Noua grilă Digi24 aduce, din aprilie, mai multe știri, mai mult dinamism, mai multe dezbateri
Din aprilie, televiziunea de știri Digi24 își sincronizează grila de programe cu ritmul alert al zilei. Ultimele informații ale orei vor ajunge mai rapid la telespectatori, prin prezentarea neîntreruptă a titlurilor și alertelor de știri. Noua grilă Digi24 acordă mai multă atenție temelor sociale și interacțiunii cu publicul.
“Jurnalul de seară”, prezentat de Cosmin Prelipseanu, va începe cu două ore mai devreme duminica, respectiv de la ora 19:00. Principalele teme ale discuției de joi seara vor fi difuzate și sâmbăta de la 19:00. Astfel, telespectatorii fideli ai “Jurnalului de seară” vor avea acces la analiza onestă și pertinentă a subiectelor zilei, de duminică până joi, de la 19:00 la 22:00.
Campaniile sociale Digi24 vor fi însoțite, în fiecare zi a săptămânii, de la ora 13:00 la ora 13:30, de o dezbatere în direct a temelor prezentate. Obiectivul este crearea unui spațiu de comunicare șiconsultare între jurnaliști, oamenii obișnuiți și autoritățile care le pot influența viața și pot oferi soluții prin exemplele altor comunități.
În fiecare luni, ne întâlnim cu Carla Tănasie, coordonatoarea proiectului “Pacient în România”. Claudiu Pândaru, jurnalistul care dă glas comunităților dezavantajate ale României, va fi prezent marțea la“Raport de Țară”. Miercuri, Sergiu Voicu pune în discuție modelele de succes ale antreprenoriatului românesc, la “România Fast Forward”. Educația e subiectul zilei de joi, într-o dezbatere cu reporterii campaniei “Old school – New School”. Vinerea, ne uităm îndeaproape la problemele cotidiene ale românilor, alături de Teodora Ghenciu, realizatoarea “Plan Detaliu”.
Cele mai spectaculoase momente din emisiunile de weekend, “La volan”, “Tinerețe fără bătrânețe” “În fața ta”,“2.0” și “Sănătatea în bucate” vor fi prezentate și de luni până vineri, de la ora 10:30. De asemenea, aceste emisiuni își modifică durata difuzării în weekend.
Noilor emisiuni duminicale lansate în luna martie, “Agro Jurnal” și “Ultraviolet”, li se alătură colecția de reportaje românești marca Digi24 “Focus România”, care va fi difuzată de la ora 18:00. Cinefilii matinali vor putea urmări filmul de la “CinemaTePeca” sâmbăta și duminica dimineața de la 06:00.
Mai multe informații despre noua grilă de programe sunt disponibile aici.
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.
noua grila Digi24, Cosmin Prelipceanu, emisiuni Digi24, Cinematepeca,
Comunicat publicat de: DIGI | RCS & RDS (click pentru a vizualiza profilul)

