Concert simfonic - Erina Yashima şi Marc Bouchkov la Toamna Muzicală Clujeană

Doi artişti de renume internaţional vor fi prezenţi în premieră pe scena Colegiului Academic vineri, 20 octombrie, de la ora 19, pentru concertul simfonic din cadrul festivalului „Toamna Muzicală Clujeană”. Dirijoarea Erina Yashima, asistenta dirijorului Riccardo Muti (directorul musical al Chicago Symphony Orchestra) şi violonistul Marc Bouchkov, alături de orchestra Filarmonicii de Stat “Transilvania” pregătesc un concert cu un program spectaculos, plin de energie: Suita nr. 2 pentru orchestră, în Do major, de George Enescu, Concertul pentru vioară, în Re major, de Johannes Brahms şi Simfonia nr. 8 în Sol major de Antonín Dvořák.

Erina Yashima şi-a început studiile muzicale la Hanovra, la Institutul pentru Tinere Talente, unde a urmat cursurile de pian ale fondatorului acestuia, reputatul pedagog Bernd Goetzke. La 14 ani a început, în paralel, şi cursurile de dirijat. Pe acestea din urmă le-a continuat la Freiburg (cu Scott Sandmeier), la Viena (cu Mark Stringer) şi la Academia de Muzică „Hanns Eisler” din Berlin (cu Christian Ehwald şi Hans-Dieter Baum). În urma premiului oferit de Asociaţia Orchestrei Simfonice din Chicago (International Sir Georg Solti Conducting Apprenticeship), Erina este asistenta, pe o perioadă de doi ani, a dirijorului Riccardo Muti (directorul muzical al Chicago Symphony Orchestra), şi lucrează cu Orchestra Civică din oraşul american.

În 2013, a primit Premiul de Excelenţă al Academiei de Muzică din Rheinsberg pentru producţia de operă pe care a realizat-o acolo. Între 2013/2015 a fost director muzical al Freies Studentenorchester din Rostock. În septembrie 2014 Gianluigi Gelmetti şi Accademia Musicale Chigiana din Siena i-au oferit Diploma de Merit, urmând o invitaţie să dirijeze Orchestra Simfonică din Sanremo. Anul 2015 i-a adus debutul cu Pfalztheater Kaiserlautern, o colaborare cu El Sistema din Venezuela (în cadrul căreia a lucrat cu două orchestre de tineret) şi participarea la Academia Italiană de Operă a lui Riccardo Muti la Festivalul de la Ravenna. Tot în acelaşi an a fost selectată de Bernard Haitink ca participantă activă la cursurile de dirijat de la Lucerna şi ca finalistă pentru workshop-ul „INTERAKTION”, organizat de un ansamblu format din membri ai unor orchestre de prim rang, ca Berliner Philharmoniker, Staatskapelle Berlin şi Sächsische Staatskapelle Dresden.

Printre orchestrele pe care Erina le-a dirijat, se numără Konzerthausorchester Berlin, Württembergische Philharmonie Reutlingen, Stuttgarter Kammerorchester, Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt (Oder), Neubrandenburger Philharmonie, Brandenburger Symphoniker, Südwestdeutsches Kammerorchester Pforzheim, Kurpfälzisches Kammerorchester Mannheim, North Czech Philharmonic Teplice, Festival Strings Lucerne, Orchestra Giovanile „Luigi Cherubini” şi ansamblurile de muzică nouă ale NDR Radiophilharmonie Hannover.

Născut la Montepellier în 1991, într-o familie de muzicieni, Marc Bouchkov a început studiul viorii la vârsta de cinci ani cu bunicul său, Mattis Vaitsner. În 2001  a fost admis la Conservatorul Naţional de Muzică din Lyon, la clasa profesoarei Claire Bernard; şi-a continuat apoi studiile la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris (cu Boris Garlitsky) şi la Academia Kronberg (cu Mihaela Martin).

Dezvoltarea sa artistică a fost marcată de numeroase premii internaţionale: Premiul I la Concursul Internaţional pentru Vioară „Henri Koch” din Liège (2008), Premiul I la „2010 European Young Concert Artists Audition” (Leipzig), Premiul I şi Distincţia Specială a Juriului Conservatorului din Paris (2010), Premiul „Hermann şi Milena Ebel” (2011), laureat al Concursului „Queen Elizabeth” din Bruxelles (2012), Premiul I la Concursul Internaţional din Montréal (2013).

A cântat cu ansambluri ca Orchestra Simfonică şi Orchestra Radio din Hamburg, Orchestra Simfonică din Düsseldorf (cu care a interpretat Concertul pentru vioară de Brahms pentru o producţie de balet a Deutsche Oper am Rhein), Orchestra Naţională a Belgiei, Filarmonica din Bruxelles, Orchestra Filarmonică Regală din Liège, Orchestra Simfonică Hacettepe din Ankara, Filarmonica din Łódź, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Orchestre Impromptu din Paris, cu ansamblul Moscow Soloists şi Yuri Bashmet. În decembrie 2014 a fost invitat de dirijorul Mariss Jansons pentru concertul inaugural al seriei „Essentials” a Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam.

Marc Bouchkov a participat la Festivalul din Santander (unde a cântat cu violoncelistul Ivan Monighetti şi pianista Eliso Virsaladze), la Festivalul „International Musical Olympus” din Sankt-Petersburg, la Festivalul de Primăvară din Heidelberg, Festivalul „Schubertiade” din Schwarzenberg, la festivalurile din Moulin d’Ande, Troyes, Bordeaux, Viterbo, New Hampshire. Printre sălile în care a susţinut recitaluri de muzică de cameră se numără Tonhalle Zürich, Beethovenhaus din Bonn, Auditorium du Louvre.

Preţuri bilete Toamna Muzicală Clujeană

Concert simfonic – 20 octombrie – cat. I – 40 lei, cat. II – 30 lei, cat. III – 20 lei

Recitaluri camerale – 30 lei – 15 lei cu reducere

Concert pentru copii – 13 lei preţ unic

Repetiţie general cu public – Aurul Rinului – cat. I – 70 lei, cat. II – 40 lei, cat. III -25 lei

Concert de închidere – Aurul Rinului – cat. I – 100 lei, cat. II – 70 lei, cat. III – 40 lei

Biletele se pot achiziţiona online de pe biletmaster.ro sau de la agenţia de bilete a Filarmonicii, cu sediul la parterul Casei de Cultură a Studenţilor (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3).

Program agenţie de bilete: Luni – Miercuri– 10-16, Joi – 12 – 18, V – 10 -14

Atenţie, în zilele cu concerte, agenţia de bilete se închide la ora 14, iar biletele se pot achiziţiona şi în seara concertelor, de la faţa locului, cu o oră înainte de începere.

***

Festivalul Internaţional „Toamna Muzicală” este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Sponsori: Energobit, Eximtur, Electrica, Weberbau, Autotransilvania, Panemar, PMA Invest, Opera Plazza, Florăria Dorothy’s.

Parteneri ai evenimentului: Societatea Filarmonica Transilvania, Asociaţia Nişte Oameni, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Integrated Consulting Group, Asociaţia Egyesület şi Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca.

FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA”

P-ţa Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca

Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12

Mail: office@filacluj.ro, publicrelations@filacluj.ro

www.filarmonicatransilvania.ro

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
Filarmonica Transilvania, Toamna Muzicala Clujeana, Concert Simfonic, Erina Yashima, Marc Bouchkov


Comunicat publicat de: Filarmonica de Stat (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Filarmonica de Stat

Concert vocal-simfonic - dirijor Alpaslan Ertüngealp

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 3 noiembrie la concertul vocal-simfonic dirijat de Alpaslan Ertüngealp. Cu acest prilej, este invitat pe scena Colegiului Academic…

Toamna Muzicală Clujeană 2017

Festivalul Internaţional “Toamna Muzicală Clujeană” ajunge în acest an la cea de-a 51-a ediţie. De mai bine de jumătate de secol, Filarmonica de Stat “Transilvania”…

Concert simfonic - dirijor Cristian Oroşanu

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 31 martie, la concertul simfonic dirijat de Cristian Oroşanu. Alături de orchestra filarmonicii, revine pe Scena Colegiului Academic…

Ceaikovski meets Ceaikovski la Filarmonica „Transilvania”

*Laureat al competiţiei „Ceaikovski” – pe scena Colegiului Academic* Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 17 martie, În lumea lui Ceaikovski, la un concert…

Stories First, Music After - În lumea lui Ceaikovski

Stories First, Music After ~din culisele concertelor~ În lumea lui Ceaikovski Luni, 13 martie 2017, ora 18 Librăria Cărtureşti – Iulius Mall, Cluj-Napoca Invitaţi: Petre…
Vezi profilul Filarmonica de Stat
 

Stiri din Cluj

#Afaceri Ardelene - Apa tehnologica pentru firmele din Turda și Câmpia Turzii: cum îți protejezi echipamentele și producția 19

Dacă ai o firmă în Turda sau Câmpia Turzii și folosești apă în producție, la spălare, în cazane, în…
12376774

#Afaceri Ardelene - Coșuri de Crăciun cu livrare națională: ce contează de la depozit până la destinatar 31

Fotografie de la Ashes Sitoula pe Unsplash.com Pentru o firmă care trimite zeci sau sute de cadouri în decembrie, costul…
12376773

#Afaceri Ardelene - Optimizare SEO pentru o afacere din Turda sau Câmpia Turzii: 6 pași care aduc clienți 20

Ai o firmă, un atelier, un magazin sau un cabinet în Turda ori în Câmpia Turzii și site-ul tău nu aduce aproape niciun client…
12376772

#Monitorul Cluj - Temperaturi maxime de 10 grade Celsius la Cluj. Prognoza meteo 4 noiembrie 2026. 8

Temperaturile maxime nu vor depăși 10 grade Celsius la Cluj-Napoca, miercuri, 4 noiembrie 2026.
12376706

#Radio Romania Cluj - 28 de ani pe drum, 50.000 de kilometri și un singur vis: să ajungă acasă 11

După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul…
12376485

#Stiri de Cluj - Percheziții în Cluj într-un dosar de evaziune de 2 milioane de lei! Peste 2.000 de telefoane ar fi fost vândute online folosind identitatea altor persoane 13

Percheziții în județul Cluj într-un dosar de evaziune fiscală: un bărbat ar fi vândut online peste 2.000 de telefoane folosind identitatea…
12376475

#Stiri de Cluj - „Gaură” de un miliard de lei în bugetul Clujului pentru 2026, deși impozitele au crescut cu până la 70%? De unde ia Primăria lui Boc banii pentru diferență 11

Majorarea puternică a taxelor și impozitelor locale nu este suficientă pentru a acoperi nivelul cheltuielilor prevăzute de municipalitatea…
12376474

#Stiri de Cluj - VIDEO. Tragedie pe terenul de fotbal: Un jucător spaniol a murit după o ciocnire violentă cu portarul FC Andorra. Ce s-a întâmplat 9

Tragedie în fotbalul spaniol. Jesús de Miguel Alameda, un fotbalist în vârstă de 30 de ani, a murit marți, 3 noiembrie 2026, la spital, după…
12376473

#Monitorul Cluj - „U” Cluj se impune din nou în derby-ul cu CFR! Jovo Lukic, MVP-ul partidei din Gruia 24

Universitatea Cluj s-a impus pe terenul rivalei locale, CFR, în etapa a doua din grupele Cupei României, scor 3-1. În urmă cu trei săptămâni,…
12376206

#Monitorul Cluj - Șumudică a vrut să scoată echipa de pe teren la meciul cu „U” Cluj: „Știți ce mi-a zis Chipciu?” 26

Universitatea Cluj s-a impus pe terenul rivalei locale, CFR, în etapa a doua din grupele Cupei României, scor 3-1. În urmă cu trei săptămâni,…
12376205
Vezi toate stirile din Cluj