Toamna vine cu proiecte noi pentru asociaţia The Story of Autism

Empatia, bunătatea și creativitatea continuă, The Story of Autism scrie un nou capitol în povestea dedicată copiilor cu nevoi speciale.

Din acest motiv,  The Story of Autism a ales să facă auzită povestea copiilor cu nevoi speciale. Incluziunea acestora în societate este una dintre cele mai dificile situații cu care acești copii se confruntă pe parcursul copilăriei și continuă și în momentul în care devin adulți.

„De foarte multe ori auzim de situația în care în anumite grupuri, printre copiii tipici apare un copil special, care este reacția celor din jurul lui? Excluderea, de ce? Pentru că a fi diferit este asociat cu a fi ciudat. Fiecare copil este unic în felul său, fiecare copil are o aptitudine diferită și o gândire unică. A fi special nu este o provocare doar pentru copiii speciali, ci din contră, este o provocare și pentru copiii tipici. ” a declarat Alexandra Dreghiciu, fondatoarea The Story of Autism.

Integrarea copiilor cu nevoi speciale poate ajuta la construirea unei societăți mai incluzive și mai susținătoare, care să permită tuturor copiilor să își realizeze potențialul și să contribuie la comunitatea lor în mod pozitiv.

Toamna aceasta vine cu multe proiecte importante pentru The Story of Autism, proiecte dedicate copiilor cu nevoi speciale.

  • AFCN – În spectrul incluziunii;
  • ARCUB – ACASĂ, Acceptare, Comunitate, Artă, Schimbare, Incluziune;
  • Ambasada Frantei – Teatru fără bariere;
  • In Stare de Bine – Arta pentru incluziune;

Conceptul de “ incluziune“ are drept obiectiv principal asigurarea egalității de șanse pentru toți oamenii ( în cazul nostru persoanele cu nevoi speciale ) și crearea unui mediu care să permită tuturor să se dezvolte în mod sănătos și să își realizeze potențialul.

Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, 1 din 100 copii suferă de autism. În România, prevalența autismului în rândul copiilor de școală primară ajunge la 14,3%. Cu toate acestea, încă nu există o statistică oficială a persoanelor cu autism, iar tulburările din spectrul autist continuă să fie subdiagnosticate.

ECHIPA DE CREAȚIE ȘI ARTISTICĂ: LAVINIA COSMA, ANA DUMITRAȘCU, IOANA RUFU, ȘTEFAN HOTNOG, MARIUS COSTACHE.

De ce Povestea lui LUCA?

Luca este un baietel cu autism, acesta încearcă să se integreze într-o școală, dar aici se lovește de colegii care nu-l înteleg, care nu-l acceptă, de profesorii care nu știu ce metode să aplice in cazul lui.

Vrei să afli dacă există supereroi în povestea spusă de noi?

Trebuie neapărat să o urmărești, iar apoi vom afla împreună daca superoii există și în societatea noastră!

Povestea lui Luca este un proiect unic care susține integrarea copiilor cu nevoi speciale în societate, tu te-ai gândit cum să le oferi șansa la o viață normală?

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
the story of autism, make a friend, copii tipici, copii cu nevoi speciale, autism, integrare în învăţământ de masă


Comunicat publicat de: Adrian Codalb (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Adrian Codalb

Program CFO, o nouă ediţie - ianuarie 2026 pentru profesionistii din departamentele financiar-contabile si antreprenori

Ioana Arsenie, strateg financiar cu o experienţă de peste 20 ani în roluri de top te invită la o nouă grupă a Programului CFO –…

Pluriva este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show 2025

Pluriva, compania românească de software de afaceri tip ERP este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show, cel mai important eveniment ecvestru din România, care a…

Barrier anunţă o cifră de afaceri de 39 de milioane de euro în 2024 şi astfel îşi consolidează poziția în primii 5 producători de tâmplărie termoizolantă din România

Într-un context economic marcat de scăderea accentuată a cererii rezidențiale de tâmplărie și de presiuni tot mai mari asupra costurilor și competitivității, Barrier lansează Barrier…

Trusted Advisor: 10 ani de soluţii finance integrate pentru IMM-urile româneşti

Trusted Advisor Strategy & Finance, companie de contabilitate şi strategie financiară, aniversează 10 ani de performanţă şi implicare activă în strategia financiară a companiilor din…
Vezi profilul Adrian Codalb