De aproape, lumea se vede altfel. 12 feluri de a privi prezentul la Astra Film Festival 2026

Când nedreptatea e sistemul

 

O pădure urbană poate deveni un caz despre felul în care funcționează instituțiile. În „Aici a fost o pădure” (Valentin Anghel, 2026), lupta pentru Parcul IOR devine povestea unei comunități care încearcă să apere un loc drag bucureștenilor. „Spionii dintre noi” (Jamie Coughlin Silverman, Gabriel Silverman, 2025) arată cum urmele aparatului de supraveghere al Stasi ajung în interiorul unei familii, în timp ce „Vânzarea secretă a evreilor din România” (Pierre Goetschel, 2025) reconstruiește mecanismul prin care statul comunist român a negociat în secret emigrarea propriilor cetățeni. „Copiii rețelei” (Olivier Ballande, 2026) duce povestea abuzului instituțional până la traficul de copii la scară europeană. Patru filme, patru situații în care nedreptatea face parte din însuși sistemul care ar trebui să ne protejeze.

 

Locuri care ne formează, locuri care ne șterg urmele

 

Știați că în cel mai rece oraș de pe Pământ rata criminalității crește pe măsură ce temperaturile scad? Sau că un apartament poate deveni, privit prin succesiunea oamenilor care îl vizitează, portretul unei întregi societăți? Filmele „Apartament de vis” (Gabriela Isabel Gómez de Arteche Núñez, Alejandra Llorens, Daniel Pérez Valderrama, Camila de Lucas, Jaime Marqués Cordero, 2025), „Viscolul întunecat” (Mira Erkenova, 2025), „Pentru totdeauna” (Sebastian Molina Ruiz, 2025) și „Unde tăcerea se aude” (Gabriela Pena, Picho García, 2026) privesc, fiecare în alt fel, relația dintre oameni și locurile unde aceștia trăiesc. Pentru că și locurile lasă urme în oameni.

 

Prin ochii surorilor

 

Cine altcineva decât o soră poate privi atât de aproape viața unui frate? „Dacă porumbeii s-ar preface în aur” (Pepa Lubojacki, 2026) urmărește o tânără care încearcă să-și salveze fratele din dependența de droguri. „Lebăda de aur” (Anette Ostrø, 2026) transformă cinemaul într-o formă de doliu, iar „Din zori până în zori” (Xisi Sofia Ye Chen, 2026) încearcă să vadă omul din spatele unei crime.

 

Război sub piele

 

Războiul nu se poartă doar pe front. În „Urme” (Alisa Kovalenko, Marysia Nikitiuk, 2026) și în „Aici, altundeva” (Comes Chahbazian, 2026), corpul devine una dintre țintele războiului, iar autonomia asupra propriei vieți este pusă sub semnul întrebării. În același timp, filmul „Păsările războiului” (Janay Boulos, Abd Alkader Habak, 2026) aduce o poveste pe care nu te-ai aștepta să o găsești într-o secțiune despre război: doi jurnaliști care relatează conflictul din Siria ajung să se îndrăgostească și să se căsătorească. Chiar și în mijlocul războiului oamenii continuă să trăiască, să iubească și să-și imagineze un viitor.

 

Schimbă perspectiva!

 

Cum se simte lumea pentru cineva care nu aude? Cum ne-ar putea vedea animalele? Cum ar fi să locuiești, ca adult, într-o casă în copac? „Semne din adâncuri” (Maude Vuillez, 2025), „Amma, plâng girafele?” (Kartikeya Saxena, 2026), „IMAGO” (Déni Oumar Pitsaev, 2025) și „Apartament de vis” (Spania, 2025) ne cer să facem un pas lateral și să privim lumea dintr-un loc în care nu am mai stat. Uneori, pentru a vedea altfel, nu trebuie să afli ceva nou; trebuie doar să schimbi poziția din care privești.

 

Unii protestează, alții pun mâna și schimbă…

 

Ce faci când ceva nu funcționează? Poți protesta. Dar poți și să pui mâna și să schimbi. Un actor din Republica Moldova demontează, la propriu, în „Pionul lui Lenin” (Dragoș Turea, 2026), rămășițele ideologiei sovietice. În „Puterea de pe acoperiș” (Daniel Edelstyn, Hilary Powell, 2026), un cuplu britanic își transformă strada într-o comunitate alimentată cu energie solară. Iar „80 de jurnaliști furioși” (András Földes, Anna Kis, 2026) urmărește zeci de jurnaliști independenți din Ungaria care își apără meseria și refuză să devină instrumente ale propagandei. Sunt povești despre oameni care încearcă să miște lumea, măcar un pic.

 

Tați și fii

 

„Mărturisirile unui bărbat suedez” (Hampus Linder, 2026) urmărește un tată singur, auto-intitulat feminist, care merge într-o tabără antifeministă pentru a înțelege furia și singurătatea din spatele mișcării pentru drepturile bărbaților. În „Așa cum ești” (Frank de Rooij, 2026), un psihiatru convins că alergatul poate vindeca traumele se lovește de propria dificultate de a-și accepta fiul supraponderal. Două filme care mută discuția despre „cum trebuie să fie un bărbat” din zona sloganurilor în spațiul mult mai complicat al familiei.

 

Se poate vindeca trauma transgenerațională?

 

Putem moșteni lucruri pe care nu le-am trăit? „Atât de familiar” (Rachel Taparjan, 2026) caută originile unor tipare de comportament care se repetă de la o generație la alta. „Ultimele scrisori ale bunicii” (Olga Lucovnicova, 2025) revine asupra unei istorii de familie pentru a înțelege dificultăți care, fără acest trecut, păreau inexplicabile. Iar „Dacă porumbeii s-ar preface în aur” (Pepa Lubojacki, 2026) arată cum dependența fratelui poate deveni și povestea surorii care încearcă să înțeleagă, să repare și să salveze.

 

Fără ghid pentru viața de adult

 

Există, pentru viața de adult, un manual pe care l-am ratat cu toții? Cele șase filme din această secțiune par să spună că nu. În „Din zori până în zori” (Xisi Sofia Ye Chen, 2026), un tânăr imigrant chinez din Spania încearcă să-și construiască o viață obișnuită, dar trecutul îl trage înapoi. În „Lebăda de aur” (Anette Ostrø, 2026), un tânăr artist norvegian pleacă în India cu mari visuri și ajunge ucis în Kashmir. „IMAGO” (Déni Oumar Pitsaev, 2025) și „Confesiunile unei alunițe” (Mo Tan, 2025) pun față în față ideile despre maturitate ale unor cineaști formați în Occident și așteptările familiilor lor din Caucaz și China. Iar „Un foc în depărtare” (Marlene Edoyan, 2026) urmărește trei prieteni aflați între viața pe care au moștenit-o și viitorul pe care și-l imaginează.

 

Muntele viu

 

Știați că păstoritul poate spune o poveste despre viitorul hranei și despre felul în care locuim pământul? Muntele viu este o secțiune tematică din care se desprinde întrebarea: cine va mai putea trăi pe munte și ce trebuie să rămână posibil pentru ca această viață să continue? „Iarba: lupta pentru viața unei națiuni” (Merian C. Cooper, Ernest Schoedsack, 1925) ne poartă în munții Persiei, „Muntele” (Biljana Tutorov, Petar Glomazić, 2026) urmărește o păstoriță din Muntenegru care își apără pășunile de transformarea lor într-un poligon militar, iar „La drum” (Dumitru Budrala, 1997) și „Calea laptelui” (Dumitru Budrala, 2026) ne introduc în viața familiilor de păstori români. În „Iarbă dulce”, păstorii din Montana pornesc pe unul dintre ultimele drumuri spre munte, iar „Lână om oaie” (Walter Aigner, 2026) întreabă de ce tone de lână ajung deșeu și cum pot redeveni resursă.

 

Femeile țin lumea pe picioare

 

Unele dintre cele mai grele lupte ale prezentului sunt duse în locuri în care, până nu demult, femeile nici măcar nu erau așteptate. Pe lângă eroina din „Muntele” (Biljana Tutorov, Petar Glomazić, 2026), întâlnim în „Pași în tăcere” (Fariz Ahmadov, 2026) femei din Karabah care dezamorsează mine, iar în „Tehnodiplomație” (Susanne Kovács, 2026) o confruntare cu giganții tehnologici. Trei filme despre muncă, teritoriu, tehnologie, putere și femei care nu așteaptă să li se facă loc.

 

Invazie AI

 

Cum ar fi să ai un iubit creat de inteligența artificială? În „Replica” (Chouwa Liang, 2026), trei tinere explorează cât de reală poate deveni o relație amoroasă virtuală. Dar AI a ieșit demult din zona SF: „Tot ce ne spunem” (Anton Augsten, Lea El Attal, 2026) întreabă ce se întâmplă când un terapeut bazat pe inteligență artificială încearcă să ne descâlcească problemele, iar „Cum să vorbești cu Lydia” (Rusudan Gaprindashvili, 2025) imaginează relația cu un șef AI. În „Elon Musk dezvăluit” (Andreas Pichler, 2025), erorile sistemelor de pilot automat ale mașinilor Tesla sunt puse în relație cu antrenarea inteligenței artificiale.

 

Puteți achiziționa abonamentul Astra Pass 10 în regim Early Bird, care oferă zece intrări la oricare eveniment din cadrul AFF2026. Detalii: https://astrafilm.ro/festival/tickets

 

Despre Astra Film Festival

 

Fondat în 1993, Astra Film Festival este cel mai longeviv festival de film documentar din România și unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinemaului de non-ficțiune din Europa. Festivalul este inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards. Astra Film Festival este un proiect cultural strategic al Ministerului Culturii, organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film. Festivalul se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu.

 

Parteneri instituționali: CNC, ICR, UNATC, UCIN, Filarmonica de Stat Sibiu, DRRM, Dacin Sara

Partener special: VOYO

Sponsor principal: ING

Sponsori: Unimat, Simpa, Zizin, Cotnari, Ursus

Partener media principal: DIGI 24

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Radio România Cultural, HotNews, G4Media, Spotmedia, Edupedu, Scena9, PressHub, LiterNet, MovieNews, Cinefan, IQads, Totul despre mame, Tribuna, Turnul sfatului, Sibiu 100, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Sibiu independent, Sibiul azi, Știri de Sibiu, Hermannstädter Zeitug, Nine O’Clock, Cineuropa, Film New Europe

Partener de monitorizare: mediaTrust