Prinde din zbor cea mai frumoasă expoziție a verii!

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să „Prindeți din zbor cea mai frumoasă expoziție a verii!”, care va poposi în grădina muzeului în perioada 10 iulie – 12 septembrie 2021!

Cea mai frumoasă expoziție a verii vă oferă prilejul să observați îndeaproape un grup de animale cu un mod de viață fascinant și să admirați bogăția de culori și forme atât de des întâlnită la fluturii din zonele tropicale.

În sera din curtea muzeului își vor întinde aripile fluturele „Împărat”, „Fluturele coada rândunicii de smarald”, „Trandafirul de catifea”, o serie de specii din grupul spectaculoșilor fluturi cap-de-bufniță, dar și câteva specii din fauna africană, cum ar fi fluturele lună african.

Expoziția de la Muzeul Antipa vă oferă prilejul de a putea admira specii care în natură pot fi văzute zburând în partea superioară a coronamentului arborilor, la mulți metri deasupra nivelului solului, cum este fluturele de malachit.

Vizitatorii curioși și iscoditori vor putea descoperi cu surprindere specii de fluturi care prezintă metode extrem de ingenioase de apărare, cum ar fi fluturii frunză, care imită aproape perfect frunzele uscate sau fluturele cu aripi de sticlă, care prezintă porțiuni extinse din aripi lipsite de solzi, transparente. Totodată, vizitatorii vor avea prilejul să urmărească zborul elegant al acestor insecte, dar și privilegiul de a fi martorii unor momente emoționante: „naşterea” unor fluturi, momentul în care insectele adulte părăsesc învelişul crisalidei şi încep o existență complet diferită de cea din cursul perioadei larvare.

Cu toate că nici una dintre speciile prezente în cadrul expoziției nu este amenințată cu dispariția, frumusețea și fragilitatea exponatelor vii atrage atenția asupra necesității conservării acestor insecte delicate prin măsuri specifice, adaptate fiecărui caz în parte.

Preţul unui bilet de intrare este de: 15 lei pentru adulți, 10 lei pentru copii, studenți și pensionari și 11 lei prețul unui bilet de copil, în care este inclus abonamentul pentru 3 luni la aplicația Da Vinci Kids.

Muzeul Antipa vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă avantajoasă: biletul comun de vizitare al expozițiilor temporare „Prinde din zbor cea mai frumoasă expoziție a verii!” și „Moon Impact, a geological story”. Prețul acestui bilet este: 25 lei pentru adulți, 15 lei pentru copii, studenți și pensionari și 16 lei prețul unui bilet de copil, în care este inclus abonamentul pentru 3 luni la aplicația Da Vinci Kids.

Copiii cu vârsta mai mică de 3 ani beneficiază de acces gratuit în cele două expoziții. Biletele pot fi achiziționate de la receptia muzeului, online prin: https://antipa.iabilet.ro/, sau www.iabilet.ro.

Expoziția de fluturi tropicali vii poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00 (ultimul vizitator intră la ora 17.30).

Sponsor principal: Mol Romania

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
Muzeul Antipa, expozitie temporara, fluturi tropicali, fluturi exotici vii


Comunicat publicat de: MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE NATURALA „GRIGORE ANTIPA” (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE NATURALA „GRIGORE ANTIPA”

Creatorii de fluturi - ateliere de science & craft pentru copii

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici să participe la Atelierele de science & craft „Creatorii de fluturi”, care se…

NOAPTEA MUZEELOR LA ANTIPA 2021 -Ediție Specială ONLINE

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a pregătit sâmbătă, 12 iunie, pentru Noaptea Muzeelor, o ediție specială care cuprinde ateliere online pe platforma ZOOM…

8 Martie la Antipa

Cu ocazia zilei de 8 Martie, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” urează tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară minunată și le oferă în…

Expoziția „Un veac de zoologie în România. Amintiri despre viitor” la Complexul Muzeal Județean Neamț – Muzeul de Științele Naturii Roman

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal Județean Neamț – Muzeul de Științele Naturii Roman vă invită joi, 5 martie 2020, de…

1 Martie la Antipa

Duminică, 1 Martie 2020, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” le oferă doamnelor și domnișoarelor în dar intrarea gratuită la Muzeu!
Vezi profilul MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE NATURALA „GRIGORE ANTIPA”