Ceaikovski meets Ceaikovski la Filarmonica „Transilvania”

*Laureat al competiţiei „Ceaikovski” – pe scena Colegiului Academic*
Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 17 martie, În lumea lui Ceaikovski, la un concert sifmonic dirijat de Gabriel Bebeşelea, în cadrul căruia veţi avea ocazia să-l ascultaţi pe tânărul pianist Daniel Kharitonov interpretând Concertul nr. 1 pentru pian al renumitului compozitor. Invitatul nostru este recunoscut pentru prestaţia strălucită ce i-a adus Premiul III la Concursul Internaţional „Ceaikovski”, în 2015.
Din programul serii mai fac parte două dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului căruia îi dedicăm seara, „Marşul slav” şi uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta”. Aceste lucrări vor fi prezentate şi explicate publicului într-un concert pentru tineret ce va avea loc tot vineri, la Colegiul Academic, însă de la ora 13.

Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a studiat cu Petre Sbârcea, Gabriel Bebeşelea a urmat ulterior cursurile de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Horia Andreescu, în prezent fiind doctorand al aceleiaşi instituţii, sub conducerea lui Dan Dediu. De asemenea, a urmat şi cursurile de masterat ale Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesorului Mark Stringer.

Gabriel Bebeşelea este recunoscut ca unul dintre „cei mai înzestraţi dirijori ai României ultimelor decade” (Jurnalul Festivalului „George Enescu”, septembrie 2011). Câştigător al Competiţiei de Dirijat „Lovro von Matačić” de la Zagreb, Gabriel Bebeşelea este şi deţinătorul Premiului I la Concursul de Dirijat „Jeunesses Musicales” din 2010. Imediat după acest concurs, a fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. Odată cu stagiunea 2013/2014, a fost numit Dirijor Invitat Principal la Filarmonica din Sibiu, al cărei dirijor permanent a devenit în stagiunea 2014/2015. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj. Din stagiunea 2016/2017, Gabriel Bebeşelea este Dirijorul Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

Un punct de cotitură în evoluţia sa a fost marcat de bursa oferită, în 2011, de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, care i-a permis o rezidenţă la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. Aici a avut ocazia să asiste la repetiţiile şi concertele susţinute de cei mai mari dirijori ai lumii muzicale, ca Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnányi, Philippe Herreweghe, David Zinman şi Eliahu Inbal.

În 2014, Gabriel a primit Premiul pentru cel mai bun dirijor al Operelor Naţionale Române. În luna decembrie a aceluiaşi an, a fost semifinalist al Competiţiei „Donatella Flick” organizată în colaborare cu London Symphony Orchestra. În 2015, a fost selectat ca participant activ la cursurile a doi dirijori de renume mondial: Bernard Haitink (la Festivalul de la Lucerna) şi Kurt Masur (la Aurora Classical Festival). În vara anului 2016, Gabriel Bebeşelea a dirijat noua producţie a operei rossiniene Il viaggio a Reims la Festivalul de Operă „Rossini” de la Pesaro.

Gabriel Bebeşelea colaborează frecvent cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Opera Naţională Română din Bucureşti, Opera Maghiară din Cluj. Printre angajamentele următoare se numără colaborările pe care le va avea cu Filarmonica Naţională a Rusiei, Filarmonica Naţională a Ungariei, Orchestra Filarmonicii din Zagreb, Filarmonica „Janaçek” din Ostrava, Vienna Chamber Orchestra, Orchestra Filarmonicii din Rostov, Orchestra Filarmonicii de Stat din Kazahstan, Orchestra Filarmonicii din Yaroslavl, precum şi debuturile la Musikverein din Viena şi Konzerthaus din Berlin.

Născut la Iujno-Sahalinsk,  în estul îndepărtat al Rusiei, Daniel Kharitonov a intrat în atenţia lumii muzicale internaţionale odată cu prestaţia strălucită ce i-a adus Premiul III la Concursul Internaţional „Ceaikovski”, ediţia din 2015. Pe atunci avea doar 16 ani, dar debutase deja cu Orchestra Mariinsky şi Valery Gergiev (în 2013), urmând apoi turnee în China, Italia şi concerte în Rusia, în cadrul Moscow Easter Festival (2014 şi 2015). Printre cele mai importante concerte din Rusia natală se numără cele cu Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgheni Svetlanov” şi cu Filarmonica Naţională a Rusiei, precum şi recitaluri în Sala „Ceaikovski”, Marea Sală a Conservatorului din Moscova şi Centrul Internaţional de Arte Interpretative din capitala rusă. A participat la festivaluri ca „Stele ale Nopţilor Albe” (organizat în Sankt Petersburg de Teatrul Mariinsky), „Stele pe Baikal” (organizat în Irkutsk) şi „Crescendo” şi colaborează frecvent cu Fundaţia Internaţională „Vladimir Spivakov” din Moscova.

În 2013, Daniel Kharitonov a cântat la Carnegie Hall, în concertul de gală al Festivalului Internaţional „Musical Olympus” şi a participat la Festivalul Internaţional din Colmar şi la Festivalul din Annecy, Franţa.

La începutul anului 2016, pianistul a debutat cu Orchestra Filarmonicii din Beijing, cu Orchestra Simfonică din Guangzhou şi cu Orchestra Simfonică din São Paulo şi s-a reîntors în Japonia, cu Orchestra Simfonică de Stat din Moscova, sub bagheta lui Pavel Kogan. În această stagiune, Daniel Kharitonov va susţine recitaluri la Festivalul Internaţional „Chopin” din Duszniki, la Festivalul „Schubertíada de Vilabertran” din Barcelona (ca parte a seriei Scherzo Jóvenes Intérpretes). De asemenea, pianistul va debuta cu London Chamber Orchestra şi Vladimir Ashkenazy şi se va reîntoarce în China, cu Filarmonica Naţională a Rusiei şi Vladimir Spivakov.

Vineri, 17 martie, ora 19, Abonament 20
Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Gabriel Bebeşelea dirijor
Daniel Kharitonov pian

Piotr Ilici Ceaikovski
Marş slav, op. 31
Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta
Concertul nr. 1 pentru pian, în si bemol minor, op. 23

PREŢUL BILETELOR

Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

Concertul face parte din abonament

25 lei preţ întreg / concert

13 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Atenţie: În ziua concertului, agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14

FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA”

P-ţa Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca

Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12

Mail: office@filacluj.ro, publicrelations@filacluj.ro

Web: www.filarmonicatransilvania.ro

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
Daniel Kharitonov, Gabriel Bebeşelea, Ceaikovski, Filarmonica Transilvania, Concert simfonic


Comunicat publicat de: Filarmonica de Stat (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Filarmonica de Stat

Concert vocal-simfonic - dirijor Alpaslan Ertüngealp

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 3 noiembrie la concertul vocal-simfonic dirijat de Alpaslan Ertüngealp. Cu acest prilej, este invitat pe scena Colegiului Academic…

Concert simfonic - Erina Yashima şi Marc Bouchkov la Toamna Muzicală Clujeană

Doi artişti de renume internaţional vor fi prezenţi în premieră pe scena Colegiului Academic vineri, 20 octombrie, de la ora 19, pentru concertul simfonic din…

Toamna Muzicală Clujeană 2017

Festivalul Internaţional “Toamna Muzicală Clujeană” ajunge în acest an la cea de-a 51-a ediţie. De mai bine de jumătate de secol, Filarmonica de Stat “Transilvania”…

Concert simfonic - dirijor Cristian Oroşanu

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 31 martie, la concertul simfonic dirijat de Cristian Oroşanu. Alături de orchestra filarmonicii, revine pe Scena Colegiului Academic…

Stories First, Music After - În lumea lui Ceaikovski

Stories First, Music After ~din culisele concertelor~ În lumea lui Ceaikovski Luni, 13 martie 2017, ora 18 Librăria Cărtureşti – Iulius Mall, Cluj-Napoca Invitaţi: Petre…
Vezi profilul Filarmonica de Stat
 

Stiri din Cluj

#Monitorul Cluj - Prognoza meteo 24 iunie 2026. Cum va fi vremea la Cluj? 1

Temperaturile maxime rămân la un nivel ridicat la Cluj-Napoca, miercuri, 24 iunie 2026.
12364987

#Monitorul Cluj - Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Dan Motreanu: „PNL NU va mai guverna alături de PSD” 2

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Dan Motreanu, a spus că PNL își va respecta promisiunea de a nu mai guverna alături de PSD.
12364986

#Monitorul Cluj - Ciprian Ciucu află dacă scapă de măsura controlului judiciar 2

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, află astăzi, 24 iunie 2026, dacă scapă de măsura controlului judiciar.
12364985

#Monitorul Cluj - Traficul feroviar a fost „paralizat” în Germania din cauza unei defecțiuni

O defecține a sistemelor de radiocomunicații a „paralizat”, traficul feroviar din Germania.
12364984

#Stiri de Cluj - Inspector antifraudă a luat mită 15000 euro într-o benzinărie Petrom din Cluj să închidă ochii la o fraudă de 4 milioane. Acasă mai avea 25.000 euro 2

Un inspector antifraudă a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, după ce a luat mită 15.000 de euro, să „rezolve” o fraudă…
12364962

#Stiri de Cluj - VIDEO. Robot umanoid la plimbare în Piața Unirii din Cluj? Imaginile care i-au făcut pe mulți clujeni să se uite de două ori: Așa arată viitorul?” 1

Robot umanoid în Piața Unirii din Cluj? Imaginile care i-au făcut pe mulți să se uite de două ori: Ăsta e viitorul Clujului?Un videoclip…
12364961

#Stiri de Cluj - Plecare importantă de la U-BT! Unul dintre oamenii de bază ai sezonului trecut își face bagajele după doar câteva luni petrecute la Cluj 2

U-BT Cluj continuă schimbările din lot înaintea noului sezon competițional, iar unul dintre jucătorii care nu vor mai îmbrăca tricoul…
12364960

#Stiri de Cluj - O stradă din Cluj-Napoca, terorizată noapte de noapte! Grupuri de oameni cu copilași scormonesc prin gunoaie și încearcă mașinile parcate 3

Gunoaie, gălăgie și bebeluși în stradă noaptea: locuitorii din zona străzii Bucegi din Cluj-Napoca sunt la capătul răbdăriiUn grup de…
12364959

#Stiri de Cluj - Surpriză pentru românii aproape de pensie! Când îți sunt recunoscuți anii de facultate 2

Mulți români care se apropie de vârsta pensionării se întreabă dacă anii petrecuți la facultate se iau în calcul la stabilirea vechimii în…
12364958

#Stiri de Cluj - VIDEO. Autostrada Transilvania avansează rapid spre graniță. Lotul Chiribiș – Biharia a ajuns la 60%, iar deschiderea circulației este tot mai aproape 1

Lucrările pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) avansează într-un ritm susținut, iar șantierul a ajuns deja la un…
12364957
Vezi toate stirile din Cluj