AM I OPEN MINDED? Este dialogul între artă și design propus de LAUFEN în cadrul Salone del Mobile 2021

Salone del Mobile 2021 (Milan Design Week) este evenimentul internațional de referință pentru sectorul de mobilier și design și unul din cele mai așteptate evenimente de design pentru orice persoană creativă.

 Anul acesta, după un an de absență din cauza pandemiei, evenimentul a avut loc în săptămâna 4 – 10 septembrie. O atracție pentru vizitatorii de anul acesta au fost expozițiile și lansările pioniere organizate ca evenimente satelit în jurul expoziției centrale.

LAUFEN, liderul elvețian în domeniul obiectelor sanitare, a inaugurat în cadrul Milan Design Week – LAUFEN space Milano, un nou concept de showroom care se îndepărtează de prezentarea clasică a ambientelor de baie, un loc pentru dezbateri și propuneri, unde pot lua naștere noi forme de artă vizuală printr-o schimbare continuă a spațiului în sine.

Noul showroom este situat într-o vilă elegantă de pe via Manzoni din Milano, o locație cu o poziție strategică localizată între cartierul modei din Piaza della Scala, Domul din Milano și Brera, unul dintre cele mai fascinante cartiere din Milano, sinonim cu arta și designul.

Cu ocazia lansării, spațiul LAUFEN, proiectat de Matteo Fiorini împreună cu Studio LYS, a găzduit o instalație temporară creată de aceiași designeri, cu titlul provocator “Am I open-minded?”. Produse LAUFEN au fost dispersate în spațiu precum sculpturile într-o galerie de artă, instalația propunând un joc de lumini și transparențe prin elementele irizante suspendate.

Multe dintre produsele din cadrul instalației expuse sunt din colecția Kartell by LAUFEN, o colaborare cu brandul italian Kartell, semnată de designerii internaționali Ludovica și Roberto Palomba. Colecția Kartell by Laufen oferă soluții complete pentru o baie cu accente retro reinterpretate ce aduc în ambient nostalgia anilor 1970. Contrastul cromatic, calitatea superioară și designul cu linii simple sunt trăsăturile caracteristice ale acestei colecții efervescente.

 

Întrebarea adresată prin instalație „Am I open-minded?” definește viziunea LAUFEN și dorința de a stabili, prin diferitele spații LAUFEN din întreaga lume, un dialog între artă, design și arhitectură.

Instalația temporară expusă în cadrul Milan Design Week ne permite să înțelegem cum va fi LAUFEN space Milano: un ambient fluid, unde elementele flexibile, caracterizate prin pereți transparenți și semirigizi, delimitează spațiul pentru a da viață unor noi instalații în colaborare cu alți artiști și designeri. La fel ca într-un teatru – teatrul La Scala nefiind foarte departe – spațiul LAUFEN Milano este conceput ca o scenă pe care diferitele voci ale LAUFEN prind viață într-o experiență incredibilă și surprinzătoare.

Brandul elvețian LAUFEN se distinge prin colaborările cu arhitecți și designeri celebri, care semnează serii unice de produse, remarcabile ca design, dar și extrem de practice. Nume precum Patricia Urquiola, Marcel Wanders, Konstantin Grcic, Toan Nguyen sau Stefano Giovannoni se află în spatele produselor cu un design contemporan și minimalist, serii cu personalitate menite să răspundă unor cerințe și gusturi dintre cele mai sofisticate.

Brandul premium LAUFEN este prezent în țara noastră prin intermediul Roca România, toate colecțiile fiind disponibile prin Delta Studio, distribuitor exclusiv LAUFEN în România, multe dintre acestea fiind expuse în showroom-ul Delta Studio din București.

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

„Lacul lebedelor” revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, într-un omagiu emoționant adus lui Oleg Danovski

Pe 7 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța devine gazda unei seri de gală în care eleganța baletului…

Îți cade părul la menopauză? Cum îl speli, îl vopsești și îl coafezi fără să-l agresezi? Sfaturile speciliștilor și produsele care pot ajuta

Căderea părului, pierderea volumului și subțierea progresivă a firelor sunt printre schimbările care pot afecta încrederea femeilor aflate în perimenopauză sau menopauză.

Louisa Jacobson a purtat Calvin Klein Collection la conferința filmului „The Gilded Age” din New York

Actrița Louisa Jacobson a purtat Calvin Klein Collection la evenimentul de presă dedicat filmului „The Gilded Age” din New York City.

Ce se întâmplă dacă nu mai faci injecții pentru riduri? Dr. Amalia Anghel explică miturile despre cel mai popular tratament contra ridurilor de expresie

O frunte încruntată, ridurile dintre sprâncene și liniile fine din jurul ochilor pot schimba expresia feței, chiar și atunci când suntem relaxați sau bine dispuși.

De la preț la valoare: Secom® și Sonica Works aduc în prim-plan criteriile care fac diferența, prin noua platformă „Standardul Secom®”

Campania digital-first transformă criteriile de selecție, calitatea documentată, inovația și soluțiile integrate în argumente concrete de valoare, ilustrate prin produse și servicii din ecosistemul Secom®.
Vezi profilul Andrei Filip