Junior Achievement (JA) România și Raiffeisen Bank continuă să susțină educația financiară prin activități la clasă pentru elevii de școală generală și liceu

• JA România și Raiffeisen Bank continuă programul de educație financiară în școli și licee.
• Peste 5.500 de elevi de școală primară și 2.000 de liceeni beneficiază în acest an de activități learning by doing care susțin dezvoltarea unui comportament financiar chibzuit.

JA România și Raiffeisen Bank continuă programul de educație financiară în școli și licee, oferindu-le elevilor o experiență completă de învățare prin: kit-uri educaționale gratuite și conținut de tipul learning by doing, pentru elevii din clasele 0-IV, și metode blended learning, care susțin învățarea în ritm propriu, prin instrumente clasice și resurse digitale, pentru elevii de liceu.

Peste 5.500 de elevi din clasele 0-IV din 24 de localități participă la activitățile din Clubul copiilor harnici, isteți și chibzuiți, prin intermediul cărora își dezvoltă abilitățile pentru viață și descoperă, learning by doing, importanța gestionării responsabile a resurselor financiare și modul în care aceasta influențează calitatea vieții în familie, în comunitate sau în orașul în care locuiesc.

Clubul copiilor harnici, isteți și chibzuiți include cinci module educaționale, dezvoltate secvențial pentru a asigura o experiență educațională complexă, de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a.

„Este un program care face referire la viața reală. Pe parcursul orelor, chiar și în activitățile în care discutăm preponderent despre bani, concluzia este că rostul lor este de a aduce bunăstarea familiei și a comunității.“ – profesor pentru învățământul primar, Oradea

Tot în acest an școlar, 2.000 de elevi din 55 de licee învață noțiuni de bază despre alcătuirea bugetului personal, economisire și investiții, în cadrul modulului blended learning ABCdar bancar. Elevii și profesorii au la dispoziție kit-ul educațional clasic și resurse digitale dezvoltate prin intermediul platformei internaționale de e-learning JA Inspire – exerciții interactive, teste, video-uri –, care facilitează extinderea învățării și aprofundarea cunoștințelor și dincolo de orele de curs.

„Învăț cum să îmi organizez bugetul și că este important să economisesc. Ideea unui curs digital este foarte bună și mi se pare foarte interesant să învăț așa.“ – licean, București

Modulele se desfășoară pe toată durata anului școlar, astfel încât elevii să poată înțelege pe deplin varietatea de subiecte, să realizeze conexiuni între concepte și să aibă suficiente ocazii de a aplica noțiunile învățate.

Din 2010, de la începutul parteneriatului dintre JA România și Raiffeisen Bank, peste 70.000 de elevi au beneficiat de educație financiară la școală, activitățile fiind derulate de profesori și voluntari ai băncii.



Cuvinte cheie:
JA Romania, educatie financiara, learning by doing, e-learning


Comunicat publicat de: Junior Achievement România (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Junior Achievement România

Webinar pentru tineri și profesori, dedicat prevenției și gestionării efectelor crizei provocate de COVID-19

Junior Achievement (JA) România organizează în această săptămână un webinar pentru elevi, studenți și profesori dedicat încurajării atitudinii responsabile pentru prevenția răspândirii COVID-19 și pentru…

Finanțări pentru licee în competiția online „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, derulată de Junior Achievement România și Raiffeisen Bank

• Competiția se desfășoară până pe 22 mai și are ca scop încurajarea învățării noțiunilor financiar-bancare. • Liceele pot concura pentru finanțări totale în valoare…

1.500 de liceeni învață cum să ia decizii pentru viitorul lor financiar, în cadrul proiectului „Credite inteligente”, derulat de Junior Achievement și KRUK România

• Junior Achievement și KRUK România derulează a treia ediție a proiectului de educație financiară „Credite inteligente”. • 1.500 de liceeni învață, prin studii de…

5 din 100 de tineri NEET își doresc să nu mai facă parte din categoria celor care, deși pot, nu învață și nu lucrează

91 din 100 de tineri NEET sunt mulțumiți de situația lor curentă Dintre cei peste 1.400 de tineri NEET – care nu studiază și nici…

Au început înscrierile la competițiile naționale și internaționale de antreprenoriat pentru tineri

• Junior Achievement încurajează dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale tinerilor prin participarea echipelor de elevi și studenți la competiții naționale și internaționale de antreprenoriat sub umbrela…
Vezi profilul Junior Achievement România