Eurodeputat român: „Sper ca la Roma să alegem unitatea și nu dezbinarea Uniunii Europene”

Plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a găzduit miercuri dimineață, o dezbatere cheie privind rezultatele Consiliului European din 9-10 martie și asupra „Declarației de la Roma” ocazionată de a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma.
Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat în cadrul dezbaterii faptul că fără unitate și solidaritate în interiorul Uniunii, se lasă spațiul de manevră pentru cei care vor distrugă proiectul UE. Intervenția eurodeputatului român a fost făcută în prezența Președintelui Consiliului, Donald Tusk, Președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, Înaltului Reprezentant, Federica Mogherini, vicepremierului maltez, Louis Grech și premierului italian, Paolo Gentiloni.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „La 60 de ani de la Tratatul de la Roma avem o Uniune Europeană mai mare, care a făcut progrese enorme în procesul de integrare, a asigurat pacea, stabilitatea și dezvoltarea pe continentul european.

La 60 de ani de la Tratat, trebuie să sărbătorim rezultatele incredibile pe care le-am obținut, dar trebuie să recunoaștem că mai sunt multe de făcut. Ambiția trebuie să ne ghideze în continuare. E nevoie de viziune în statele membre și în instituțiile Uniunii Europene. Trebuie să știm că fără viziune și fără angajamente de unitate și solidaritate, le lăsăm marjă de manevră celor care vor să ne dezbine, să promoveze naționalismul și să pună în pericol proiectul european.

Unitatea și solidaritatea trebuie să vină întotdeauna pe primul loc și ambiția trebuie să fie forța care să ne ghideze, după cum spuneam. E drept, aceasta ar putea să rezulte în situația în care unii vor dori să facă mai multe în anumite domenii, ceea ce se întâmplă de fapt. Însă, solidaritatea și unitatea noastră nu trebuie periclitate niciodată. Orice formă de cooperare consolidată trebuie să garanteze transparență și deschidere pentru toți cei care vor să ni se alăture, fără niciun fel de obstacole. Criteriile de intrare trebuie să rămână neschimbate și nu trebuie să modificăm obiectivele pe parcurs pentru țările care vor să se alăture ulterior.

Doar ținând cont de aceste lucruri putem asigura un viitor reușit pentru Uniunea Europeană. Sper ca la Roma să alegem unitatea și nu dezbinarea, iar acesta ar trebui să fi următorul nostru proiect pentru următorii ani.”

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
Victor Bostinaru, Jean-Claude Juncker, Donald Tusk, Federica Mogherini, Consiliul Europei, Declaratia de la Roma,


Comunicat publicat de: Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP

Vicepreședintele social-democraților europeni: Suntem îngrijorați de starea democrației din Turcia

Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, a dezbătut miercuri după-amiază, cel mai recent raport privind situația din Turcia, raport redactat de către eurodeputata social-democrată, de…

Start pentru președinția estonă a Consiliului Uniunii Europene

Premierul Estoniei, Jüri Ratas, alături de Comisarul European de origine estonă pentru Piața unică digitală, Andrus Ansip au prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit…

Singura șansă ca UE să conteze ca actor global este să se doteze cu capacitate de apărare

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a făcut un apel pentru implementarea proiectului european de apărare comună, acesta fiind în opinia…

Aderarea țărilor din Balcanii de Vest la UE rămâne una dintre prioritățile noastre

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat sprijinul Grupului S&D pentru extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest. Declarația eurodeputatului…

Eurodeputat român: Comunitatea internațională ignoră foametea și conflictul din Yemen

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenția în plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, asupra situației…
Vezi profilul Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP