Mai multe locuri pentru preșcolari, pe timpul vacanței de vară, în grădinițele de stat din Sectorul 1

725 de preșcolari din Sectorul 1 pot beneficia în această vară de programul „Grădinița de Vacanță” față de 650, anul trecut

Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii pe timpul vacanței mari pot apela cu încredere la serviciile grădinițelor de stat din Sectorul 1. Consiliul Local a hotărât, în ședința de miercuri 05 iunie 2019, ca opt grădinițe din Sectorul 1, cu nouă locații, să rămână deschise și în perioada vacanței de vară. În acest an, programul „Grădinița de Vacanță” din Sectorul 1 se va derula în perioada 01 iulie – 30 august, în fiecare zi de luni până vineri.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat programul în cursul anilor trecuți și  ținând seama de numeroasele solicitări primite din partea părinților, Primăria Sectorului 1 a decis să suplimenteze numărul de locuri alocate programului „Grădinița de Vacanță”. Astfel 725 de preșcolari care învață în grădinițele de stat din Sectorul 1 pot merge la grădiniță pe perioada verii față de 650, anul trecut. Finanțarea proiectului de 55 de lei/zi/preșcolar, din care 15 lei/zi/preșcolar pentru hrană și 40 de lei/zi/preșcolar pentru activități educaționale va fi asigurată integral de la bugetul Sectorului 1.

„În Sectorul 1 le oferim copiilor noștri programe școlare și extrașcolare complete și atractive. Programul „Grădinița de Vacanță” răspunde unei probleme reale a părinților care nu au cu cine să-și lase în supraveghere copiii de vârstă preșcolară pe timpul zilelor lucrătoare din cursul vacanței de vară. Iată de ce, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celei mai productive comunități din România, am decis ca în acest an să mărim numărul de preșcolari care pot să beneficieze de acest program”, afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Unitățile de învățământ preșcolar din Sectorul 1 deschise în această vară sunt următoarele: Grădinița nr. 46 – Strada Marmurei nr.13-15 (125 de locuri), Grădinița nr.52 – Strada Docenților nr.5 (100 de locuri), Grădinița nr. 116 – Strada Mendeleev nr. 27 (100 de locuri), Grădinița nr. 206 – Strada Witting nr. 14 (50 de locuri), Grădinița nr. 206 – Strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 156 (50 de locuri), Grădinița nr. 222 – Strada Arad nr. 38 (125 de locuri), Grădinița nr. 248 – Strada Arthur Vîrtejeanu nr. 15 (50 de locuri), Grădinița nr. 283 – Strada Ficusului nr. 25 (75 de locuri) și Grădinița „Steaua” – Strada Ion Inculeț nr. 5-7 (50 de locuri).

Părinții care doresc ca micuții lor să beneficieze de acest program trebuie să depună o cerere până în data de 26 iunie 2019, la sediul uneia dintre grădinițele care rămân deschise în timpul vacanței de vară. Având în vedere faptul că programul „Grădinița de Vacanță” poate fi implementat pentru un număr limitat de locuri, conducerea unităților de învățământ incluse în program poate stabili, dacă este cazul, criterii specifice, cum ar fi înscrierea cu prioritate a preșcolarilor care provin din familii defavorizate (monoparentale, cu situație materială precară etc.).

Pe toată perioadă derulării programului „Grădinița de Vacanță”, copiii vor lua parte la activităţi specifice vârstei lor şi programei de grădiniţă. În timpul vacanței de vară preșcolarii vor participa la activități extra-curriculare și extrașcolare diverse: muzică, pictură, teatru, cercuri de creație, inițiere în lucrul cu calculatorul, excursii tematice etc.

Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
gradinita de vacanta, gradinita, sectorul 1, Dan Tudorache, Primaria Sector 1


Comunicat publicat de: Primăria Sectorului 1 (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Primăria Sectorului 1

Proiect cu finanțare europeană lansat de Primăria Sectorului 1

Primăria Sectorului 1 implementează proiectul „Mecanisme și instrumente implementate la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București pentru fundamentarea deciziilor și planificării strategice pe termen lung”,…

Camere video pentru descurajarea depozitării ilegale a deșeurilor pe domeniul public al Sectorului 1

Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, a demarat o amplă acțiune pentru combaterea depozitării ilegale a deșeurilor pe domeniul public al acestei zone administrative. În…

Iunie este Luna Copiilor

Un anunț important din partea Primăriei Sectorului 1 pentru cei mici, frați mai mari, părinți, bunici, unchi și mătuși: am stabilit ca iunie să fie…

Primăria Sectorului 1 va acorda burse în valoare de peste 37 de milioane de lei elevilor din învățământul preuniversitar

Burse de merit mai mari pentru elevii cu medii cuprinse între 9.50 – 10 Peste 19.000 de elevi care învață în unitățile de învățământ din…

Reabilitarea termică, modernizarea lifturilor, amenajarea de platforme subterane pentru colectarea selectivă, prioritățile Primăriei Sectorului 1 pentru anul 2019

Bugetul general centralizat al Sectorului 1 pentru anul 2019, adoptat în ședința de ieri a Consiliului Local, este de  1.595.774,11 mii lei Finalizarea programului de…
Vezi profilul Primăria Sectorului 1