Brandurile intră în era căutărilor AI: ce recomandă ChatGPT, Gemini și Perplexity utilizatorilor din România

eMAG, Raiffeisen Bank, Allianz-Țiriac, Booking.com și Fashion Days sunt brandurile care apar cel mai frecvent în răspunsurile generate de ChatGPT, Gemini și Perplexity, potrivit raportului State of AI Search Romania, lansat de GEOflux.ai. Site-urile proprii ale brandurilor și produselor reprezintă principala sursă de informație identificată în răspunsurile AI (63,4%), urmate de marketplace-uri (16,2%), media și bloguri (7,8%) și site-uri de comparații și review-uri (6.9%).

Inteligența artificială schimbă paradigma căutării online. ChatGPT, Gemini și alte platforme AI devin, dincolo de instrumente pentru generarea de conținut și obținerea de răspunsuri la întrebări generale, puncte de referință pentru cei care caută produse și servicii, compară opțiuni sau cer recomandări. În acest context, pentru companii apare o nouă miză: vizibilitatea brandului în răspunsurile generate de AI.

În căutările prin intermediul AI, cuvintele-cheie sunt înlocuite de întrebări concrete și foarte specifice, care exprimă direct nevoia utilizatorului. Vreau să îmi refinanțez creditul ipotecar cu dobândă fixă. Ce bănci oferă așa ceva în România? Cât costă o asigurare de sănătate privată și ce firme au cele mai bune oferte în România? Pe ce site-uri din România găsesc cele mai bune reduceri de Black Friday la haine și încălțăminte? Vreau să cumpăr un PlayStation 5 online. Ce magazine online din România recomanzi? Caut un sejur all inclusive în Turcia. Ce site-uri sau agenții recomanzi pentru rezervare?

GEOflux.ai a analizat aproape 42.000 de răspunsuri la astfel de întrebări în perioada 30 august – 28 septembrie 2026, generate de ChatGPT, Gemini și Perplexity. Timp de 30 de zile, celor trei platforme le-a fost adresat zilnic același set de 125 de întrebări, formulate din perspectiva a trei tipuri de cumpărători, în cinci industrii: ecommerce, banking, asigurări, travel și fashion. Analiza a inclus 44 de companii și 323.872 de linkuri-sursă identificate în răspunsurile generate. Datele reflectă situația la finalul perioadei analizate, în timp ce raportul online se actualizează în timp real.

„Tot mai mulți români cer recomandări direct de la ChatGPT sau Gemini, iar multe branduri nu știu dacă apar sau nu în aceste răspunsuri. Am vrut să facem publice aceste date ca să vedem clar cine este vizibil și de unde vine această vizibilitate. Pentru companii, miza este dublă: vânzări și brand awareness. În momentul în care utilizatorul cere direct o recomandare, brandurile care apar în răspuns intră pe lista lui scurtă de opțiuni, iar cele care lipsesc pot pierde această oportunitate”, a declarat Robert Vîja, co-fondator și CPO GEOflux.ai.

Ce branduri apar cel mai frecvent în răspunsurile AI

Rezultatele State of AI Search Romania arată care sunt brandurile cu cea mai mare frecvență de apariție în răspunsurile generate de AI pentru fiecare dintre cele cinci industrii analizate.

În ecommerce, eMAG înregistrează cea mai mare frecvență de apariție, fiind prezent în 91.2% dintre răspunsurile analizate, urmat de Altex (83%), Media Galaxy (42,4%),Dedeman (31,9%) și Flanco (17,1%).

În banking, Raiffeisen Bank apare în 73.4% dintre răspunsuri, urmată de BCR (70%), ING (62%), Banca Transilvania (55.8%) și BRD (43.8%).

În asigurări, Allianz-Țiriac ocupă prima poziție, cu o frecvență de apariție de 69,9%, urmată de Groupama (58,6%), Generali (56,2%), Omniasig (42,2%) și Asirom (35,9%).

În travel, Booking.com apare în 53,2% dintre răspunsurile analizate, urmat de Skyscanner (34%), Google Flights (29,6%), Christian Tour (23,9%) și Airbnb (22,5%). Christian Tour este singurul brand românesc prezent în top 5 al acestei categorii.

Fashion este categoria cu cea mai fragmentată vizibilitate dintre cele cinci analizate, niciun brand nereușind să depășească o frecvență de apariție de 40%. Fashion Days conduce cu 39,9%, urmat de About You (36,6%), Answear (25,8%), Zalando (25,5%) și Decathlon (18,8%).

„O vizibilitate ridicată în răspunsurile AI înseamnă că un brand ajunge frecvent pe lista de opțiuni prezentate utilizatorului exact în momentul în care acesta caută un produs, un serviciu sau o recomandare. Raportul GEOflux.ai măsoară vizibilitatea, nu vânzările, astfel că nu arată direct câte conversii generează această prezență. Datele de piață indică însă o creștere de patru ori a traficului provenit din ChatGPT în ultimele luni și rate de conversie de până la cinci ori mai mari pentru vizitatorii veniți din AI comparativ cu cei proveniți din Google. Deocamdată, volumul acestui trafic este redus, dar este unul foarte calificat și în creștere rapidă”, explică Robert Vîja.

Site-urile brandurilor, principala sursă de informație pentru răspunsurile AI

Dincolo de brandurile care apar în răspunsuri, analiza GEOflux.ai arată și de unde provin informațiile pe care se bazează aceste răspunsuri. Din cele 323.872 de linkuri-sursă identificate, 63,4% trimit către site-urile brandurilor și produselor, 16,2% către marketplace-uri, 7,8% către media și bloguri, iar 6,9% către site-uri de comparații și review-uri.

„AI-ul tinde să ofere un număr restrâns de recomandări, ceea ce face ca prezența sau absența unui brand să conteze și la nivel de awareness. Iar vizibilitatea în AI nu se construiește peste noapte, motiv pentru care companiile trebuie să înceapă să înțeleagă de acum cum sunt reprezentate în aceste răspunsuri și ce surse contribuie la această vizibilitate”, punctează Robert Vîja.

Despre GEOflux.ai

GEOflux.ai este un startup SaaS românesc dedicat monitorizării și optimizării vizibilității brandurilor în ecosistemul inteligenței artificiale generative. Platforma urmărește prezența brandurilor în răspunsurile generate de ChatGPT, Gemini și Perplexity și analizează frecvența mențiunilor, vizibilitatea în raport cu competitorii și sursele citate de platformele AI. Datele sunt actualizate automat, oferind companiilor și agențiilor o imagine asupra modului în care brandurile sunt reprezentate și recomandate în căutările conversaționale.

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
GEOflux.ai, ChatGPT, Gemini și Perplexity, State of AI Search Romania, Robert Vîja


Comunicat publicat de: Creative City Agency (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Creative City Agency

Peste o treime dintre angajații români consideră sprijinul pentru pensionare un beneficiu salarial important

Sprijinul pentru planificarea pensiei și pensionării este important pentru 35% dintre angajații români. Totuși, 43% preferă compensațiile legate de performanță, iar 42% remunerarea bazată pe…

Studiu SD Worx: naveta urbană, în contratimp. Românii parcurg cea mai scurtă distanță în naveta zilnică, față de ceilalți europeni, dar petrec aproape 53 de minute pe drum

Datele HR & Payroll Pulse plasează România pe locul al șaselea din 16 țări europene după durata medie a navetei, deși distanța medie raportată este…

COMUNICAT DE PRESĂ STUDIU: Ne-am obișnuit cu alergiile, oboseala și cu aerul închis: 86% dintre români cred că aerul din casele lor este la fel de curat sau chiar mai curat decât cel din exterior deși corpul lor le transmite altceva

Barometrul Aerului din Casele Românilor 2026, primul studiu național pe tema percepției calității aerului interior care ne arată că românii trăiesc cu iluzia că locuința…

Studiu SD Worx: Angajații români au nevoie de zece zile consecutive de vacanță pentru a se reface complet

Peste jumătate dintre angajați consideră că o vacanță de 7-14 zile este necesară pentru recuperare, iar concediul anual ideal ar avea 31 de zile

România își consolidează prezența pe harta excelenței medicale internaționale: Dr. Dănuț Dejeu obține acreditarea „Master Surgeon in Breast Treatment” acordată de Surgical Review Corporation

Aceste certificări sunt acordate de Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă din Statele Unite care evaluează chirurgi și centre medicale din întreaga lume pe baza…
Vezi profilul Creative City Agency