Resurse Educaționale Digitale Deschise premiate în cadrul proiectului Activ Digital în Școala Ta

Peste 3400 de profesori din județele Maramureș, Mehedinți, Caraș-Severin, Brașov, Prahova și din alte județe ale țării au beneficiat în cadrul proiectului de acces la cursuri de formare în pedagogie digitală, sesiuni de mentorat, resurse și metode moderne de predare în vederea sprijinirii acestora în crearea de resurse educaționale digitale deschise.

Proiectul „Activ Digital în Școala Ta!” (Cod PNRR ID_23) implementat de Asociația GO-AHEAD, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic a Județului Maramureș și Casa Corpului Didactic Brașov,, și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul apelului Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar contribuie la dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice și la integrarea responsabilă și eficientă a tehnologiei în procesul de predare–învățare–evaluare.

Peste 3400 de profesori din județele Maramureș, Mehedinți, Caraș-Severin, Brașov, Prahova și din alte județe ale țării au beneficiat în cadrul proiectului de acces la cursuri de formare în pedagogie digitală, sesiuni de mentorat, resurse și metode moderne de predare în vederea sprijinirii acestora în crearea de resurse educaționale digitale deschise.

Pe parcursul proiectului cadrele didactice au realizat și publicat peste 2400 de resurse educaționale digitale deschise disponibile public în biblioteca digitală aferentă proiectului: https://activdigital.go-ahead.ro/modules/red/catalog.

În cadrul evenimentelor de diseminare a rezultatelor de proiect, organizate în perioada ianuarie-februarie 2026 de Asociația GO-AHEAD, au fost premiate 18 resurse educaționale digitale deschise:

Polisul grec. Atena și Sparta – Bucur Daniel Mircea, ȘCOALA GIMNAZIALĂ CĂNUȚĂ IONESCU, URLAȚI

Apele stătătoare – Aldescu Petruța, ŞCOALA GIMNAZIALĂ MĂGURELE, MĂGURELE

Adjectives Capturing the Depth of Feelings – Lungan Cristina, COLEGIUL NAȚIONAL AL.I. CUZA

Identitatea personală. Emoțiile. – Vărzaru Vladimir, CLUBUL COPIILOR, FĂGĂRAȘ

Primii pași în Scratch: Creează-ți propria animație! – Comaniciu Liliana, CLUBUL COPIILOR, FĂGĂRAȘ

Cei trei purceluși – Stan Ramona Elena, COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC REMUS RĂDULEȚ- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.31

Atitudini față de plante și animale – Țura  Mariana, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,FLOREA MUREȘANU” SUCIU DE SUS

Călătoria emoțiilor – Horț Anca Diana, GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 30 BAIA MARE

Luna, satelitul natural al Pământului  – Vaida Dorin-Lucian, LICEUL TEHNOLOGIC „GRIGORE MOISIL” BAIA MARE

Pământul. Mediu de viață – Godja Adina Veronica, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”DR.IOAN MIHALYI DE APȘA” SIGHETU MARMAȚIEI

Magia iernii – Prietenie, bunătate și ajutor – Hrin Lucia-Violeta, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”GEORGE COȘBUC” SIGHETU MARMAȚIEI

Fotosinteza și rolul frunzei în fotosinteză – Lorincz Loredana Nela, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,NICOLAE IORGA” BAIA MARE

Mulțimea numerelor complexe – Tudose Elena – LICEUL TEORETIC TRAIAN LALESCU, MEHEDINȚI

Fracții – Mușat Andreea-Ștefania –  ȘCOALA GIMNAZIALĂ JIANA, MEHEDINȚI

Fructele sunt distractive și sănătoase – Giura Iuliana – ȘCOALA GIMNAZIALĂ PREDA BUZESCU, MEHEDINȚI

Ce sunt peștii?  – Negrea Madalina – ȘCOALA PROFESIONALĂ BERZOVIA, CARAȘ-SEVERIN

Centrale electrice convenționale din România. Fișă de evaluare.– Moșoarcă Mihaela – Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița, CARAȘ-SEVERIN

Culorile calde și culorile reci – Vukovics- Damian Mărioara – Titiana – LICEUL TEORETIC TRAIAN VUIA, CARAȘ-SEVERIN

 

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile la:
https://go-ahead.ro/proiecte-fonduri-europene/activ-digital-in-scoala-ta/

……………………………………………………………………………………………………………………….

Proiectul „Activ Digital În Școala Ta!” sprijină 3.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar de stat, de la toate nivelurile (educație timpurie, primar, gimnazial, liceal, postliceal) din județele Maramureș, Mehedinți, Caraș-Severin, Brașov, Prahova și din alte județe ale țării  facilitându-le accesul la formare, mentorat, resurse și metode moderne de predare.

Proiectul „Activ Digital În Școala Ta!”, cod PNRR ID_23, este implementat de Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Casa Corpului Didactic a Județului Maramureș și Casa Corpului Didactic Brașov, fiind finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), apelul Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar.

Proiectul „Activ Digital în Școala Ta!” urmărește dezvoltarea și implementarea a trei programe de formare continuă, însumând 84 de ore fiecare, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat. Aceste programe vizează integrarea eficientă a tehnologiilor în practicile de predare, pregătirea elevilor pentru era digitală și creșterea calității educației, conform cadrului european DigCompEdu și standardului ECDL.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați pagina oficială a proiectului: Asociația GO-AHEAD

Persoană de contact: Laura Cârlan, Manager de proiect

Adresă de email: formare@go-ahead.ro

 

 

 

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
PEDAGOGIE DIGITALA, DIGITALIZARE, CADRE DIDACTICE, INVATAMANT, ASOCIATIA GO-AHEAD,


Comunicat publicat de: Asociația GO-AHEAD (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Asociația GO-AHEAD

”Îndrăznește să mergi mai departe” – un proiect inovator pentru 200 de elevi din liceele tehnologice și școlile profesionale, menit să reducă abandonul școlar și să deschidă drumuri reale către educație și cariere respectate.

Asociația GO-AHEAD susține mobilitatea și incluziunea prin programul ‘Mobilitatea contează’, parte din mișcarea națională ‘România se mișcă’ cu sprijinul Fundației Dacia.

LANSAREA PROIECTULUI „ADAPT – Adaptare Digitală în Asigurări prin Pregătirea angajaților pentru era Tehnologică” – Cod SMIS 331721

Asociația GO-AHEAD anunță începerea proiectului „ADAPT – Adaptare Digitală în Asigurări prin Pregătirea angajaților pentru era Tehnologică”, cod SMIS 331721, în baza contractului de finanțare…

Lansare proiect „COMDIG – COMpetitivitate DIGitală în asigurări: pregătirea angajaților pentru viitor” cod SMIS 330647

Asociația GO-AHEAD anunță demararea proiectului cu titlul „COMDIG – COMpetitivitate DIGitală în asigurări: pregătirea angajaților pentru viitor”, cod SMIS 330647, în baza contractului de finanțare…

Workshopul „Educație și formare profesională. Soluționarea problemelor comunității” – un pas important spre integrarea tinerilor pe piața muncii

În 15 mai 2025, la Constanța, Asociația GO-AHEAD a organizat workshopul „Educație și formare profesională. Soluționarea problemelor comunității”, un eveniment-cheie în cadrul proiectului ConnectOSC: Digitalizare…
Vezi profilul Asociația GO-AHEAD