A patra conferință Autentic va avea loc pe 30 mai 2023

Conferința Autentic ajunsă la ediția cu numărul patru, va avea loc marți, 30 mai 2023, de la ora 19:00 la sala Dalles din București.

 

Cu titlul „NU SCHIMBI TU LUMEA! Cum se naște un cetățean”, dezbaterea îl are ca invitat pe unul dintre cei mai iubiți dascăli din România, profesor universitar dr. Dumitru Bortun de la SNSPA.

Evenimentul este caritabil, banii obținuți din vânzarea biletelor fiind donați Asociației BookLand pentru renovarea școlilor rurale!

Prof. univ. dr. Dumitru Borțun a fost premiat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţilor din România – ANSOC cu titlul de Profesor Bologna, acordat dascălilor care „sunt apreciaţi de studenţi, aduc plus de valoare educaţiei din România şi sunt modele pentru studenţi”. De asemenea, pe domnul prof. univ. dr. Dumitru Borțun l-a decorat președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler în semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută, de-a lungul întregii sale activităţi, la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti

Biletele pot fi cumparate online pe ticketstore.ro sau de la:

  1. Casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical „Ion Dacian” – B-dul Octavian Goga Nr.1 (luni-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)
  2. Casa de bilete a Salii Dalles – B-dul Nicolae Balcescu Nr.18 (luni-vineri 10-17)

Conferințele AUTENTIC s-au născut atât din dorința lui Costi Gogoneață, gazda podcastului AUTENTIC, de a-și întâlni față în față prietenii din comunitatea canalului de youtube, dar și pentru a cunoaște oameni interesați de valorile educației autentice. Întâlnirile vor continua până în luna iunie, inclusiv, în același spațiu, la Sala Dalles.

Asociația BookLand renovează școlile rurale mobilizând mediul de afaceri privat (care redirecționează 20% din impozitul pe profit/venit), autoritățile și comunitățile locale. În 3 ani, prin cele 68 școli renovate, a reușit să acorde copiilor din satele României o șansă reală la o educație de calitate. Adio igrasie și mucegai, băncuțe rupte, uși/ferestre/pardoseli deteriorate, acoperișuri și tavane prin care plouă, curți pline de noroi, sobe în sălile de clasă și WC în spatele școlii! Anul acesta renovează 10 școli rurale. Astfel, 15.000 de elevi din rural vor merge cu drag la școală. În plus, Întâlnirile BookLand Evolution facilitează tinerilor dialogul cu varii personalități, Taberele Coolturale BookLand le oferă un mix echilibrat de informație & distracție, iar materialele educaționale le răspund întrebărilor care-i frământă. Din 2023 demarează construcția primului Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural cu scopul de a forma specialiștii de care România are atâta nevoie în producție și servicii.

Mai multe detalii despre Asociația BookLand pe site-ul https://book-land.ro/

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Earthbate Challenge Romania 2026: mai mult decât o competiție. O generație care învață să gândească viitorul

Pe 6 mai 2026, la Genesis College, a avut loc finala celei de-a V-a ediții a campionatului de dezbateri pe tema schimbărilor climatice – Earthbate…

Maxi Pet deschide al treilea hipermarket pentru animale de companie din București

Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, anunță deschiderea unui nou hipermarket în București — Maxi Pet Emil…

Teyana Taylor, îmbrăcată în ținute personalizate Calvin Klein Collection la evenimentul The Dirty Rose

Actrița, producătoarea și directoarea creativă Teyana Taylor, nominalizată la premiile Oscar, a purtat o ținută personalizată din Calvin Klein Collection la cea de-a treia ediție…

Gerard Darel aduce colecția Primăvară - Vară 2026 în România, exclusiv în Băneasa Shopping City

Gerard Darel, brandul parizian sinonim cu eleganța effortless și luxul discret, lansează în România colecția Primăvară – Vară 2026, disponibilă exclusiv în boutique-ul din Băneasa…

KA-BOM: un ecosistem de specialiști care lucrează împreună pentru a îmbunătăți colaborarea în organizații

KA-BOM se lansează oficial pe piața din România, ca un “one stop shop” de facilitare construit în jurul colaborării interdisciplinare.
Vezi profilul Andrei Filip