NO MAN’S LAND - o poveste ca-n filme - vă aşteaptă la început de an, pe scena Naţionalului bucureştean

În 12 şi 13 ianuarie 2017, de la ora 19.00, la Sala Studio, aveţi ocazia să vă întâlniţi cu un subiect ieşit din tipare : NO MAN’S LAND. O situaţie limită, la graniţa dintre viaţă şi moarte, o dispută aprigă, nemiloasă, ce se desfăşoară undeva, pe un pământ – ajuns în timpul confruntării – al nimănui.
 
    Un subiect de Oscar, desprins dintr-un film multipremiat, adus recent în scenă, la Teatrul Naţional din Bucureşti, de un regizor de talie internaţională, bulgarul Alexander Morfov, cel care semnează şi dramatizarea, într-un cadru scenografic fabulos, imaginat de conaţionalul său, Nikola Toromanov. Acţiunea abundă în situaţii pline de umor, menite să dezamorseze tensiunea – care ajunge la cote foarte înalte – evidenţiind ironia situaţiilor în care oameni până mai ieri prieteni apropiaţi se trezesc, faţă-n faţă, cu arma în mână, antrenaţi într-o încleştare sângeroasă.
    „Eu obişnuiesc să spun că am făcut un film serios, cu un bun simț al umorului, declara autorul Danis Tanović la vremea când subiectul său cunoştea o adevărată explozie de admiraţie. Nu am pornit de la gândul că voi face un film greu de privit. Mi-am propus un subiect dificil, pe care însă toată lumea să vrea să-l vadă”.
    Nu ştim dacă Tanović şi-a propus ca toată lumea să-l premieze. Cert este că recunoaşterea internaţională nu l-a ocolit. Între cele 42 de trofee primite de NO MAN’S LAND, parcă dintr-un foc, să amintim doar… un Oscar în 2001, pentru Cel mai bun film străin, un premiu – pentru Cel mai bun scenariu – la Cannes, dar şi un Glob de Aur pentru Cel mai bun film străin şi un César pentru Cel mai bun film de debut.
    Cu acest palmares cinematografic special, povestea din NO MAN’S LAND ajunge la dumneavoastră la fel de incitantă şi pe scenă, datorită unei remarcabile echipe de creaţie teatrală şi în interpretarea unor apreciaţi actori români, între care: Mihai Călin, Richard Bovnoczki, Ciprian Nicula – în rolurile principale, alături de Marcelo-S. Cobzariu, Aylin Cadîr/Alexandra Sălceanu, Fulvia Folosea, Eduard Adam, Vitalie Bichir, George Piștereanu, Ionuț Toader…
 
 
NO MAN’S LAND, de la TNB: “O poveste peste care nu se lasă cortina niciodată”!
 
  • „Este un spectacol al emoțiilor, provocării și surprinde cum se îmbracă o tragedie actuală într-un comic amar”. (Ileana Lucaciu, Spectator);
  • „Trăim vremuri vulgare, sterpe din punct de vedere al normalității, iar fiecare vis ni se pare o formă de eliberare a subconștientului nostru. O cădere în gol sau o așezare fixă în bătaia armei de foc. Însă, inevitabil, acolo unde există ură, există și dragoste… Aici, în această lume a nimănui, toți se decid să respire același vis: ura pentru dragoste”. (Dragoş N. Savu, Dilema Veche);
  • „Alexander Morfov a transformat povestea cinematografică într-o veritabilă farsă tragică…;  absurdul, ironia, umorul și oroarea se amestecă într-un flux debordant, gata să ne scoată din zona de confort, spre limpezirea conștiinței”. (Mădălina Dumitrache, WebCultura);
  • „No Man’s Land e un spectacol pe care îl iei cu tine, este genul de poveste peste care nu se lasă cortina niciodată. Mergeţi să vedeţi poate cea mai curajoasă şi tulburătoare producţie teatrală din oraş!” (Răzvana Niţă, Port ro).
Galerie foto:


Comunicat publicat de: Teatrul National Bucuresti (click penttu a vizualiza profilul)