Zilele Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București- ”De 50 de ani în slujba pacienților noștri”

Zilele Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București s-au desfășurat în perioada 31 august – 2 septembrie 2022 sub logoul ”De 50 de ani în slujba pacienților noștri”, iar Gazda specială a fost, în data de 1 Septembrie, Le Château – Castelul din inima Capitalei.

Cu ajutorul indispensabil al sponsorilor au serbat cei 50 de ani de existență și funcționare printrun Congres medical de succes și printr-o Festivitate de înaltă ținută. De asemenea, au folosit acest frumos prilej pentru a iniția 10 proiecte noi de dezvoltare a spitalului, proiecte care vizează atât activitatea medicală, cât și pe cea didactică și științifică.

Iata câteva dintre reperele cele mai importante ale evenimentului omagial:

  • Ziua de 31 August 2022 a început cu o Slujbă religioasă oficiată de preotul spitalului, părintele Ștefan Oproiu, Dezvelirea unei plăcuțe comemorative cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de existență și a continuat cu Inaugurarea și sfințirea noului Departament imagistic ultraperformant al spitalulului – RMN și Angiograf, Inaugurarea și Sfințirea Amfiteatrului ”Prof. Dr. Virgiliu Ancăr” de la ultimul etaj al Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon”.
  • A urmat o Slujbă de pomenire în Biserica Sf. Pantelimon din curtea spitalului.
  • Activitatea științifică a fost reprezentată de Workshop-uri pluridisciplinare ale spitalului și Simpozioane ale sponsorilor.
  • În data de 1 septembrie, a avut loc o primă Sesiune de lucrări științifice în Clinica de Ortopedie Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon”.
  • În paralel, la Le Château –Prof. Dr. Ross Fisher (UK) a conferențiat magistral despre Prezentările în format .ppt
  • Tot la Le Chateau și tot în data de 1 Septembrie a avut loc Deschiderea oficială a evenimentului, unde au participat numeroși oficiali din lumea medicală – Prof. Dr. Viorel Jinga, Rectorul UMF ”Carol Davila” București, Prof. Dr. Cătălina Poiană, Președintele CMR Filiala București, Dr. Alice Grasu, Manager SABIF, Dr. Cristina Pelin, Director executiv DSP București, Dr. Bogdan Pop, DSU, Dna Carmen Mazilu, Președintele OAMMR Filiala București, presa, invitații din străinătate și mulți, mulți colegi.
  • După prezentarea proiectelor de viitor ale spitalului și prezentarea celor 7 lucrări științifice special selectate pentru acest moment omagial, a început la Le Château – Cocktail-ul de Gală și Gala Omagială de Premiere. Au fost acordate nu mai puțin de 112 distincții pentru meritele în promovarea spitalului și a proiectelor lui.
  • Ziua de 2 Septembrie 2022 – a constat dintr-un Maraton de lucrări științifice, Workshopuri și Simpozioane ale sponsorilor desfășurate în nou inauguratul Amfiteatru ”Prof. Dr. Virgiliu Ancăr” al spitalului.
  • Un Workshop cu totul special a fost cel prin care Prof. Dr. Mansoor Khan (UK) a conferențiat impecabil despre Politraumă.
  • Ziua și manifestarea s-au încheiat prin Decernarea premiilor pentru Cea mai bună lucrare, Cea mai bună prezentare și Cel mai bun poster.

La mulți ani Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon”!

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

ECCO: Eleganță și confort, reunite în cadouri pentru sezonul rece

Confort, protecție și performanță la fiecare pas în sezonul rece

Urban Market a finalizat furnizarea și montajul a 10 trambuline de exterior în municipiul Satu Mare

Urban Market a finalizat în 2026 furnizarea și montajul a 10 trambuline de exterior în municipiul Satu Mare, în cadrul unui proiect dedicat amenajării spațiilor…

Tommy Hilfiger prezintă campania de iarnă 2026 Tommy Jeans cu Romeo Beckham în rol principal

După ce a încheiat recent prezentarea colecției de primăvară 2027 „Tommy Hilfiger”, Romeo continuă să promoveze stilul „prep” al brandului, prezentând articole din denim cu…

Calvin Klein lansează campania pentru linia de lenjerie intimă „Icon Cotton Stretch”, avându-l ca protagonist pe starul mondial al fotbalului Jude Bellingham

Renumitul sportiv dezvăluie personalitatea emblematică care se ascunde dincolo de aparențe, în cadrul campaniei sale de debut pentru brand
Vezi profilul Andrei Filip