S-a lansat scurtmetrajul „Eden” - un proiect al Teatrului Vechi Independent

Duminică, 23 ianuarie, a avut loc lansarea oficială a scurtmetrajului „Eden”, produs de Teatrul Vechi Independent.

 Publicul prezent a putut urmări în exclusivitate proiectul care a luat naștere în anul 2021 și a deschis calea către o nouă perspectivă în industria teatrului românesc. Tot mai vizibil în ultima perioadă, teatrul independent surprinde prin autenticitate, reprezentând o șansă unică pentru actorii și regizorii tineri care își doresc o schimbare. În acest context a luat ființă Teatrul Vechi Independent, un loc în care vechiul se împletește cu noul, iar performanța artistică este rezultată din legătura celor două concepte.

„A fost o seară minunată, încărcată de multe momente memorabile. Le mulțumesc pe această cale tuturor celor ce au făcut posibil acest proiect, cât și celor care au avut plăcerea de a ne onora cu prezența, de a fi lângă noi în unul dintre cele mai importante momente ale existenței noastre. A fost una dintre cele mai emoționante premiere din viața mea. Noi nu ne vom opri aici, iar Teatrul Vechi Independent vă așteaptă pe viitor cu producții ce promit să nu vă  dezamăgească! Marele Stanislavski spunea: calitatea unui spectacol se măsoară în scaunele care scârțâie în sală. Atât timp cât nici un scaun nu scârțâie, este pentru mine certitudinea clară a unui act artistic bine realizat”, a declarat Iulia Cristescu, manager & founder al Teatrului Vechi Independent la finalul evenimentului de lansare.

Scurtmetrajul „Eden” prezintă povestea unui cuplu de tineri căsătoriți. Nefericiți și aflați în pragul unui mariaj eșuat, aceștia își duc existența într-un oraș mic din Irlanda. Billy (Costin Cambir) este obsedat de o localnică pe nume Imelda, iar Breda (Iulia Cristescu) luptă cu kilogramele în plus rămase după cea de-a doua sarcină. Ea își dorește să-și salveze căsnicia și să-și regăsească fericirea sufletească. Acest proiect a fost finanțat din fonduri proprii și poate fi vizionat pe site-ul de streaming Streamerse.net: https://streamerse.net/event/eden.

„Am primit cu mult entuziasm propunerea Iuliei de a mă implica în acest proiect, deoarece nu știam unde va duce. Descrierea felului în care ea vedea produsul finit m-a intrigat și mi-am dat seama imediat că acest experiment vizual ar putea fi ceva foarte special în lumea filmului românesc. Eden mi se pare că scoate la iveală niște trăiri rare în conștiința privitorului, cerând un fel de implicare activă, așa cum filmele cu o structură narativă clasică, poate din comoditatea pe care o aduc, nu o mai fac. Înșiruirea de cadre și monologuri interioare ale personajelor te împinge să intri parcă mai mult decât ai face-o de obicei în lumea din spatele ochilor acelor oameni. Billy, deși mai îndepărtat ca vârstă, m-a provocat să îl aduc în prezentul meu, descoperind în mine paralele ale gândurilor și sentimentelor noastre”, a povestit Costin Cambir, cunoscut publicului pentru rolurile din producțiile de succes „Pariu cu Viața” și „Arestat la Domiciliu”.

Parteneri eveniment: Cofetăria Armand și Daniel Angelescu, fotograf al Casei Regale a României.

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Arón Piper și Francesca Michielin, îmbracați în Tommy Hilfiger la evenimentul caritabil Vogue World: Milano 2026

Tommy Hilfiger anunță că actorul Arón Piper și cântăreața și compozitoarea Francesca Michielin au purtat ținute prezentate pe podium din colecția de primăvară 2027 TOMMY…

Harry Styles a purtat Calvin Klein Collection la concertul susținut în cadrul rezidenței sale „Together, Together” la Madison Square Garden

Artistul Harry Styles a purtat Calvin Klein Collection la concertul din cadrul rezidenței sale „Together, Together”, susținut la Madison Square Garden din New York.

Skinmed Clinic pune căderea părului sub lupă: tricoscopie și PRP pentru un Hair Reset de toamnă

Toamna are reputația anotimpului în care „ne cade părul mai mult”, iar observația populară are și un corespondent biologic.

Calvin Klein introduce Perfectly Fit Bra cu Teyana Taylor în rol principal

Lenjeria pentru femei „Perfectly Fit Custom Lift” este concepută pentru a oferi libertate de mișcare, confort și susținere, fiind creată pentru fiecare moment în parte.

Calvin Klein și ROSALÍA au sărbătorit lansarea noului Euphoria Signature Elixir în cadrul unui cocktail party după New York Fashion Week

Calvin Klein și Calvin Klein Fragrances au celebrat lansarea noului parfum Euphoria Signature Elixir în cadrul unui cocktail party intim la care a participat în…
Vezi profilul Andrei Filip