Luna femeii se încheie cu Conferința de Leadership Feminin The Woman la Cluj-Napoca

Săptămâna viitoare, peste 500 de femei își dau întâlnire la Conferința anuală The Woman pentru a celebra leadershipul feminin. Pe 30 Martie, la Wonderland Cluj-Napoca are loc o nouă ediție a conferinței de leadership feminin, având ca tematică „Ageless Success” și demonstrând că vârsta este doar un număr, cu care succesul nu are nicidecum legătură.

 

Succesul este definit diferit de fiecare persoană, în funcție de misiunea și valorile sale personale și în funcție de obiectivele proprii. Unii asociază succesul cu îndeplinirea unor obiective profesionale, legate de carieră sau industria din care fac parte, alții atribuie succesul unor reușite personale, legate de familie, prieteni sau dezvoltare continuă, precum pentru alții succesul reprezintă, de fapt, realizarea echilibrului între viața profesională și viața personală.

 

În cele din urmă, succesul este subiectiv și nu ține cont de vârstă.

Cine sunt invitatele din acest an?

Pe scena The Woman regasim femei care fie că fac performanță în business, sunt un model în zona de lifestyle, cuceresc pista de raliu, scena sau catwalk-ul, le regăsim în cabinet sau la birou, pentru toate aceste femei vârsta nu a reprezentat o piedică în atingerea obiectivelor sau în construirea, pas cu pas, a ceea ce ele definesc succes.

 

Agenda evenimentului include:

Agenda evenimentului cuprinde prezentări, discuții 1 la 1 sub formă de interviu cu invitatele sau panel de discuții în care se punctează tematica aleasă pentru aceasta editie.

Cuvântul de deschidere îl va avea Sandra Pralong, Consilier de Stat – Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor.

Sandra Pralong este autor, profesor, fondatoarea Fundației SynergEtica, consultant, trainer și coach. Cu un super CV, are titlul de doctor în Științe Politice, obținut cu distincție la Paris (2008) și a absolvit trei programe de master în marketing (Elveția, HEC Lausanne, 1981), relații internaționale & diplomație (SUA, The Fletcher School of Law and Diplomacy, Tufts University, Boston, 1985) și filosofie politică (SUA, Columbia University, New York, 1997). S-a întors în România în 1990 de la New York, unde era director de promovare (comunicare B2B) al săptămânalului internațional Newsweek și a pus, la București, bazele Fundației pentru o Societate Deschisă, pe care a condus-o la începutul anilor ’90.

A publicat numeroase cărți, eseuri și articole științifice în țară și, mai ales, în străinătate. A câștigat premii internaționale în comunicare și publicitate, dar și în poezie, a fost inclusă în ”Who’s Who in the World” și ”Who’s Who of American Women”, și a fost decorată de statul român, de Casa Regală a României și de Commonwealth-ul statului Massachusetts în SUA.

 

Primul panel este moderat de către Alexa Dumitru, fondator ETHOS ADVICE, designer de business, predicator pentru modele de întreprinderi bazate pe umanitate, care susține oameni spectaculoși în a-și potrivi și alinia personalitatea și ideile pentru piața, stilul, echipele, strategiile și obiectivele lor de business.

Panelul pune accentul pe zona de business, punctând comunicarea între generatii, succesul în carieră și puncte de cotitură care au contribuit la succesul de astăzi.

Speakerii care vor lua cuvântul sunt: Atena Boca, fondatoarea comunității La Primul Bebe, Amalia Sterescu, Personal branding strategist and public speaking coach, Eliza Yokina, arhitect premiat parte din Cumulus, Geanina Ungureanu, Head of retail CPI Property Group Romania și Ana Maria Popa, reprezentând Vodafone.

Cel de-al doilea panel face trecerea de la antreprenoriat spre lifestyle și le include pe scenă pe Andreea Raicu care a lansat recent brandul Amalin, Andreea Berecleanu, una dintre figurile legendare ale jurnalismului TV din România, Dana Sota consultant de Spa & Welness, autor „Frumusețea se învață” –  carte vândută în peste 20 000 de exemplare și Ioana Enache lider cu peste 30 de experiență în management de top. Panelul este moderat de către Patricia Rusu healthpreneur, Co-fondator CoachCamp Academy.

Cel de-al treilea panel al zilei pune accent pe lifestyle, pe un stil de viață sănătos, artistic sau chiar curajos. Geta Ungurean, emblemă pentru industria evenimentelor, moderează acest panel care le include pe: Cristiana Oprea, singura româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri, dr. Ioana Berciu, medic, medicină funcțională, Ioana Constantinescu, model la frumoasa vârstă de 75 de ani și Dora Gaitanovici, o tânără artistă cu zeci de trofee naționale în palmares, pe lângă participarea cu succes în cadrul emisiunii „Vocea României” .

Zona de networking și de experiențe

Împreună cu partenerii evenimentului pe tot parcursul zilei participantele pot beneficia de premii și de experiențe inedite.

Meron aduce cafea de specialitate pentru o doză de energie și bună dispoziție pe parcursul întregului eveniment.

Zoe Ona prezintă în exclusivitate publicului de la The Woman colecția acestui sezon. Un brand care pune accent pe materiale de cea mai înaltă calitate, extrem de apreciat pe piețele internaționale.

Pentru cei care dețin o afacere, o vizită la standul Bookr va fi un must! Cu ajutorul Magic Link, vor înrola afacerile gratuit în platforma, în mai puțin de 2 minute, pentru o prezență mai bună online.

La standul Ralucăi Anton, se găsește cartea „Terapie 1 la 1 cu sinele tău” care va putea fi achiziționată direct de la eveniment, semnată de către autoare.

Pandora, Mercedes by ATP, Romb 360 împreună cu alți parteneri vor oferi premii celor prezenți la eveniment.

Parte din povestea ediției din acest an vor fi și produsele brandului Andreea Raicu, care vor putea fi achiziționate chiar de la eveniment.

Câteva dintre acestea sunt:

Agenda Fericirii. Agenda cuprinde informații amănunțite despre noțiunea de fericire și despre tiparele în care ne-am obișnuit să gândim, care ne țin adesea departe de ea, dar și modalități și metode prin care poți să îți transformi obiceiurile și să îți creezi starea de bine.

Jurnalele, cele ale recunoștinței și ale emoției. Jurnalul emoției, creat împreuna cu psihologii Sorana Kapusta și Mirela Pop te va ajuta să faci pace cu tot ce simți și să identifici mai ușor adevărul din spatele celor mai copleșitoare emoții. Jurnalul recunoștinței este un instrument conceput în ideea de a-ți fi alături în practicarea recunoștinței.

Tricourile și hanoracele cu mesaje empowering.

Ediția din acest an reunește branduri și companii care susțin leadershipul feminin. Cei care susțin promovarea femeilor în antreprenoriat și în poziții de lider:

Aegon – Silver Partner,

Meron – Official Coffee Partner,

ATP Motors by Mercedes – Mobility Partner,

Susținut de:

Vodafone, VIVO, Romb 360, PANDORA, Bookr, Mamprenoare, Clinica Dermavision, Nashi Argan România, IKONIC, Vodnar Beauty Lounge, Majorel Romania, Macle Concept, Porsche Engineering Romania, Iron Mountain Romania, Aesthetica, FRAnces Dress Shop, Emil Web, Upriserz, Pandora, Regus România, TAB – The Alternative Board România,  BrainFIT – Clinici de Neurofeedback, Zoe Ona, Oxygen, Amina Muses, Florariile Magnolia, Zaliari, Allu, Silk’n.

BunăDimineața.ro, CONAF, Creative Community, Dulciuri cu Suflet, Clujul Copiilor, Antreprenoare.ro, Femei în Motorsport, Women in Tech Cluj, 18 GYM, EGGS,  BBM, Transilvania Business.

 

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Ce se întâmplă dacă nu mai faci injecții pentru riduri? Dr. Amalia Anghel explică miturile despre cel mai popular tratament contra ridurilor de expresie

O frunte încruntată, ridurile dintre sprâncene și liniile fine din jurul ochilor pot schimba expresia feței, chiar și atunci când suntem relaxați sau bine dispuși.

De la preț la valoare: Secom® și Sonica Works aduc în prim-plan criteriile care fac diferența, prin noua platformă „Standardul Secom®”

Campania digital-first transformă criteriile de selecție, calitatea documentată, inovația și soluțiile integrate în argumente concrete de valoare, ilustrate prin produse și servicii din ecosistemul Secom®.

HEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună

Acasă înseamnă mirosul unei mese pregătite pentru cei dragi, emoția primelor începuturi și bucuria de a avea cu cine sărbători.

Joseph Zada, îmbrăcat în Calvin Klein Collection, la conferința de presă dedicată filmului „The Hunger Games: Sunrise on the Reaping”, desfășurată la New York

Actorul Joseph Zada a purtat o ținută Calvin Klein Collection în timpul conferinței de presă dedicată filmului „The Hunger Games: Sunrise on the Reaping”, ce…

Manichiura sezonului rece: nuanțe intense și finisaje care transformă unghiile în accesorii

  Manichiura sezonului rece aduce din nou nuanțe profunde, finisaje sofisticate și detalii care transformă unghiile într-un adevărat accesoriu. De la roșu intens și maro…
Vezi profilul Andrei Filip
 

Stiri din Cluj

#Monitorul Cluj - „U” Cluj se impune din nou în derby-ul cu CFR! Jovo Lukic, MVP-ul partidei din Gruia 4

Universitatea Cluj s-a impus pe terenul rivalei locale, CFR, în etapa a doua din grupele Cupei României, scor 3-1. În urmă cu trei săptămâni,…
12376206

#Monitorul Cluj - Șumudică a vrut să scoată echipa de pe teren la meciul cu „U” Cluj: „Știți ce mi-a zis Chipciu?” 4

Universitatea Cluj s-a impus pe terenul rivalei locale, CFR, în etapa a doua din grupele Cupei României, scor 3-1. În urmă cu trei săptămâni,…
12376205

#Monitorul Cluj - Vreme înnorată la Cluj-Napoca, joi. Maxima ajunge la 13 grade! 4

Cerul va fi înnorat joi, 29 octombrie, la Cluj-Napoca, iar temperaturile se vor situa între 9 și 13 grade Celsius.
12376204

#Monitorul Cluj - Un român a ajutat la evacuarea a aproape 200 de pasageri după accidentul feroviar din Spania: „Am crezut că a fost o bombă!” 4

Ioan Dunca, un român stabilit de aproximativ 30 de ani în Spania, a intervenit pentru a ajuta pasagerii după coliziunea dintre două trenuri de…
12376203

#Monitorul Cluj - Debirocratizarea și descentralizarea școlilor, priorități pentru învățământ. Ministrul Educației: „Am ajuns mai mult să justificăm ceea ce facem decât să facem efectiv”. 3

Ministrul Educației, Sorin Costreie, militează pentru îmbunătățirea a două zone pe care le consideră esențiale pentru educație – o…
12376202

#Monitorul Cluj - Avarie majoră la rețeaua de apă, pe Calea Dorobanților: Trafic rutier deviat 4

Avarie majoră la rețeaua de apă, pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. Traficul rutier este deviat pe strada Petőfi Sándor, iar intervenția…
12376201

#Monitorul Cluj - Zăvăleanu încearcă imposibilul la CFR: deși se află în insolvență, vrea ca echipa să poată juca în cupele europene! 3

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la CFR Cluj după intrarea clubului în insolvență, speră ca echipa să poată obține dreptul de…
12376200

#Monitorul Cluj - Transfer de excepție făcut de U-BT Cluj! Leland Walker se alătură lotului lui Mihai Silvășan 3

U-Banca Transilvania îl aduce la Cluj-Napoca pe Leland Walker, unul dintre jucătorii care au atras atenția baschetului european în acest sezon.…
12376199

#Monitorul Cluj - Alin Tișe: „PNL a devenit, din partid național, partidul liniilor roșii” 3

Alin Tișe critică direcția asumată de PNL și semnalează că, din partid național, formațiunea a ajuns un „partid al liniilor roșii”.…
12376198

#Monitorul Cluj - UMF Cluj Technology Transfer Days aduce cercetarea mai aproape de pacienți. Rector Anca Buzoianu: „Cercetarea medicală are ca final mai binele bolnavului!” 3

O descoperire medicală își dovedește utilitatea atunci când ajunge să îi ajute pe pacienți. Acesta este obiectivul din centrul UMF Cluj…
12376197
Vezi toate stirile din Cluj