4 zile de comunicare strategică organizate de International School of Communication la București

Cea de-a patra ediție a Strategic Communication Training, organizată de International School of Communication (ISOC) în parteneriat cu Creative Business Management, s-a încheiat ieri. Timp de 4 zile, doi dintre lectorii ISOC au predat pentru publicul din România și Republica Moldova noțiuni de strategie în comunicare și social media. În cadrul acestei ediții a programului au participat aproximativ 30 de persoane, majoritatea comunicatori cu experiență în domeniu, care lucrează în agenții și companii multinaționale. Noutatea acestei ediții a fost introducerea unui curs noi de „Content writing pentru social media și web” susținut de marketer-ul britanic Desirée Banugo.

În cele patru zile de curs au fost prezentate informații noi despre planificarea strategică în PR, comunicare internă, organizarea de evenimente și content writing. Primele trei module ale programului au fost susținute de Kelly Freeman, expert in comunicare cu o experiență de peste 25 de ani. Kelly s-a aflat pentru a patra oara în România, iar interacțiunea ei cu comunicatorii autohtoni a devenit deja o obișnuință.

Am găsit și de această dată un public extraordinar, extrem de bine pregătit în domeniu, care a înțeles încă de la început mizele strategice pe care le are o organizație în această perioadă. Participanții au contribuit foarte mult la construirea unor strategii pe termen lung pe care sper să le aplice în organizațiile lor după acest training. Cred că românii înțeleg exact nevoia de construcție strategică, iar acest lucru trebuie să devină un subiect de discuție pentru manageri și antreprenori, nu numai pentru persoanele care activează în departamentele de comunicare”, a explicat Kelly Freeman la finalul primelor zile de curs. La cele trei cursuri susținute de aceasta au participat reprezentanți din partea companiilor: Dedeman, Deutsche Telekom, British American Shared Services, Moldova-Agroindbank, Nuclear Electrica, Web Ventures și altele.

În primele trei zile, Kelly a susținut trainingurile: Strategic Event Management, Advanced communications and PR strategy și Internal Communications. Participanții au avut oportunitatea de a învăța din experiența îndelungată a trainerului și din exemplele bazate pe situații concrete privind event managementul, dar și crizele de comunicare internă sau externă.

În cadrul cursului de Writing for Social Media and the Web, trainerul Desirée Banugo a discutat despre strategia pentru social media, segmentarea conținutului în funcție de profilul audienței. Trainerul le-a oferit participanților sfaturi importante despre crearea headline-urilor, conținutul optimizat pentru telefoanele mobile și cum să reacționeze la comentariile negative in social media. Cursanții au beneficiat de feedback direct și sfaturi personalizate pentru a-și îmbunătăți tehnicile de crearea a conținutului pentru social media și web.

La finalul cursurilor participanții au primit o diploma de participare din partea International School of Communication care atestă competențele dobândite în cadrul fiecărui modul. Următoarea sesiune a Strategic Communication Training va avea loc în luna noiembrie.

 


Alte comunicate publicate de Creative Business Management

10 evenimente pentru animale de companie au loc în Arena PetExpo

PetExpo, târgul dedicat animalelor de companie, va găzdui pe 13 – 14 aprilie, un maraton de 10 evenimente și concursuri. Deschiderea evenimentelor va avea loc…

Pisoiul Bossulică va fi purtătorul de cuvânt al PetExpo 2019

Pisoiul Bossulică, unul dintre cele mai cunoscute animale din social media în România, va deveni, anul acesta, purtătorul de cuvânt al târgului PetExpo 2019. Aceasta…

Cele mai importante evenimente de pet grooming se desfășoară la PetExpo 2019, între 12 și 14 aprilie, la Romexpo

Cele mai importante evenimente de grooming din țară vor avea loc în acest an în cadrul târgului dedicat animalelor de companie, PetExpo. Sâmbătă, experții în…

Prima asigurare pentru animale de companie se lansează la PetExpo

Proprietarii de câini sau pisici vor putea încheia o asigurare de sănătate pentru a deconta eventualele cheltuieli generate de îmbolnăvirea acestora. Produsul, oferit de de…

PetExpo, cel mai important târg dedicat animalelor de companie, își deschide porțile pe 12 aprilie

Cel mai important târg dedicat animalelor de companie din România va avea loc, anul acesta, în perioada 12-14 aprilie, la Romexpo. Organizatorii au anunțat că…
Vezi profilul Creative Business Management