Start pentru președinția estonă a Consiliului Uniunii Europene

Premierul Estoniei, Jüri Ratas, alături de Comisarul European de origine estonă pentru Piața unică digitală, Andrus Ansip au prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, principalele activități ale președinției estone a Consiliului Uniunii Europene. Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a salutat preluarea președinției rotative de către Estonia și și-a exprimat încrederea că acesta va aduce consolidarea dimensiunii de securitate a Uniunii, cu accent pe țările din Parteneriatul Estic.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Aș dori să urez bun-venit președinției estone și sunt convins că aceasta va fi una foarte bună. Într-o perioadă de provocări fără precedent, avem doar o singură cale posibilă pentru a reuși să consolidăm în continuare proiectul european: unitatea, solidaritatea și o mai bună integrare, în special în unele domenii-cheie, cum ar fi securitatea și apărarea.

Orice inițiative specifice ale anumitor state membre, deși posibile, trebuie să fie întotdeauna transparente și deschise tuturor celorlalte, fără criterii sau obiective în schimbare.

În ceea ce privește securitatea și stabilitatea internă și externă, ele sunt strâns legate între ele și vreau să spun că sunt cu adevărat încrezător că noua președinție va aduce o revitalizare și un nou pragmatism Parteneriatului Estic, înainte de summitul din noiembrie.

Acum, când ne confruntăm cu atât de multe provocări în timpul președinției estone, trebuie să reevaluăm situația conflictelor înghețate și modul în care Rusia se folosește de acestea pentru a destabiliza aceste state.”

Intervenția eurodeputatului Victor Boștinaru este disponibilă la acest link: https://youtu.be/sjnbgNjBjrI

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
Victor Bostinaru, Juri Ratas, Andrus Ansip, Parlamentul European, Presedintia Estona.


Comunicat publicat de: Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP (click penttu a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP

Vicepreședintele social-democraților europeni: Suntem îngrijorați de starea democrației din Turcia

Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, a dezbătut miercuri după-amiază, cel mai recent raport privind situația din Turcia, raport redactat de către eurodeputata social-democrată, de…

Singura șansă ca UE să conteze ca actor global este să se doteze cu capacitate de apărare

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a făcut un apel pentru implementarea proiectului european de apărare comună, acesta fiind în opinia…

Aderarea țărilor din Balcanii de Vest la UE rămâne una dintre prioritățile noastre

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat sprijinul Grupului S&D pentru extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest. Declarația eurodeputatului…

Eurodeputat român: Comunitatea internațională ignoră foametea și conflictul din Yemen

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenția în plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, asupra situației…

Vicepreședintele social-democraților europeni: „Trebuie să ne asigurăm că Siria va mai avea un viitor”

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat liniile principale care ar trebui urmate în Strategia Uniunii Europene pentru Siria. Intervenţia…
Vezi profilul Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP