BEACH, PLEASE! introduce The Safe Zone – un nou model de prevenție și sprijin psihologic pentru tinerii din festivaluri, în parteneriat cu ANPCDDA și Asociația Caravana cu Medici

Costinești, 7 iulie 2025 – La cea de-a patra ediție, cel mai mare festival de muzică din Europa și singurul de pe litoralul românesc, BEACH, PLEASE!, lansează în premieră în România proiectul The Safe Zone, o inițiativă comună a Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Asociației Caravana cu Medici.

The Safe Zone este un spațiu interactiv, dedicat prevenției, sprijinului psihologic și informării, creat special pentru participanții la marile festivaluri de muzică. Scopul proiectului este de a reduce riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive și de a promova un comportament responsabil, într-un cadru accesibil, prietenos și adaptat publicului tânăr.

„Ne bucurăm să fim parteneri cu Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Asociația Caravana cu Medici, având în vedere că beneficiarii acestui proiect sunt tinerii care au nevoie de informații, dar și de ajutor și de empatie. Noi înțelegem foarte bine acest public și credem că este de bun augur să ne adresăm lor nu cu judecată, ci cu grijă, răbdare și soluții reale. The Safe Zone este, pentru noi, un spațiu în care prevenția are voce calmă, iar siguranța se construiește cu respect”, a declarat Selly (Andrei Șelaru), co-organizator Beach, Please!

În cadrul The Safe Zone, participanții vor găsi:

  • puncte de hidratare și resurse de prevenție,
  • materiale de informare despre consumul de substanțe și efectele asociate,
  • spațiu de consiliere și prim ajutor psihologic,
  • activități educaționale și recreative, adaptate limbajului și nevoilor tinerilor.

„Este o abordare umană și empatică, aliniată standardelor europene de reducere a riscurilor. Prevenția nu înseamnă doar reguli, ci mai ales dialog, încredere și sprijin în momente-cheie.” – a declarat Rareș-Petru Achiriloaie, președinte ANPCDDA.

„Ne bucurăm să fim parte dintr-un proiect care pune tinerii și sănătatea lor în centru. Vom fi aici, în fiecare zi, cu echipe de medici și voluntari, gata să asculte, să ajute și să ofere sprijin.” – Vlad Berbecar, Caravana cu Medici.

BEACH, PLEASE! 2025 în cifre:

Ediția din acest an se desfășoară în perioada 9–13 iulie 2025, în Costinești, pe o suprafață de 21 de hectare. Organizatorii estimează un trafic total de peste 500,000 pe perioada festivalului, cu un vârf de 150.000 zilele de weekend, ceea ce înseamnă practic un oraș construit temporar pentru o experiență muzicală completă. Aproximativ 70% dintre participanții de anul acesta au vârste între 18 și 25 de ani, motiv pentru care The Safe Zone este cu atât mai relevant și necesar.

Festivalul aduce pe scenă peste 200 de artiști, din România, Europa și SUA. Siguranța publicului este asigurată printr-un efort logistic major, care include:

  • 800 de agenți de securitate,
  • 2 spitale mobile, 6 ambulanțe, 150 de cadre medicale și voluntari,
  • o rețea de 100 de camere video și un dispecerat central de monitorizare,
  • toate structurile statului relevante (Poliția, Jandarmeria, ISU, SRI, ANPCDA, ANITP etc.).

The Safe Zone completează aceste măsuri cu o abordare preventivă și educațională, aliniind România la cele mai bune practici europene privind sănătatea publică în contexte recreaționale.

 

 



Cuvinte cheie:
festival, Beach, Please! 2025, The Safe Zone, Caravana cu Medici, Andrei Șelaru


Comunicat publicat de: Creative City Agency (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Creative City Agency

SD Worx sprijină companiile în pregătirea pentru noile cerințe de transparență salarială, prin resurse și expertiză locală și europeană

În contextul noilor cerințe europene privind transparența salarială, SD Worx România își consolidează rolul de partener pentru organizațiile care vor să își înțeleagă mai bine…

Brandurile intră în era căutărilor AI: ce recomandă ChatGPT, Gemini și Perplexity utilizatorilor din România

eMAG, Raiffeisen Bank, Allianz-Țiriac, Booking.com și Fashion Days sunt brandurile care apar cel mai frecvent în răspunsurile generate de ChatGPT, Gemini și Perplexity, potrivit raportului…

Peste o treime dintre angajații români consideră sprijinul pentru pensionare un beneficiu salarial important

Sprijinul pentru planificarea pensiei și pensionării este important pentru 35% dintre angajații români. Totuși, 43% preferă compensațiile legate de performanță, iar 42% remunerarea bazată pe…

Studiu SD Worx: naveta urbană, în contratimp. Românii parcurg cea mai scurtă distanță în naveta zilnică, față de ceilalți europeni, dar petrec aproape 53 de minute pe drum

Datele HR & Payroll Pulse plasează România pe locul al șaselea din 16 țări europene după durata medie a navetei, deși distanța medie raportată este…

COMUNICAT DE PRESĂ STUDIU: Ne-am obișnuit cu alergiile, oboseala și cu aerul închis: 86% dintre români cred că aerul din casele lor este la fel de curat sau chiar mai curat decât cel din exterior deși corpul lor le transmite altceva

Barometrul Aerului din Casele Românilor 2026, primul studiu național pe tema percepției calității aerului interior care ne arată că românii trăiesc cu iluzia că locuința…
Vezi profilul Creative City Agency
 

Stiri din Constanta

#Replica Ct - Investiție masivă în Mamaia: Tatăl lui Stelian Bujduveanu pune pe masă 600.000 de euro pentru reînchirierea vilei de la stat 7

Investiție masivă în Mamaia: Tatăl lui Stelian Bujduveanu pune pe masă 600.000 de euro pentru reînchirierea vilei de la statGheorghe…
12375788

#Replica Ct - Verdict oficial în cazul decesului actriței Hayden Panettiere: Moartea a fost provocată de o supradoză accidentală 11

Verdict oficial în cazul decesului actriței Hayden Panettiere: Moartea a fost provocată de o supradoză accidentalăPoliția din Greenville,…
12375787

#Replica Ct - Sinteza polițiștilor locali, la final de săptămână: au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 1.590.000 lei 8

Sinteza polițiștilor locali, la final de săptămână: au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 1.590.000 leiÎn perioada…
12375786

#Replica Ct - Boicot sau dezinteres? Ilie Bolojan, lăsat singur de liberalii din Teleorman 7

Boicot sau dezinteres? Ilie Bolojan, lăsat singur de liberalii din TeleormanIlie Bolojan s-a confruntat cu o participare extrem de redusă la…
12375785

#Replica Ct - Oana Zăvoranu scapă de un dosar penal. Ce se întâmplă cu cel în care este acuzată de șantaj 9

Oana Zăvoranu scapă de un dosar penal. Ce se întâmplă cu cel în care este acuzată de șantajOana Zăvoranu a scăpat de unul dintre dosarele…
12375784

#Replica Ct - Tânărul din Poarta 6 care și-a ucis cu sânge rece mama vrea să scape de pedeapsa de 25 de ani de închisoare 9

Tânărul din Poarta 6 care și-a ucis cu sânge rece mama vrea să scape de pedeapsa de 25 de ani de închisoareTermen decisiv astăzi, 29 octombrie…
12375783

#Replica Ct - Incendiu la Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”: ar fi fost provocat de o femeie cu tulburări psihice 5

Incendiu la Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”: ar fi fost provocat de o femeie cu tulburări psihiceUn incendiu a izbucnit joi noaptea…
12375782

#Replica Ct - Animals International: Am solicitat Comisiei Europene suspendarea exporturilor maritime de animale vii din Portul Midia 8

Animals International: Am solicitat Comisiei Europene suspendarea exporturilor maritime de animale vii din Portul MidiaAnimals International România…
12375781

#Replica Ct - Focuri de armă în apropierea locuinței premierului Luca Niculescu. Un bărbat a fost filmat în timp ce trăgea cu pistolul 6

Focuri de armă în apropierea locuinței premierului Luca Niculescu. Un bărbat a fost filmat în timp ce trăgea cu pistolulUn bărbat a fost…
12375780

#Replica Ct - Atac groaznic în Germania: Fetiță rănită grav de un lup într-un țarc pentru animale 6

Atac groaznic în Germania: Fetiță rănită grav de un lup într-un țarc pentru animaleO fetiță de opt ani a fost transportată cu elicopterul…
12375779
Vezi toate stirile din Constanta