Weekend de reciclare: brașovenii au colectat separat deșeuri și au participat la ateliere creative

ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului) i-a provocat pe brașoveni la un weekend verde, în perioada Forumului Orașelor Verzi, 9-11 septembrie. Oamenii au răspuns prompt la inițiativă și au participat la activitățile distractive și educative de la cortul ASAP, din Piața Sfatului.

Peste 500 de brașoveni s-au implicat în a realiza o instalație de mari dimensiuni, proiectată de designerul Mihnea Ghilduș, realizată exclusiv din materiale reciclabile, și au adus PET-uri transparente de 0,5L, doze metalice, hârtie sau recipiente de sticlă. O parte dintre aceștia au fost curioși să ia parte și la atelierele de confecționare a unui portofel, a unui suport de pixuri sau de telefon, obiecte funcționale din deșeuri reciclabile, inspirate de creațiile realizate pentru acest proiect de designerul Alexe Popescu.

Peste 50% dintre participanții la activitățile organizate de ASAP la Brașov au fost copii și adolescenți, ceea ce îi ambiționează pe organizatori să continue cu astfel de evenimente, dat fiind că publicul principal pe care programul îl vizează sunt tinerii.

 

„A fost un weekend reușit la Brașov, în ciuda vremii ploioase. Oamenii au compensat prin curiozitatea de a afla despre noi și mai ales prin implicare. Nu au fost indiferenți, și-au dorit să fie parte din activitățile propuse, așa că am reușit să CO₂lectăm separat împreună! Brașovul e primul oraș în care organizăm un astfel de eveniment și luăm în calcul să ne întâlnim și cu locuitorii altor orașe, dacă vom avea în continuare susținerea partenerilor și a autorităților locale. Prin acest tip de evenimente, oamenii pot vedea, concret, ce pot face la nivel individual, pentru a fi mai prietenoși cu mediul înconjurător”, a declarat Cristina Vrabie (Dănilă), director executiv Fundația The Institute.

 

În paralel cu evenimentele de colectare separată, ASAP a strâns semnături pentru petiția de extindere a programului în toate orașele și școlile din România, inițiativă pe care, până la acest moment, peste 42,000 de persoane o susțin. Peste 1,000 de semnături s-au strâns la Brașov și mai e puțin până la atingerea obiectivului propus, de 50,000. Cei care vor să se alăture proiectului și își doresc să își înscrie orașul pe harta reciclării, pot semna aici:https://asap-romania.ro/petitie.

 

Programul ASAP, lansat în 2019, contribuie la promovarea educației pentru mediu și la crearea unui model de colectare separată aplicabil instituțiilor de învățământ.

 

 

Până în prezent, 4 sectoare al capitalei și 24 de orașe și reședințe de județ au aderat la misiunea ASAP și, prin intermediul autorităților locale și al inspectoratelor școlare, susțin activ unitățile de învățământ de pe raza teritoriului pe care îl au în administrare să implementeze o infrastructură funcțională de colectare separată și de reciclare a plasticului. Programul ASAP este activ în următoarele localități din țară: Constanța, Brașov, Iași, Brăila, Alba Iulia, Sibiu, Arad, Zalău, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Bistrița, Târgoviște, Târgu Mureș, Slobozia, Bacău, Deva, Ploiești, Giurgiu, Tulcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Buzău, Măgurele, Reșița – și în Sectoarele 1, 2, 3 și 6 din București. Peste 550.000 de elevi din aproape 1.000 de instituții de învățământ din orașele care s-au alăturat inițiativei contribuie deja activ la o lume fără plastic.

 

***

Proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

 

***

Parteneri media:Rock FM, Hotnews, Ambasada Sustenabilității în România

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială, inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării, în toate școlile din România.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
ASAP România, FOV 2022, COlectam separat impreuna, Brasov, ateliere creative


Comunicat publicat de: Story District (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Story District

ASAP România și Alex Zamfir deschid conversația despre meserii creative, AI și sustenabilitate, prin jocul „Tu ce cre(e)zi?”, lansat acum în format digital

După succesul primului joc educativ „Adevăr sau Reciclare”, lansat la începutul anului 2023, programul ASAP România continuă colaborarea cu Alex Zamfir, cunoscut în mediul online…

Spațiu pentru idei, curaj pentru viitor: ASAP România și impactul educației asupra tinerilor în 2025

Experimentare. Extindere. Impact. 2025 a fost anul în care ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, a explorat curajos noi direcții în…

Viitorul planetei în pagini de bandă desenată: iată elevii câștigători din județele Bacău și Mureș în concursul BANDA ASAP

„Într-o lume plină de indiferență, fii tu schimbarea!” este titlul lucrării unuia dintre elevii participanți la ediția a șasea a concursului de benzi desenate BANDA…

„Sonification Room”: Luni, în capitală, publicul devine co-creator al unui performance imersiv gratuit, finalul proiectului Transcendent Renaissance – Emerging Talents

Lumina, sunetul și corpul devin orchestră colectivă la București! Luni, pe 8 decembrie, publicul din capitală este invitat să pășească într-o experiență unică și interactivă:…

10 perspective despre sustenabilitate semnate de tineri designeri. Câștigătorii burselor ASAP RegenZ expun la DIPLOMA Show 2025

Peste 80 de proiecte înscrise, un juriu format din trei profesioniști de renume și 10 lucrări câștigătoare care conturează stilul unei noi generații de creatori.…
Vezi profilul Story District
 

Stiri din Brasov

#Opinia Saceleana - Nereguli la un agent economic din Săcele: Amendă și confiscări de lemn în urma controalelor Poliției și Gărzii Forestiere 24

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov, au desfășurat o acțiune de…
12375159

#Brasov Metropolitan - ISU Brașov și APIA, măsuri pentru prevenirea incendiilor provocate de arderea miriștilor 27

Arderea miriștilor și a resturilor vegetale poate provoca incendii care pun în pericol locuințe, terenuri și comunități întregi. Pentru…
12374627

#Brasov Metropolitan - Nouă primării din județul Brașov, digitalizate cu bani europeni. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov promite îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor 18

Primăriile Râșnov Sâmbăta de Sus, Apața, Hârseni, Jibert, Vulcan, Mândra, Ticușu și Dumbrăvița beneficiază de investiții totale ce se…
12374626

#Brasov Metropolitan - Cetățuia Brașovului, redeschisă parțial pentru vizitatori după lucrările de conservare 27

Cetățuia de pe Dealul Straja ar putea fi redeschisă parțial pentru vizitatori după încheierea lucrărilor de conservare. Primăria Brașov…
12374625

#Brasov Metropolitan - Linia 130, deviată astăzi prin Râșnov. Ce stații nu se mai deservesc 22

Autobuzele de pe linia 130 Brașov – Râșnov circulă astăzi, 15 octombrie 2026, pe un traseu ocolitor pe raza orașului Râșnov, anunță…
12374624

#Brasov Metropolitan - VIDEO ? FOTO. Accident pe DN1, între Perșani și Vlădeni. Trafic îngreunat 22

Traficul se desfășoară dirijat pe DN 1 Brașov – Șercaia, în zona Vlădeni, după o coliziune între o autoutilitară și un ansamblu rutier.…
12374623

#Brasov Metropolitan - Primarii din Țara Făgărașului cer Academiei Române să nu avizeze proiectul Parcului Național Munții Făgăraș. Ei au transmis o solicitare și către Ministerul Mediului 18

Primarii din județele Brașov și Sibiu, care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabilă…
12374622

#Brasov Metropolitan - HOSPEx 2026: Brașovul găzduiește săptămâna dedicată viitorului ospitalității 26

Între 18 și 24 octombrie, Brașovul găzduiește a doua ediție a HOSPEx – Zilele ospitalității. Designerul Adam D. Tihany deschide evenimentul…
12374621

#Brasov Metropolitan - Primăria Brașov plătește peste 8 milioane de lei pentru a transforma trei foste puncte termice în centre multifuncționale. Pentru niciunul nu este propusă transformarea în centru medical 25

Primăria Brașov a semnat trei contracte de 8,49 milioane de lei fără TVA pentru transformarea fostelor puncte termice de pe străzile Vârful cu…
12374620

#Brasov Metropolitan - FOTO. Singurii români la EUROCUP 2026: Micii luptători de la Teutonii Ghimbav au cucerit 5 medalii la prima participare internațională 25

Șase sportivi de la secția de lupte din Ghimbav au debutat la un turneu internațional, EUROCUP 2026, desfășurat la Świecie, în Polonia.…
12374619
Vezi toate stirile din Brasov