Ai 30 de ani și încă nu ai riduri? Dermatologii spun că acum este momentul perfect să începi prevenția

Dacă ai trecut de 25 de ani și te gândești că tratamentele dermatologice sunt pentru „mai târziu”, s-ar putea să ai o surpriză. Specialiștii spun că perioada în care pielea arată cel mai bine este, paradoxal, și momentul ideal pentru a începe să ai grijă de ea. Nu ai nevoie de schimbări spectaculoase, dar este mult mai ușor să previi decât să corectezi.

 

Potrivit tendințelor internaționale din medicina estetică, tot mai mulți pacienți aleg astăzi ceea ce specialiștii numesc preventive aging, adică tratamente care mențin calitatea pielii înainte ca ridurile, pierderea fermității sau aspectul obosit să devină vizibile.

„Observăm o schimbare clară de mentalitate. Pacienții tineri nu mai vin în cabinet pentru transformări, ci pentru întreținere și prevenție. Vor să își păstreze pielea sănătoasă și luminoasă cât mai mult timp”, explică Dr. Amalia Anghel, medic primar dermatovenerologie, doctor în științe medicale și fondator Skinmed Clinic.

 

Ce se întâmplă cu pielea după 25 de ani

Poate că nu observi încă schimbări majore în oglindă, însă pielea începe să se transforme mult mai devreme decât credem.

Ce se întamplă între 25-30 de ani? Producția de colagen începe să scadă, nivelul de hidratare se reduce treptat, regenerarea celulară încetinește, liniile de expresie pot începe să se fixeze.

Cu alte cuvinte, procesul de îmbătrânire există chiar și atunci când nu îl vedem.

„Când apar ridurile profunde, procesul este deja instalat. De aceea, medicina estetică modernă pune tot mai mult accent pe prevenție”, spune Dr. Amalia Anghel.

 

Pasul 1: ten curat, oxigenat și pregătit pentru viitor

Una dintre procedurile recomandate în protocoalele preventive este Geneo X, un tratament care combină exfolierea, oxigenarea și revitalizarea pielii.

Pe scurt, acesta elimină celulele moarte, stimulează microcirculația, îmbunătățește luminozitatea tenului, ajută pielea să absoarbă mai eficient ingredientele active.

Rezultatul este acel aspect de ten odihnit și sănătos pe care multe persoane încearcă să îl obțină doar din creme.

Dr. Amalia Anghel: „Geneo X este un tratament excelent pentru pacienții tineri, deoarece lucrează pe calitatea pielii și pe prevenție, nu pe corectarea unor probleme deja instalate”.

 

Botox preventiv? Nu este ceea ce crezi

Poate că expresia „botox preventiv” sună exagerat, însă dermatologii o folosesc din ce în ce mai des. Ideea nu este să blochezi expresiile feței, ci să împiedici transformarea liniilor temporare în riduri permanente.

Aplicată corect și în doze adaptate, toxina botulinică relaxează discret musculature, întârzie apariția ridurilor de expresie, păstrând expresivitatea naturală.

„Preventiv nu înseamnă artificial. Înseamnă să intervenim înainte ca liniile de expresie să se fixeze în piele”, spune Dr. Amalia Anghel.

 

Hidratarea care vine din interior

Tot mai multe persoane descoperă că o piele sănătoasă nu înseamnă doar creme aplicate la suprafață.

De aceea, unul dintre tratamentele aflate în centrul protocoalelor preventive este Skinvive, un tip de acid hialuronic injectabil creat special pentru îmbunătățirea calității pielii. Spre deosebire de fillerele clasice, acesta nu mărește volume, nu schimbă trăsăturile, nu modifică expresia feței. În schimb hidratează în profunzime, îmbunătățește textura și crește luminozitatea pielii.

Dr. Amalia Anghel: „Este genul de tratament de pe urma căruia cei din jur îți spun că arăți fresh, odihnită, fără să își dea seama ce ai făcut”.

 

Când intră în joc și laserul

Pentru persoanele care observă deja primele schimbări subtile – pori mai evidenți, piele mai ternă sau linii foarte fine – protocolul poate fi completat cu ClearLift. Este un laser fracționat non-ablativ care stimulează producția de colagen și îmbunătățește textura pielii fără perioade lungi de recuperare. Cu alte cuvinte, poți reveni rapid la activitățile obișnuite, în timp ce pielea continuă să se regenereze în profunzime.

 

Secretul unei pieli care arată bine și peste 10 ani

Dacă există un lucru asupra căruia dermatologii insistă, acesta este consecvența. Nu există tratamente-minune și nici proceduri care să oprească timpul. Există însă strategii inteligente care ajută pielea să îmbătrânească mai lent și mai armonios.

„Nu putem opri timpul, dar putem influența felul în care pielea îl traversează. O piele frumoasă la 40 sau 50 de ani este, de cele mai multe ori, rezultatul unor alegeri corecte, făcute cu mult înainte. Prevenția nu începe atunci când apar ridurile. Începe exact atunci când crezi că nu ai încă nevoie de ea.”, concluzionează Dr. Amalia Anghel.

 

 



Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Tommy Hilfiger și FRGMT colaborează pentru o nouă interpertare a stilului prep american

Colecția capsulă în ediție limitată reinterpretează modelele iconice inspirate din anii ’90 prin viziunea contemporană a lui Hiroshi Fujiwara, într-o paletă de culori albastru deschis.

O adolescentă italo-română de 15 ani din România, pe podiumul unei competiții internaționale de eseuri: premiul al III-lea la John Locke Global Essay Prize 2026

Carola Canale, elevă la International British School of Bucharest, a obținut premiul al III-lea la secțiunea Junior, cu un eseu despre educație, credință și valorile…

„Vreau să arăt mai bine, dar să rămân eu”. Ce este Full Face Reset, tratamentul care abordează întreaga față

Pomeți prea mari, trăsături schimbate, frunte complet nemișcată. Teama că procedurile estetice pot modifica fizionomia este una dintre principalele rețineri ale femeilor care ajung într-un…

Premieră în medicina românească: primul curs de artroscopie a cotului pe cadavru, organizat la standarde europene

Poiana Brașov a găzduit, între 2 și 4 octombrie, cea de-a cincea ediție a Congresului Societății Române de Umăr și Cot (SRUC). Evenimentul a fost…

KIKO MILANO lansează noua campanie globală de brand, cu Madonna în rolul principal

O APARIȚIE A DOUĂ ICONURI UNITE DE ACELEAȘI RĂDĂCINI ITALIENE. SPECTACOLUL ABIA A ÎNCEPUT.
Vezi profilul Andrei Filip