Căutăm super eroi!

Campania „Căutăm SUPEREROI!”, organizată de Asociația GO-AHEAD, prezintă o serie de povești de succes, ale dascălilor care au reușit să fie mai aproape de elevi în ultima perioadă.

Școala, cu tot ce înseamnă ea, activități pedagogice și socializare, s-a mutat în mediul online. Perioada pandemiei a reprezentat o provocare imensă atât pentru cadrele didactice cât și pentru elevi. Fluxurile obișnuite au fost regândite și s-a încercat găsirea de soluții practice care să satisfacă atât nevoile elevilor cât și ale cadrelor didactice.

Astfel, s-au remarcat dascăli care au căutat și au aplicat metode interesante și inovative, ca să nu piardă legătura cu elevii lor și să le transmită și informațiile de care aceștia au nevoie. În acest context, Asociația GO-AHEAD a lansat, la începutul lunii mai, campania „Căutăm SUPEREROI!”. Campania are ca obiectiv promovarea exemplelor de bună practică ce demonstrează că școala poate fi eficientă și atractivă, și atunci când dascălii și elevii se întâlnesc în mediul virtual, prin intermediul unui ecran, dacă se aplică metodele potrivite.

În Campania Căutăm SUPEREROI! (#Educatiacontinua, #SuperHeroes, #Online, #Educatiedecalitate) s-au adunat poveștile dascălilor din toată țara: Ilfov, Vaslui, Hunedoara, Constanța, București, Neamț, Bihor. Campania se derulează pe pagina de Facebook a Asociației (https://www.facebook.com/TrainingGoAhead/). Până la finalul lunii iunie, sunt centralizate și publicate în sumar pe pagina de Facebook a Asociației (și integral pe site – https://www.go-ahead.ro/ro/articole), poveștile profesorilor care s-au adaptat cu succes acestor condiții și au reușit să-i implice pe elevi în activități didactice atractive.

La finalul campaniei se vor acorda și premii pentru cele mai bune 3 exemple de bună practică. Se vor lua în considerare aprecierile publicului (numărul de like-uri) și rezultatele evaluării unui juriu de specialitate.

Mai multe detalii: https://go-ahead.ro/ro/articole.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
educatie, profesori, cadre didactice, TIC, online, competitie, pandemie


Comunicat publicat de: Asociația GO-AHEAD (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Asociația GO-AHEAD

Resurse Educaționale Digitale Deschise premiate în cadrul proiectului Activ Digital în Școala Ta

Peste 3400 de profesori din județele Maramureș, Mehedinți, Caraș-Severin, Brașov, Prahova și din alte județe ale țării au beneficiat în cadrul proiectului de acces la…

”Îndrăznește să mergi mai departe” – un proiect inovator pentru 200 de elevi din liceele tehnologice și școlile profesionale, menit să reducă abandonul școlar și să deschidă drumuri reale către educație și cariere respectate.

Asociația GO-AHEAD susține mobilitatea și incluziunea prin programul ‘Mobilitatea contează’, parte din mișcarea națională ‘România se mișcă’ cu sprijinul Fundației Dacia.

LANSAREA PROIECTULUI „ADAPT – Adaptare Digitală în Asigurări prin Pregătirea angajaților pentru era Tehnologică” – Cod SMIS 331721

Asociația GO-AHEAD anunță începerea proiectului „ADAPT – Adaptare Digitală în Asigurări prin Pregătirea angajaților pentru era Tehnologică”, cod SMIS 331721, în baza contractului de finanțare…

Lansare proiect „COMDIG – COMpetitivitate DIGitală în asigurări: pregătirea angajaților pentru viitor” cod SMIS 330647

Asociația GO-AHEAD anunță demararea proiectului cu titlul „COMDIG – COMpetitivitate DIGitală în asigurări: pregătirea angajaților pentru viitor”, cod SMIS 330647, în baza contractului de finanțare…

Workshopul „Educație și formare profesională. Soluționarea problemelor comunității” – un pas important spre integrarea tinerilor pe piața muncii

În 15 mai 2025, la Constanța, Asociația GO-AHEAD a organizat workshopul „Educație și formare profesională. Soluționarea problemelor comunității”, un eveniment-cheie în cadrul proiectului ConnectOSC: Digitalizare…
Vezi profilul Asociația GO-AHEAD