REPREZENTANŢII AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG, PREZENŢI LA SESIUNEA ORDINARĂ A COMISIEI ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE (ONU) PRIVIND STUPEFIANTELE DE LA VIENA
În perioada 13 – 17 martie a.c., s-a desfășurat Sesiunea Ordinară a Comisiei Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind Stupefiantele. România a fost reprezentată de o delegație formată din membri ai Misiunii Permanente a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, ai Agenției Naționale Antidrog (ANA), ai Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În cadrul reuniunii a fost votată punerea sub control la nivelul statelor ONU a unor noi substanțe psihoactive, a fost evaluată modalitatea de implementare a recomandărilor operaționale din cuprinsul documentului rezultat al Sesiunii Speciale a Adunării Generale a ONU (UNGASS), organizată în luna aprilie a anului 2017, și au fost dezbătute problemele de actualitate în materia politicilor antidrog la nivel global.
În plenul evenimentului, directorul Agenției Naționale Antidrog, Sorin OPREA, a susținut o declarație în care a reamintit necesitatea implementării politicilor în materie de droguri la nivel mondial, în strânsă legătură cu prevederile Declarației Politice a ONU privind drogurile din anul 2009, ale documentului rezultat al UNGASS și ale Agendei 2030 pentru dezvoltare sustenabilă, cu respectarea drepturilor omului, și adaptarea acestora la necesitățile populației țintă.
Delegația României a organizat și un eveniment alternativ pe tema Perspective strategice și evoluții geopolitice în domeniul drogurilor, subiectele dezbătute cuprinzând rutele pentru traficul de droguri, fluxurile financiare asociate traficului ilicit de droguri și perspectivele asupra fenomenului drogurilor. Evenimentul României a fost sprijinit de personalităţi ale domeniului, printre care se numără domnul ambasador Cristian Istrate, domnul Aldo LALE-DEMOZ, directul executiv adjunct al Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, precum și domnii Tony GUZMAN și John FARMER, ofițeri ai Administrației SUA pentru Combaterea Drogurilor (DEA), în virtutea bunei cooperări dintre aceștia și autoritățile române. Evenimentul a avut o audiență formată din reprezentanți ai statelor ONU, care au apreciat tema propusă spre dezbatere de delegația statului nostru.
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.
Comunicat publicat de: Agentia Nationala Antidrog (click pentru a vizualiza profilul)
