“Nicio alternativă la Uniunea Europeană, NATO sau OECD nu poate fi rezonabilă” - Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR)

Prezervarea fără condiționări a apartenenței la Uniunea Europeana si NATO, precum și continuarea parcursului de aderare la OECD (Organizatia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) reprezintă pilonii fundamentali ai dezvoltării economice a Romaniei și asigurării securității naționale pe termen lung.

Menținerea angajamentului față de sistemul de valori al democrațiilor occidentale și față de alianțele și tratatele internaționale la care România este parte, va continua să reprezinte catalizatorul obligatoriu al securității naționale, dezvoltării economiei și al creșterii standardelor de calitate a vieții, pentru cetățenii români.

Accesarea fondurilor europene după aderarea la Uniunea Europeană in 2007 a accelerat dezvoltarea unui număr important de companii din România, a comunităților locale, în mod special a agriculturii, dar și a infrastructurii educaționale și de sănătate. Recent, în mare măsură, grație mecanismelor de finanțare europene, țara noastră parcurge cel mai amplu program de construcții de infrastructură rutieră din istoria României, care fără îndoială va genera o dezvoltare economică consistentă în urmatoarele decenii.

O altă măsură a parcursului României către o dezvoltare economică sustenabilă și predictibilă, constă în demersurile pentru aderarea la OECD. În acest scop, România trebuie să adopte cele mai bune practici internaționale în multiple zone, precum guvernanță, educație, sănătate și economie. Îndeplinirea acestui obiectiv în urmatorii ani, ar echivala cu integrarea României în grupul celor mai sănătoase medii de afaceri la nivel global. Astfel, considerăm că dezbaterile politice interne în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale, trebuie să plece de la evidentele obiective enumerate, pentru că nu poate avea vreun sens ideologic, social sau economic, punerea în discuție a apartenenței la structurile și alianțele unde România este membră.

Provocările României sunt legate strict de dezvoltarea sa cu pași eficienți în cadrul organizațiilor internaționale, aspecte indispensabile pentru asigurarea securității și prosperității cetățenilor săi în decadele viitoare. În săptămânile urmatoare, principala așteptare a comunității financiare internaționale, este legată de un angajament ferm al viitorului guvern, sprijinit de o majoritate parlamentară pro-europeană, în vederea înscrierii României începand cu 2025 pe un parcurs credibil în ceea ce privește ajustarea graduală a deficitului fiscal major de circa 8% estimat pentru 2024.

Din această perspectivă, asumarea unui viitor program de guvernare cu reforme autentice, în frunte cu conturarea unei vizibilități în ceea ce privește existența unei voințe politice către limitarea deficitului bugetar, este esențială pentru obiectivul major al menținerii României în categoria de rating “recomandat pentru investiții” de către agențiile de rating internaționale. Întoarcerea României la o economie cvasi-închisă este imposibil de realizat fără suferințe sociale imense.

Momentan, România, la fel ca toate țarile dezvoltate este dependentă de liberul schimb de marfuri și de finanțarea internațională. România nu are capacitatea industrială și capitalul uman pentru a fi autosuficientă. România, în ultimii 30 de ani s-a integrat în economia mondială și funcționează în baza principiilor unei economii deschise de piață, democratice. Această tranziție a fost îndelungată și deși bunăstarea nu s-a transmis în mod egal, ea este totuși usor de observat în viața de zi cu zi.

Încrederea partenerilor internaționali se poate pierde usor, dar este foarte greu de recastigat.

Despre AAFBR

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) reunește în prezent peste 100 de membri cu un nivel înalt de pregătire și experiență profesională în bănci, societăți de administrare a fondurilor de pensii, societăți de administrare a investițiilor, societăți de servicii de investiții financiare, societăți de asigurări și leasing, companii de consultanță și audit fiscal-contabil, precum și companii multinaționale si antreprenoriale. AAFBR este membră a Federației Europene a Analiștilor Financiari (The European Federation of Financial Analysts Societies-EFFAS), o federație cu 60 de ani de activitate cu profil financiar din Europa. De asemenea, Asociația are un parteneriat cu ACIIA (Association of Certified International Investment Analy)

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Revoluția GLP-1: Ce trebuie să știe pacienții înainte să înceapă tratamentul și cum se mențin rezultatele pe termen lung

Medicamentele din clasa GLP-1 au devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai discutate soluții pentru slăbit. Promovate intens pe rețelele sociale și asociate cu…

Tommy Hilfiger și Liverpool FC aduc stilul prep într-o vară emblematică a fotbalului

Campania îi are ca protagoniști pe cei mai renumiți jucători ai clubului Liverpool FC, surprinzând individualitatea, încrederea și prezența lor culturală printr-o interpretare modernă a…

Hankook raportează pentru Q1 2026 vânzări de aproximativ 3M EUR și un profit operațional de aproximativ 295 M EUR

Producătorul de anvelope premium Hankook a publicat astăzi rezultatele financiare globale consolidate pentru Q1 2026 și raportează un volum de vânzări de 5,3139 mii de…

Bebelușino participă la 1uniFEST 2026

De 1 Iunie, Bebelușino se alătură celui mai mare festival dedicat copiilor și părinților – 1uniFEST găzduit de Itsy Bitsy– și invită familiile să descopere…

KIKO MILANO aduce noua colecție Love Fusion în ParkLake Shopping Center printr-o experiență pop-up exclusivă

KIKO MILANO, brandul de make-up No.1 în Italia, invită pasionații de beauty să descopere noua colecție Love Fusion în cadrul unui pop-up corner exclusiv găzduit…
Vezi profilul Andrei Filip