Lansarea proiectului cu titlul „Capital” în cadrul CAFENEAUA VERONA SRL

S.C. CAFENEAUA VERONA SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ”Capital” proiect  nr. RUE 694 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările şi modificările ulterioare, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID.

Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare  cu nr. M2-694/16.12.2020, incheiat cu Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului BUCUREȘTI, respectiv pana la data de 21.12.2021. Durata de implementare a proiectului este de 180 de zile de la momentul obținerii ajutorului financiar: respectiv de la data de 22.12.2020 până la data de 19.06.2021.

Obiectul general al proiectului îl reprezintă sprijinirea întreprinderii beneficiare S.C. CAFENEAUA VERONA SRL, sub formă de grant pentru capital de lucru, măsura implementată de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) și Agenția pentru IMM, Atragere de Investitiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgență a Guvernului nr. 130/2020.

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni;

-menținerea sau suplimentarea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării grantului.

Valoarea totală a proiectului este de 834.813,75 lei, din care valoarea grantului este de 725.925,00 lei, si 108.888,75 lei reprezintă cofinanțarea proprie.

Informaţii suplimentare se pot obţine la: LUCICA NICOLETA IORDAN -Administrator, telefon 0728828932, e-mail: alina.vasile@carturesti.net.

Proiect cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
capital de lucru, grant, cafeneaua Verona, ajutor horeca, restaurante


Comunicat publicat de: SC Energocons Invest SRL (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de SC Energocons Invest SRL

Lansarea proiectului cu titlul „C2” în cadrul Petro Jobs Recruitment SRL

S.C. Petro Jobs Recruitment SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ”C2” proiect nr. RUE 591 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, a…
Vezi profilul SC Energocons Invest SRL