Consiliul își adoptă poziția privind normele împotriva evitării obligațiilor fiscale

#Politica #Bucuresti Vizualizari: 200

Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi poziția sa privind normele care vizează eliminarea neconcordanțelor hibride cu sistemele fiscale din țările terțe. Proiectul de directivă este cel mai recent dintr-o serie de măsuri menite să prevină evaziunea fiscală de către companiile mari și să le împiedice să exploateze disparitățile dintre două sau mai multe jurisdicții fiscale pentru a-şi reduce obligațiile fiscale generale. Punerea în aplicare acestei directive este stabilită pentru data de 1 ianuarie 2020 și 1 ianuarie 2022 pentru o anumită dispoziție.

Eurodeputații Grupului S&D au salutat progresele făcute de către miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană în lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale. Totodată însă, eurodeputatul PSD Victor Boștinaru a subliniat, din nou, ipocrizia PNL și necunoaşterea de către acesta a situaţiei de fapt la nivel european, probată astăzi de comunicarea oficială a Consiliului Uniunii Europene.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „În luna octombrie a anului trecut, aflându-se în campanie electorală, PNL-ul prin vocea liderului său, Alina Gorghiu, a copiat «copy-paste» directiva împotriva evitării taxării și a transformat-o într-un proiect de lege care, spunea PNL-ul, ar fi permis impozitarea cu 16% a multinaționalelor. Am spus atunci și o repet și acum, Grupul PPE la care PNL este afiliat, a fost cel care s-a opus în mod constant introducerii acestei directive şi s-a luptat pentru amânarea adoptării acesteia. Acesta a fost și este un proiect realizat de către Grupul Socialist din Parlamentul European, susținut de către comisarii socialiști şi este un proiect confruntat cu o constantă opoziție din partea PPE-ului, a multinaționalelor şi a guvernelor de centru-dreapta. Directiva face parte dintr-un set mai larg de reglementări aflate în dezbaterea Comisiei referitoare la eliminarea paradisurilor fiscale și taxarea profitului în statul membru unde acesta este realizat. Calendarul adoptării acestor directive a fost prelungit pentru 2020, dată fiind complexitatea mecanismelor și nevoia punerii în acord a legislației și practicii în toate statele membre.

Doar că, PNL-ul, în goana sa după extraordinar și practicând același populism, s-a dovedit complet neinformat în ceea ce privește pașii adoptării directivei, pași pe care noi i-am indicat. Recomandarea noastră pentru liderii PNL este să citească legislația înainte să mai facă astfel de propuneri, fiind știut că lectura nu dăunează sănătății politice.”

Date de contact:
Nume: Iulian Donici
Functie: PR Officer
Email: office@victorbostinaru.ro
Telefon: 004 021 79 55 223




Cuvinte cheie:
Victor Bostinaru, taxare, evaziune fiscala, Alina Gorghiu


Comunicat publicat de: Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP (click penttu a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP

Vicepreședintele social-democraților europeni: Suntem îngrijorați de starea democrației din Turcia

#Politica   #Bucuresti Vizualizari: 47
Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, a dezbătut miercuri după-amiază, cel mai recent raport privind situația din Turcia, raport redactat de către eurodeputata social-democrată, de…

Start pentru președinția estonă a Consiliului Uniunii Europene

#Politica   #Bucuresti Vizualizari: 48
Premierul Estoniei, Jüri Ratas, alături de Comisarul European de origine estonă pentru Piața unică digitală, Andrus Ansip au prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit…

Singura șansă ca UE să conteze ca actor global este să se doteze cu capacitate de apărare

#Politica   #Bucuresti Vizualizari: 57
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a făcut un apel pentru implementarea proiectului european de apărare comună, acesta fiind în opinia…

Aderarea țărilor din Balcanii de Vest la UE rămâne una dintre prioritățile noastre

#Politica   #Bucuresti Vizualizari: 69
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat sprijinul Grupului S&D pentru extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest. Declarația eurodeputatului…

Eurodeputat român: Comunitatea internațională ignoră foametea și conflictul din Yemen

#Politica   #Bucuresti Vizualizari: 75
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenția în plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, asupra situației…
Vezi profilul Cabinet Parlamentar Victor Bostinaru - MEP