Proiect cu finanțare europeană lansat de Primăria Sectorului 1

Primăria Sectorului 1 implementează proiectul „Mecanisme și instrumente implementate la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București pentru fundamentarea deciziilor și planificării strategice pe termen lung”, proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European.

Primăria Sectorului 1 implementează proiectul „Mecanisme și instrumente implementate la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București pentru fundamentarea deciziilor și planificării strategice pe termen lung”, proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European.

Lansat în data de 4 octombrie 2019, proiectul cu finanțare europeană are ca scop principal digitalizarea administrației publice, astfel încât cetățeanul să beneficieze de cele mai bune servicii publice. Datorită evoluției accelerate a tehnologiei informatice în ziua de azi, administrația publică trebuie să se adapteze la noile cerințe ale societății și să răspundă cât mai eficient la provocările pe care le au cetățenii în viața de zi cu zi.

Ne dorim optimizarea procesului de luare a deciziilor, îmbunătățirea managementului resurselor (umane și financiare) și a calității serviciilor publice„, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea calității procesului decizional la nivelul Primăriei Sectorului 1, București, prin implementarea unor instrumente de management strategic instituțional care să susțină planificarea strategică și fundamentarea politicilor publice, respectiv evaluarea indicatorilor de performanță a politicilor publice adoptate.

Rezultatele preconizate ale proiectului:

– Strategia de management și dezvoltare a instituției (inclusiv criterii de prioritizare a investițiilor la nivel local) elaborată;
– Planul strategic instituțional (PSI) aferent anilor 2020-2021 elaborat;
– Metodologie de implementare, monitorizare și raportare a indicatorilor Strategiei de dezvoltare instituțională a Primăriei Sectorului 1;
– Instrument IT suport pentru Planul anual al achizițiilor publice realizat în scopul îmbunătățirii planificării strategice și execuției bugetare;
– Proceduri ale sistemului de management al documentelor în vederea digitalizării realizate;
– Aplicație software pentru management documente implementată și auditată.

Valoarea totală eligibilă: 3.891.876,64 Lei
Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European: 3.113.501,31 Lei
Valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național: 700.537,78 Lei
Cofinanțarea eligibilă a beneficiarului: 77.837,55 Lei

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă și se desfășoară pe o perioadă de 30 luni (01 iulie 2019 – 31 decembrie 2021).

Date de contact: Sectorul 1 al Municipiului București, persoană juridică de drept public, cod de înregistrare fiscală 4505359, cu sediul în Banu Manta, nr.9, cod poștal 011222, sector 1, telefon / fax 021/31.91.013 / 021/31.91.009, http://www.primariasector1.ro/ reprezentant legal, Daniel Tudorache, având funcția de primar.

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
POCA, Primaria Sector 1, Dan Tudorache, fonduri europene


Comunicat publicat de: Primăria Sectorului 1 (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Primăria Sectorului 1

Camere video pentru descurajarea depozitării ilegale a deșeurilor pe domeniul public al Sectorului 1

Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, a demarat o amplă acțiune pentru combaterea depozitării ilegale a deșeurilor pe domeniul public al acestei zone administrative. În…

Mai multe locuri pentru preșcolari, pe timpul vacanței de vară, în grădinițele de stat din Sectorul 1

725 de preșcolari din Sectorul 1 pot beneficia în această vară de programul „Grădinița de Vacanță” față de 650, anul trecut Părinții care nu au…

Iunie este Luna Copiilor

Un anunț important din partea Primăriei Sectorului 1 pentru cei mici, frați mai mari, părinți, bunici, unchi și mătuși: am stabilit ca iunie să fie…

Primăria Sectorului 1 va acorda burse în valoare de peste 37 de milioane de lei elevilor din învățământul preuniversitar

Burse de merit mai mari pentru elevii cu medii cuprinse între 9.50 – 10 Peste 19.000 de elevi care învață în unitățile de învățământ din…

Reabilitarea termică, modernizarea lifturilor, amenajarea de platforme subterane pentru colectarea selectivă, prioritățile Primăriei Sectorului 1 pentru anul 2019

Bugetul general centralizat al Sectorului 1 pentru anul 2019, adoptat în ședința de ieri a Consiliului Local, este de  1.595.774,11 mii lei Finalizarea programului de…
Vezi profilul Primăria Sectorului 1