The Story of Autism lansează campania STOP Discriminării, toţi copiii au drepturi egale

Spune STOP DISCRIMINĂRII, toţi copiii au drepturi egale!

Asociația The Story of Autism, organizație non-guvernamentală şi independentă, care contribuie la îmbunătățirea calităţii vieții, implicit de a apăra și de a promova drepturile persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, lansează campania „STOP Discriminării, toţi copiii au drepturi egale”.

În România, datele arată că în prezent sunt 558.000 de oameni cu nevoi speciale, din categoria autismului, aici regăsindu-se incluşi atât copiii, cât şi adulții. 6 din 1000 de persoane trăiesc în tărâmul acestei tulburări.

„Autism și discriminare – doi termeni care sunt, din păcate, întâlniți foarte des în aceeași propozitie. Cel mai des, aceste cuvinte sunt folosite pentru a relata experiența unui copil, însă discriminarea nu are limită de vârstă, iar în contextul autismului, suferă atât copilul cât și părintele. Motiv pentru care, societatea trebuie să conștientizeze cât de important este ca noi toți să fim empatici cu persoanele din jurul nostru”, declară Alexandra Dreghiciu, fondatoarea Centrului THE STORY OF AUTISM.

În general, oamenii din jurul nostru ascultă povestea, analizează și merg mai departe, uită…Fiecare dintre noi are o poveste, fiecare este diferit în felul său dar pe noi  toți ar trebui să ne unească un lucru – capacitatea de a ne identifica afectiv.

Chiar dacă fiecare persoană se dezvoltă diferit, asta nu înseamnă că nu suntem la fel. Unicitatea The Story of Autism se remarcă prin Prietenie, Dezvoltare Personală și Integrare. Acestea sunt ideile principale de la care a luat naștere povestea. Aceasta a fost creată din dorința de contribui la o societate mai bună, prin intermediul altor două proiecte:

Povestea lui Luca – un spectacol de teatru educativ-incluziv pentru copiii tipici și pentru cadrele didactice. Aceasta are rolul de a aduce în lumină lumea interioară a copilului autist, dificultățile cu care se confruntă și maniera în care percepe viata.

Make a Friend – un proiect în care copiii tipici vin la centru și se joacă împreună cu copiii cu autism, astfel, realizându-se o mai bună dezvoltare pentru ambele categorii de copii.

Spune STOP DISCRIMINĂRII, toţi copiii au drepturi egale!

Detalii aici.

 

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
the story of autism, make a friend, copii tipici, copii cu nevoi speciale, autism, integrare în învăţământ de masă


Comunicat publicat de: Adrian Codalb (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Adrian Codalb

Program CFO, o nouă ediţie - ianuarie 2026 pentru profesionistii din departamentele financiar-contabile si antreprenori

Ioana Arsenie, strateg financiar cu o experienţă de peste 20 ani în roluri de top te invită la o nouă grupă a Programului CFO –…

Pluriva este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show 2025

Pluriva, compania românească de software de afaceri tip ERP este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show, cel mai important eveniment ecvestru din România, care a…

Barrier anunţă o cifră de afaceri de 39 de milioane de euro în 2024 şi astfel îşi consolidează poziția în primii 5 producători de tâmplărie termoizolantă din România

Într-un context economic marcat de scăderea accentuată a cererii rezidențiale de tâmplărie și de presiuni tot mai mari asupra costurilor și competitivității, Barrier lansează Barrier…

Trusted Advisor: 10 ani de soluţii finance integrate pentru IMM-urile româneşti

Trusted Advisor Strategy & Finance, companie de contabilitate şi strategie financiară, aniversează 10 ani de performanţă şi implicare activă în strategia financiară a companiilor din…
Vezi profilul Adrian Codalb