TOPSHOP TOPMAN ANUNȚĂ LANSAREA PRIMULUI MAGAZIN DIN ROMÂNIA

Brandurile britanice de fashion Topshop și Topman urmează să intre pe piața din România cu un concept unic al design-ului de magazin, în București. Impresionantul spațiu de peste 1000 de metri pătrați se va deschide publicului în luna martie a acestui an, în București Mall.

Grupul Voici La Mode este deținătorul francizei și cel care se va ocupa de extinderea brandului britanic în România. Designul magazinului Topshop Topman în București este concentrat în jurul produsului. Simplu și totuși intrigant, spațiul permite prin arhitectură ca produsele să fie mereu în centrul atenției, indiferent de estetica sezonului sau evoluția trendurilor. Instalații pop-up, fiecare cu o anumită personalitate, pot fi întâlnite în magazin, oferind clienților o experiență de shopping plăcută, ca parte din filozofia mărcii.

 

Suntem foarte entuziasmați să adaugăm Topshop și Topman în portofoliul nostru și să putem aduce aceste branduri internaționale în România, pentru prima dată. Am dezvoltat un plan cincinal provocator și putem confirma că vor mai urma și alte lansări de magazine în 2019”, a declarat Artemis Antoniadou, CEO, Voici La Mode Group

 

Peste 200 dintre cele mai stylish modele de îmbrăcăminte și accesorii se vor lansa săptămânal ca parte din colecțiile Topshop mainline, Boutique și denim. Topman va oferi game atent selecționate și adaptate fiecărui sezon în colecțiile mainline, denim și formal outwear.

 

Magazinul va pune la dispoziție un serviciu gratuit de Personal Shopping, oferind clienților o experiență unică. Aceștia vor beneficia de sfaturile unui consultant de fashion personal și de acces exclusiv la cele mai noi articole.

 

“Căutăm în permanență să îmbunătățim și să inovăm experiența de shopping pentru clienții noștri, atât online cât și offline, și suntem extrem de încântați că noul nostru concept de design de magazin marchează expansiunea noastră în România. Această inaugurare anunță începutul unui parteneriat de succes alături de Voici La Mode”, a declarat Paul Price, CEO, Topshop Topman                                                                          

 

Note pentru editor:

  • Topshop Topmanse va afla în București Mall, Calea Vitan 55-59, București 031282
  • Brandurile vor ocupa un singur nivel, cu o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați
  • Vor fi disponibile următoarele colecții:
  • Topshop: Boutique, mainline și denim
  • Topman: mainline și denim

 

DESPRE TOPSHOP

Topshop este un retailer dinamic, care conectează oamenii cu tot ce înseamnă avangarda în materie de fashion, stil și cultură. Peste 300 de noi modele must have, din colecțiile mainline și cele de accesorii, sunt lansate săptămânal; de asemenea, brandul propune o colecție denim extrem de versatilă, colecție care vinde global o pereche la fiecare 10 secunde.

 

Recunoscuți ca fiind partenerii designului original și campioni în susținerea noilor talente, lista personalităților de seamă care au făcut parte din campaniile Topshop conține nume precum Cara Delevingne, Karlie Kloss, Jourdan Dunn, precum și Gigi și Bella Hadid. Colecții capsulă Topshop în colaborare cu designeri de renume au căpătat deja recunoaștere mondială, în special colaborările cu iconicul super model Kate Moss, mult apreciații designeri britanici JW Anderson, Christopher Kane și Joanathan Saunders, și recenta colaborare cu premiatul designer Michael Halpern. Inovația permanentă, parteneriatele tehnologice exclusive cu Oculus Rift și platformele sociale – precum Twitter, Facebook și Pinterest – asigură recunoașterea retailer-ului ca fiind un lider digital și mereu în linia întâi a viitorului.

 

Topshop oferă gratuit serviciul premium de Personal Shopping și Styling doar într-o selecție de magazine din cele 604, parteneri digitali și francize prezente în peste 35 de țări. Magazinul principal al brandului, din Oxford Street, Londra are peste 1000 de metri pătrați și primește în jur de 400,000 de vizitatori săptămânal. Topshop.com atrage în medie 4.5 milioane de vizitatori săptămânali, fie că sunt pe mobil, tabletă sau desktop și livrează în peste 100 de țări folosind o platformă tranzacțională dedicată în 9 dintre ele. Topshop.com oferă consumatorilor, fanilor și celor care urmăresc brandul o experiență de shopping interactivă și greu de egalat.

 

DESPRE TOPMAN

Brandul britanic Topman a reușit să pună moda masculină pe harta internațională a fashion-ului și a devenit o autoritate în domeniul stilului. De la modelele iconice la liniile clasice, Topman și-a câștigat renumele printr-o abordare dinamică și irezistibilă, o dorință de a produce modă masculină cu adevărat aspirațională.  Topman a lansat colecții capsulă exclusive, în colaborare cu Charlie Casely-Hayford, James Long, Astrid Andersen, Agi & Sam, Nasir Mazhar și Sibling pentru a menționa doar o parte, alături de ambasadori de brand renumiți, precum Nick Jonas, Douglas Booth și James Bay.

 

Împingând trendurile înainte și schimbând felul în care bărbații privesc shopping-ul, Topman oferă gratuit serviciul de personal shopping în magazine selecționate. Amprenta globală a Topman include peste 160 de magazine în UK, și un total de 420 la nivel global, în 34 de țări. Topman.com lansează peste 250 de produse săptămânal și asigură livrare către 100 de țări.

 

DESPRE VOICI LA MODE GROUP

Înființat în 1960, în Cipru, Grupul Voici La Mode a fost partener în franciza pentru Marks and Spencer Cipru pentru mai bine de 60 de ani. În 2017 a intrat pe piața din România prin preluarea M&S. Astăzi, deține 35 de magazine în Cipru și România, incluzând Topshop Topman, Marks & Spencer, Celio, Dorothy Perkins, Wallis, Evans și Cafe La Mode.

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: https://voicilamode.com/

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
Topshop Topman, lansare magazin, franciza Voici la Mode


Comunicat publicat de: WefflerMark (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de WefflerMark

Primul magazin TOPSHOP TOPMAN din România s-a deschis în București Mall

Primul magazin TOPSHOP TOPMAN din România s-a deschis în București Mall, marcând astfel inaugurarea unui concept unic de magazin, în premieră mondială. Mii de iubitori…

PRIMUL MAGAZIN TOPSHOP TOPMAN DIN ROMÂNIA ÎȘI DESCHIDE PORȚILE PE 15 MARTIE, ÎN BUCUREȘTI MALL

Primul magazin TOPSHOP TOPMAN se deschide pe 15 martie 2019, ora 10:00, în București Mall. Brandurile britanice vor beneficia de un spațiu de 1.000 de…

CARPATHIAN MTB EPIC 2019 by MPG – MTB la superlativ!

Înscrierile sunt DESCHISE! 1-4 august, Cheile Grădiștei Fundata Resort, jud. Brașov Eveniment recomandat de EUROPA FM CARPATHIAN MTB EPIC by MPG, una dintre cele mai…

DHL Carpathian Marathon oferă șansa unei aventuri de 10, la ediția aniversară cu numărul 10!

DHL Carpathian Marathon, eveniment de alergare montană de top din România, ajunge, în acest an, la ediția cu numărul 10. Participanții își vor da întâlnire…

OMO crede în puterea jocului pentru a crește o generație puternică și liberă!

OMO crede că jocul este cea mai bună școală pentru dezvoltarea copiilor și susține jocul liber, cu cât mai puține restricții, afară, acasă sau la…
Vezi profilul WefflerMark