La un an de la lansare, restaurantul Sciccheria îl aduce în România pe Giuseppe Raciti, cheful vulcanic, inclus în ghidul Michelin

Restaurantul Sciccheria, situat în zona metropolitană a Bucureștiului, împlinește un an de la deschidere și organizează, pentru oaspeții săi, o cină eveniment, la patru mâini, în cadrul căreia cheful rezident Michael Passarelli va găti alături de Giuseppe Raciti, care a adus restaurantului Zash, din Catania, o stea Michelin. 

 

Astfel, în data de 15 iunie, începând cu ora 19:30, va avea loc Etnavaganza, o seară dedicată gastronomiei siciliene, cea care a consacrat Sciccheria, punând restaurantul în topul preferințelor iubitorilor de experiențe culinare. Cei doi chefi își vor încânta oaspeții cu un meniu de degustare de 7 preparate neo-siciliene, asociate cu vinuri italienești, menite să aducă un tribut mineralității terroir-ului și prospețimii caracteristice Mării Ionice.

 

“Ne-am dorit să marcăm un an de Sciccheria cu un eveniment care să exprime foarte bine ADN-ul nostru sicilian și care să ofere oaspeților o experiență plăcută, memorabilă, cum nu au mai trăit în București. Asocierea celor doi chefi este una extrem de reușită, pasiunea, curiozitatea și dragostea lor față de Sicilia se împletesc în două stiluri gastronomice extrem de personale, dar, în același timp, complementare”, a declarat Claudia Militello, coproprietar Sciccheria.

 

Evenimentul din 15 iunie este prima ocazie care îl aduce pe chef Giuseppe Raciti, în România. Talentatul profesionist supranumit de presa din Italia “cheful vulcanic”, a lucrat în unele dintre cele mai apreciate restaurante din lume, cum sunt San Domenico Palace Hotel, din Taormina, Palace Hotel, din Gstaad și Kulm Hotel, din St.Moritz. Cu toate acestea, el a decis să se stabilească în Sicilia, locul nașterii sale, un tărâm care îl fascinează și de care se simte profund legat.

 

“Indiferent unde am călătorit, mi-am dorit întotdeauna să mă întorc acasă și să aduc cu mine tot ce am învățat. Sunt mândru de rădăcinile mele siciliene, pe care le onorez prin preparatele create. Gastronomia mea își propune să creeze un lanț de povești, pe care oaspeții să le savureze și în care să simtă emoția și sufletul regiunii pe care o reprezint, de la celebrul vulcan, până la poalele Etnei și, mai departe, până la Marea Ionică”, a povestit chef Giuseppe Raciti.

 

Stilul culinar al premiatului chef este unul extrem de rafinat, aparent simplu, centrat în jurul aromelor și texturilor mediteraneene, care primesc, astfel, o abordare cosmopolită, modernă.

 

“Evenimentul pe care îl pregătim va fi o declarație de dragoste față de un tărâm drag, pe care ne dorim să îl celebrăm. Meniul creat împreună cu Giuseppe Raciti va arăta oaspeților o față modernă, extrem de rafinată și elegantă a gastronomiei siciliene”, a completat Michael Passarelli, chef rezident Sciccheria.

 

Oaspeții care vor să își rezerve locul la evenimentul din 15 iunie o pot face, trimițând un email pe adresa claudia@sciccheria.ro. Costul experienței culinare integrale este de 950 lei/ persoană, iar numărul locurilor disponibile este de 40.

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Flori de ie a devenit limbaj diplomatic la Nicosia: peste 300 de lideri au celebrat prietenia, patrimoniul și cooperarea dintre România și Cipru

Peste 300 de reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului Republicii Cipru, ai Administrației Prezidențiale a României, ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și academic, precum…

Josh O'Connor, îmbrăcat în Calvin Klein Collection în New York City

Actorul Josh O’Connor a purtat Calvin Klein Collection în timp ce participa la conferințele de presă dedicate noului său film, „Disclosure Day”, ce au avut…

Ai 30 de ani și încă nu ai riduri? Dermatologii spun că acum este momentul perfect să începi prevenția

Dacă ai trecut de 25 de ani și te gândești că tratamentele dermatologice sunt pentru „mai târziu”, s-ar putea să ai o surpriză. Specialiștii spun…

Mixit aduce aromele tropicale în vacanță: fructe exotice liofilizate și gustări practice pentru drum, plajă și rucsac

Mixit, brandul ceh cunoscut pentru mixurile personalizabile de musli, lansează o selecție complet nouă de fructe exotice liofilizate și extinde recomandările de sezon pentru cei…

Conferința Brain Event 2026 aduce la București elita mondială a cercetării în longevitate și sănătatea creierului

Pe 20 iunie 2026, Sala Palatului va găzdui Conferința Brain Event 2026, unul dintre cele mai importante evenimente ale anului dedicat sănătății creierului, longevității și…
Vezi profilul Andrei Filip