Regatta: 28 de ani de regal imobiliar românesc

Regatele, în cel mai cunoscut sens, acela de întreceri cu ambarcațiuni, au fost întotdeauna simboluri ale eleganței, luxului și competiției, iar Regatta – The Real Estate Company a reușit să aplice și să desăvârșească acest regal și în domeniul imobiliar de lux din România, într-un mod unic și vizionar.
Acesta este și motivul pentru care povestea Regattei, așa cum a fost ea creată de Eduard Mircea Uzunov, în 1993, nu începe cu „a fost odată”, ci continuă, la cel mai înalt nivel!
Ea împlinește, azi, 28 de ani și a adunat în tot acest timp alte sute de povești frumoase despre case care au parcurs veacuri, despre imobile care au intrat în istorie ori despre locații exclusiviste care au devenit „acasă”, pentru mii de oameni și firme.
Noblețea obligă, de aceea, pentru echipa Regatta, stabilitatea și profesionalismul, expertiza oamenilor, necesitățile individuale ale fiecărui client și fiecărei afaceri, analizele și studiile efectuate pentru cunoașterea la perfecțiune a legislației și a trendurilor din domeniile imobiliar și economico-financiar au fost întotdeauna, mai presus decât cotațiile de piață sau rapoartele cerere-ofertă.
„Prețul este ceea ce plătești. Valoarea este ceea ce primești”, spunea Warren Buffet, unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, în timpul crizei financiare din 2008. De atunci, cuvintele lui au devenit reper pentru toți cei care fac sau au făcut parte din echipa Regatta, pentru că i-au ajutat să facă distincția între preț și valoare și să-și ajute clienții să înțeleagă mai bine cele două concepte, înainte de a investi într-un imobil, mai ales în vremuri de criză.
„În imobiliare cheia succesului este să ai locații, locații, locații! Adică să ai imobile care sunt în locații ce sunt afectate în mică măsură. „3L“ în real estate este esențial. De aceea clădirile de valoare de care ne ocupăm nu au suferit din punct de vedere al prețului pentru că sunt în locații foarte bune și, în plus, au niște finisaje excepționale“, a spus recent, Eduard Mircea Uzunov, făcând referire la apetitul pentru investiții în imobiliare și în artă, generat de actual criză generată de noul Coronavirus.
Cu o astfel de rețetă, călătoria Regattei Uzunov va continua, cu siguranță și în următorii 28 de ani, așa că ne dorim să aibă viață lungă și frumoasă, sub aceleași semne ale performanței, calității și profesionalismului!

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Comunicat publicat de: PR & MARKETING MG (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de PR & MARKETING MG

De ce apare bărbia dublă și cum putem scăpa de ea prin proceduri noninvazive

Bărbia dublă reprezintă o problemă estetică tot mai frecventă, mai ales în rândul doamnelor trecute de prima tinerețe, care nu reușesc să scape de surplusul…

Spider-Man Darius va veghea copiii bolnavi, de la Institutul Clinic Fundeni

La 11 ani de când s-a înălțat la cer, învins de cancer, spiritul de supererou al unui băiețel va veghea copiii bolnavi de la spitalul…

Regatta: 28 de ani de regal imobiliar românesc

Regatele, în cel mai cunoscut sens, acela de întreceri cu ambarcațiuni, au fost întotdeauna simboluri ale eleganței, luxului și competiției, iar Regatta – The Real…

Pregătirea de primăvară: 3 proceduri care reduc stratul adipos și redau fermitatea pielii

Timpul prelungit petrecut în bucătărie, perioada Sărbătorilor și sedentarismul sunt principalele motive care au provocat multora dintre noi, în ultimele luni, acumularea de strat adipos.…

Triunghiul luxului imobiliar absolut se află în București! Aici sunt cele mai valoroase case!

Triunghiul luxului imobiliar absolut se află în București! Aici sunt cele mai valoroase case! Știați că în București există un fel de triunghi al luxului…
Vezi profilul PR & MARKETING MG