ASE îşi deschide porţile pentru viitorii candidaţi la licenţă!

26 – 30 martie – Săptămâna Porţilor Deschise în ASE

Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România, continuă şi anul acesta tradiţia de a organiza Săptămâna Porţilor Deschise, manifestare adresată elevilor care se pregătesc să devină studenți în acest an.

Elevii sunt aşteptaţi în perioada 26 – 30 martie, în intervalul orar 9.00-15.00, să dialogheze cu cadre didactice de la facultaţile ASE şi studenţi voluntari, să asiste la prezentări în Aula Magna, să viziteze puncte de interes ale unei viitoare vieţi de student (amfiteatre, săli de lectură, biblioteci, Muzeul ASE,  săli de sport, cămine şi cantina). Liceenii prezenţi la Săptămâna Porţilor Deschise au la dispoziție o gama largă de materiale informative despre oferta educaţională a celor 11 facultăţi care organizează programe de studii universitare de licenţă, despre etapele concursului de Admitere la licenţă 2018, precum și despre oportunităţi de carieră de care pot beneficia încă din timpul studenţiei.

În acest an, Academia de Studii Economice din Bucureşti pune la dispoziţia viitorilor săi studenţi aproximativ 6000 de locuri la programe de licenţă forma de învățământ cu frecvență, dintre care aproape 2900 la buget, circa 5000 de locuri în cămine, peste 400 de burse Erasmus şi alte mobilităţi studenţeşti. Facultăţile ASE oferă 24 de programe de studii de licenţă, cu predare în română, engleză, franceză sau germană în domeniile: Științe economice, Științe administrative, Sociologie și Limbi moderne aplicate.

“Invităm cu drag elevii claselor a XII-a să devină studenți la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Ne bucură faptul că am demonstrat potenţialul pe care îl avem de a obţine rezultate bune la nivel internaţional, alături de cele mai bune universităţi din lume. Suntem bucuroşi că inserţia pe piaţa muncii ne situează pe o poziţie extrem de atrăgătoare în rândul universităţilor din România, peste 80% dintre absolvenţii noştri regăsindu-se ca angajaţi în domeniul urmat, încă din primul an de la terminarea studiilor”, declară prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
Saptamana Portilor Deschise in ASE


Comunicat publicat de: ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Anunț

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI anunță:

Anunț

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI – anunț

Academia de Studii Economice din Bucureşti ocupă locul 401-600, din 1591 de universități evaluate, in clasamentul „Times Higher Education University Impact Rankings 2023”, dat publicității la data de 1 iunie a.c.

Academia de Studii Economice din Bucureşti ocupă locul 401-600, din 1591 de universități evaluate, in clasamentul „Times Higher Education University Impact Rankings 2023”, dat publicității…

Anunț

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI – ANUNȚ

ADMITERE ASE 2021 la programele de studii universitare de LICENȚĂ!

ADMITEREA la ASE este tot mai aproape! 9-16 iulie – ÎNSCRIERI la programele universitare de LICENȚĂ! Academia de Studii Economice din București, liderul învățământului superior…
Vezi profilul ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI