Spasticitatea, complicația care afectează, fară să știe, unul din patru români care au avut un AVC

În România, anual, aproximativ 60.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral (AVC)¹. Una dintre cele mai frecvente complicații care apare după un AVC este spasticitatea², o afecțiune ce afectează mușchii și mobilitatea, limitând independența pacientului. Spasticitatea post-AVC se poate manifesta încă din primele săptămâni după accident, afectând brațele, picioarele sau ambele, și poate transforma chiar și activități simple, precum îmbrăcatul sau spălatul, în provocări majore. Spasticitatea post-AVC poate fi tratată³, iar intervenția timpurie este asociată cu rezultate mai bune⁴.

Pacienții cu AVC (Accident Vascular Cerebral) prezintă o incidență ridicată a invalidității, o treime rămânând dependenți de aparținători⁵. Spasticitatea, una din complicațiile comune după accidentul vascular cerebral și una dintre sursele de dizabilitate, este o tulburare motorie și senzorială caracterizată de o hiperactivitate musculară care forțează flexia și aducția membrelor, blocându-le în poziții anormale³. Brațul afectat de spasticitate este permanent îndoit și apropiat de corp, cu antebrațul rotit spre interior, mâna în flexie și degetele strânse în pumn. Când este afectat unul din membrele inferioare, pot fi prezente simptome precum coapse în forfecare, genunchi în hiperextensie, degete în flexie sau picior equin (rotit spre interior de la gleznă). Nu este greu de imaginat că până și cele mai simple activități, precum spălatul sau îmbrăcatul, devin imposibile într-o astfel de situație.

Această complicație, care limitează mobilitatea și scade independența pacienților cu AVC, poate să apară relativ repede după faza acută – aproximativ 25% dintre pacienți prezintă spasticitate la două săptămâni

post-AVC, dar și mai târziu. După 12 luni, procentul crește la 38% în cazul celor aflați la primul accident vascular cerebral și la 44% pentru cei cu AVC recurent.⁴ De ce sunt importante aceste date: pacienții, aparținătorii și îngrijitorii trebuie să fie în permanență atenți dacă apar simptome noi, pentru a putea programa rapid o evaluare la medicul curant și a grăbi astfel inițierea tratamentului adecvat.

Intervenția timpurie în spasticitate este foarte importantă pentru a preveni pierderea permanentă a amplitudinii articulare. Procesul de scurtare a țesuturilor moi, cu restricționarea mobilității, rigidizarea articulațiilor și cronicizarea durerii, variază de la o persoană la alta, dar rapoartele medicale arată că, de regulă, debutează la două săptămâni după instalarea spasticității și poate atinge vârful în 3 luni⁴.

Tratată, spasticitatea poate fi ameliorată. Netratată, duce la pierderea independenței bolnavilor, la scăderea calității vieții lor și la îngreunarea sarcinii îngrijitorilor⁴. Acționează în beneficiul persoanei dragi afectate de spasticitate post-AVC și al tău, ca aparținător.

Detectarea precoce și implicarea familiei sunt esențiale:

Pacienții și aparținătorii trebuie să fie atenți la orice semne de rigiditate musculară sau poziții anormale ale membrelor, pentru a solicita rapid o evaluare medicală. Acțiunea timpurie poate preveni complicații permanente și poate crește semnificativ șansele de recuperare.

Rolul echipei multidisciplinare:

Intervenția neurologului, a medicului de recuperare, a medicului de familie și implicarea familiei creează un parcurs coerent pentru pacient, asigurând monitorizare constantă și ajustarea terapiei în funcție de nevoile individuale.

„Obiectivul principal al neurologului este să salveze viața pacientului în faza acută a AVC-ului, dar este la fel de important să informăm pacientul și familia că recuperarea medicală timpurie poate preveni spasticitatea și poate îmbunătăți semnificativ independența și calitatea vieții.” – spune Prof. Univ. Dr. Cristina Tiu, medic primar neurolog, Șef secție Neurologie II, SUUB.

Importanța reabilitării medicale: Kinetoterapia, exercițiile specifice și tratamentul medicamentos adecvat sunt instrumente eficiente pentru prevenirea contracturilor musculare și pentru menținerea mobilității. Familia are un rol activ, susținând pacientul în respectarea programului și în efectuarea exercițiilor acasă.

„Chiar dacă pacienții cu spasticitate post-AVC nu sunt cei mai simpli de tratat, kinetoterapia, exercițiile specifice și tratamentul medicamentos adecvat pot face diferența. Rolul familiei este esențial: susținerea și implicarea lor în programul de recuperare cresc șansele de succes ale terapiei.” – spune Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză, medic primar Medicină fizică și de Reabilitare, I.N.R.M.F.B.

Intervenția timpurie, cu integrarea mai multor terapii, este asociată cu un grad mai ridicat de recuperare a funcțiilor motorii, cu creșterea independenței și cu îmbunătățirea calității vieții atât pentru pacienți, cât și pentru familiile lor⁴.

Surse:
1. SUUB, Accidentul vascular cerebral (AVC) – Cum se manifestă și cum se intervine (https://www.suub.ro/sfaturi-medicale/accidentul-vascular-cerebral-avc/)
2. Spasticitatea post AVC – diagnostic, management terapeutic, monitorizare (https://emc.formaremedicala.ro/cursuri-medicale/spasticitatea-post-avc-diagnostic-management-terapeutic-monitorizare/)
3. US National Library of Medicine, Post-Stroke Spasticity (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK585580/)
4 US National Library of Medicine, Early Identification, Intervention and Management of Post-stroke Spasticity: Expert Consensus Recommendations (https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8461119/)
5. World Health Organisation. Stroke, Cerebrovascular accident (https://www.emro.who.int/health-topics/stroke-cerebrovascular-accident/index.html)