OPEN CALL: 2 ateliere despre natură și artă stradală la Teatrul Masca

OPEN CALL: 2 ateliere despre natură și artă stradală la Teatrul Masca
Teatrul Masca lansează două apeluri deschise pentru participanți la atelierele de peisagistică (seră & grădină) și artă stradală (pictură murală) din cadrul proiectului HELIX pentru Masca – centru cultural și comunitar. Atelierele sunt dedicate locuitorilor din proximitate (și nu numai), și pasionaților de street art și/ sau de natură, indiferent de vârstă.

Teatrul Masca dă drumul proiectului HELIX pentru Masca – centru cultural și comunitar, o inițiativă de design participativ menită să re-imagineze, dintr-o perspectivă ecologică și comunitară, relația dintre spațiul exterior al teatrului și cetățeni. Fiind singurul teatru de stat din București aflat într-un cartier de blocuri și, totodată, singurul ce deține o grădină, Teatrul Masca își propune să transforme exteriorul Masca într-un spațiu recreativ public – atât pentru comunitatea de proximitate, cât și pentru spectatori.

Pe termen lung, Teatrul Masca aspiră să devină un veritabil nod de cartier și un hub alternativ pentru comunitatea progresistă din București, promovând concepte precum: teatru verde, regenerare durabilă și dezvoltare ecosistemică.

Între iulie și noiembrie 2024, vor avea loc trei ateliere de design participativ, două dintre ele fiind deschise publicului larg, indiferent de vârste sau de apartenența la cartier. Atelierul despre natură (peisagistică), condus de Bogdan Mihalache (peisagist freelancer și activist de mediu), va amenaja grădina și sera comunitară, în timp ce atelierul de artă stradală, coordonat de LUX și Cristi Neagoe, se va finaliza cu o lucrare murală pe clădirea teatrului.

Atelierul „Artă stradală – cu și fără mască” este o invitație de a descoperi arta stradală și mesajele ascunse de pe pereții cartierului, artiștii care au trecut pe acolo și și-au lăsat urma, anumite concepte de graffiti și street art: tag, bomb, throw-up, cross-over, pictură murală, graffiti personal, estetic, politic sau de protest. Se va vorbi atât despre felul în care arta, de la teatru la graffiti, poate influența societatea civilă și inconștientul colectiv, dar și despre potențialul disruptiv al artei stradale, în pandant cu capacitatea sa incredibilă de a transmite idei și mesaje sociale, politice sau simple comentarii estetice nealiniate – totul pe cea mai populară și mai accesibilă canava: spațiul public urban. Atelierul va culmina cu o serie de activități practice pentru ca participanții să își poată dezvolta propriul stil în grafitti și artă stradală.

Atelier desfășurat în serile zilelor: 4-8 septembrie 2024

Perioada de realizare mural cu suportul voluntar al participanților la atelier: 5-12 septembrie 2024

Formular de înscriere: https://forms.gle/xFszvaxAfy2MHRGu8

 

Atelierul „Natura demascată” intenționează să închege comunitatea din jurul teatrului într-o activitate comună de îngrijire a grădinii, de dezvoltare a abilităților de grădinărit – atât la bloc, cât și în spații verzi – și de acumulare de informații esențiale pentru înțelegerea ecosistemului urban și a relațiilor dintre plante, animale și oameni între blocurile orașului. Totodată, atelierul este o inițiativă practică, presupunând inițierea unei sere comunitare, modificarea grădinii comunitare prin plantare, dar și descoperirea terasei de pe acoperișul Teatrului Masca, un spațiu verde secret, care implică altfel de cerințe. Astfel, cele 5 întâlniri își propun să le ofere participanților cunoștințe de bază despre plantele de grădină și de interior, principii sănătoase de îngrijire a grădinii din fața blocului, experiență practică, și know-how-ul de a face bunătăți din plante alimentare crescute pe balcon. Pentru că orice spațiu verde necesită întreținut pentru a supraviețui, participanții la ateliere vor avea un rol important gestiunea acestui spațiu verde după amenajarea lui.

Atelier desfășurat în zilele de weekend: 1 septembrie, 7-8 septembrie, și 14-15 septembrie 2024

Formular de înscriere: https://forms.gle/C3TwpivJZ865Nf3TA

Participarea la cele două ateliere este gratuită, pe baza completării formularului aferent.

Ultima zi de înscrieri este 19 august 2024.

Cel de-al treilea atelier, condus de arhitecta și scenografa Gabi Albu, va dezvolta o procedură internă de recuperare a materialelor din decoruri casate, care vor fi utilizate pentru construirea unor elemente de mobilier urban pentru grădina Teatrului Masca. Acest atelier va reuni personalul tehnic al teatrului și un grup de studenți de la secția de scenografie a UNArte.

În același timp, HELIX pentru Masca include implementarea unei proceduri de colectare selectivă a deșeurilor, crearea unei hărți online a traseelor optime pentru bicicliști dinspre cele șase sectoare ale Bucureștiului către Teatrul Masca, și organizarea unui eveniment comunitar (20-22 septembrie 2024) pentru a prezenta publicului rezultatele atelierelor și pentru a experimenta împreună spațiul nou creat.

Proiectul este susținut printr-o platformă de colaborare între autorități publice, mediul academic, sectorul ONG, actori privați și cetățeni, inițiată de Teatrul Masca și Asociația pentru Tranziție Urbană (ATU), cu finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

 

HELIX pentru Masca

Organizat de Teatrul Masca

Partener: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București

În colaborare cu: Asociația pentru Tranziția Urbană, Street Delivery, HaicuBicla, Aspire to Change

Parteneri media: Scena9, Bookhub, Revista Golan, Radio România Cultural, scena.ro, LiterNet.ro, Happ.ro

Acest proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 

Grafică proiect: Maria Drăghici

 

***

Stagiunea 2023-2024 „Să vorbim pe bune despre noi” la Teatrul Masca a inclus șase premiere, o microstagiune de spectacole invitate, ateliere de dezvoltare personală prin artă pentru toate categoriile de vârstă, o sesiune de dezbateri performative moderate de Alex Tocilescu și un proiect multimedia autoreflexiv. Peste vară, Teatrul Masca își continuă activitatea la granița dintre spectacol și cinema cu programul CineMasca și cu proiectul de design participativ HELIX pentru Masca.

Teatrul Masca este un punct de reper în lumea culturală a Bucureștiului și a României, cunoscut pentru abordarea sa neconvențională. Cu o istorie de peste treizeci de ani, Teatrul Masca va continua să aducă arta teatrală mai aproape de comunitate, întotdeauna în căutare de modalități de a se reinventa și a crea conexiuni autentice cu publicul său.



Comunicat publicat de: #centruldepresa (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de #centruldepresa

Comunicat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN

18 instituții de credit și-au exprimat intenția de a participa în cadrul Schemei de ajutor de stat IMM PLUS şi a componentelor acesteia – IMM…

Cele mai puternice branduri românești în 2023

Cel mai așteptat top al brandurilor românești, realizat de 14 ani de revista Biz și Unlock Market Research, a ajuns la ediția 2023. Vineri, în…

Echipa de business a Idea::Bank se consolidează

• Viorel Ruse este noul Director de Marketing și Comunicare al băncii • Viorel Vasile este noul Director al Direcției Managementul Cardurilor • Prioritățile Idea::Bank…
Vezi profilul #centruldepresa