Zea et Sia și HOSPICE Casa Speranței lansează campania „Îngeri pentru Viață” — un omagiu adus compasiunii și solidarității

Brandul românesc de bijuterii Zea et Sia lansează, în parteneriat cu HOSPICE Casa Speranței, campania „Îngeri pentru Viață” – o inițiativă care îmbină emoția, memoria și generozitatea, pentru a sprijini pacienții aflați în îngrijire paliativă.

Campania are la bază colecția simbolică Îngeri, realizată manual în atelierele Zea et Sia din România. Prin acest proiect, 5% din valoarea fiecărei bijuterii achiziționate va fi direcționată către HOSPICE Casa Speranței, susținând astfel serviciile gratuite oferite pacienților adulți și copiilor diagnosticați cu boli incurabile.

„Această colaborare este pentru mine și un tribut personal. În urmă cu cinci ani, mama mea a fost internată la HOSPICE, unde a primit îngrijire cu demnitate și compasiune. Campania «Îngeri pentru Viață» este felul meu de a onora memoria ei și de a sprijini munca extraordinară a echipei HOSPICE. Este un omagiu adus nu doar mamei mele, ci și tuturor celor care au avut un înger în familie, aflat în lupta cu această boală nemiloasă numită cancer.” — Oana Bîrsescu, fondatoarea Zea et Sia.

Nevoia de îngrijire paliativă în România este mult mai mare decât capacitatea sistemului de a o acoperi. Studii regionale arată că în unele județe doar 8–10 % dintre cei care ar avea nevoie de aceste servicii le primesc efectiv. HOSPICE Casa Speranței depune eforturi pentru a oferi gratuit sprijin medical, psihologic și social, însă cererea crește constant. Prin fiecare parteneriat și gest de solidaritate se poate aduce un strop de confort și demnitate celor aflați în cele mai grele momente.

„Parteneriatele de acest gen ne întăresc convingerea că puterea comunității este mare. Apreciez numele și mesajul campaniei — fiecare cumpărător devine, la rândul său, un înger al speranței. Mulțumim Zea et Sia, mulțumim Oanei, și tuturor celor care aleg să se implice.” — Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Speranței.

Campania se desfășoară între octombrie 2025 și iunie 2026, perioadă în care vor fi organizate mai multe momente dedicate generozității și comunității — inclusiv acțiuni publice de conștientizare și evenimente caritabile.

Despre Zea et Sia

Zea et Sia reinterpretează fine jewelry-ul prin emoție, sens și responsabilitate.

Un brand românesc care nu vorbește despre accesorii, ci despre moșteniri purtabile – bijuterii care celebrează legături și rămân peste generații. Fondat de Oana Bîrsescu, fost avocat cu peste zece ani de experiență în dreptul internațional, Zea et Sia s-a născut dintr-o tranziție personală: de la carieră către creație, de la argument la artă, de la rațiune la emoție cu valoare durabilă. Fiecare bijuterie este lucrată manual în România, din aur reciclat, diamante etice și perle naturale, de artizani locali care duc mai departe o meserie rară. Prin acest proces, Zea et Sia îmbină finețea estetică cu responsabilitatea socială și ecologică, transformând actul de a purta o bijuterie într-o alegere conștientă.

Pentru mai multe informații, accesați:

www.zeaetsia.com

https://www.facebook.com/ZeaetSia

https://www.instagram.com/zeaetsia/

Despre HOSPICE Casa Speranţei

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în cinci orașe – București, Brașov, Făgăraș Zărnești și Giurgiu, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, prin spitalizare de zi, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 33 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 55.000 de copii și adulți și peste 150.000 de membrii ai familiilor lor. HOSPICE Casa Speranței este furnizor de educație medicală continuă, acreditată de către OAMGMAMR şi înscrisă în Lista Furnizorilor de EMC.

În 2021, HOSPICE Casa Speranței a fost recunoscuta ca Spitalul Anului, de către Romanian Helathcare Awards, iar în 2023 Președintele României conferă Ordinul Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social în grad de „Comandor” Fundației HOSPICE Casa Speranței.

Puteți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație https://www.hospice.ro/doneaza/ sau cu un SMS la 8846 cu textul TIMP (4euro).

Pentru mai multe informații, accesați:

www.hospice.ro

https://www.facebook.com/HOSPICECasaSperantei

(https://www.instagram.com/hospice_casa_sperantei/

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
Zea et Sia, HOSPICE Casa Speranței, cancer, îngrijire paliativă


Comunicat publicat de: Creative City Agency (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Creative City Agency

„Tati Full Time” este în cinematografe. Comedia te face să râzi și să plângi când te gândești la familiile din prezent

După ce trailerul a strâns deja milioane vizualizări, reacții și comentarii despre „viața reală de părinte”, comedia Tati Full Time intră oficial în cinematografe pe…

BDO România își consolidează echipa de Audit cu doi noi parteneri

BDO România anunță promovarea lui Lucian Dumitru și a lui Bogdan Nistorescu în funcția de Partener în cadrul liniei de business Audit & Assurance din…

Brandul românesc Alura își extinde prezența pe Zalando

Alura, brand românesc de încălțăminte fondat în 2021 de antreprenoarea Raluca Hăulică, a intrat pe Zalando, cea mai mare platformă europeană multi-brand de fashion online.…

Beach, Please! face show total de Black Friday: 10.000 de bilete vândute și primul headliner anunțat pentru 2026: Don Toliver

Beach, Please! face show total de Black Friday: 10.000 de bilete vândute și primul headliner anunțat pentru 2026: Don Toliver

Cel mai mare festival din Europa, ”Beach, Please!”, anunță cele mai mari reduceri din istorie

Festivalurile devin noul lux de experiență — tinerii pun evenimentele în coș înaintea produselor. Festivalul care a doborât toate recordurile în 2025 intră în cea…
Vezi profilul Creative City Agency