Istoria bijuteriilor: Unde au apărut pentru prima dată?

Pasiunea oamenilor pentru frumos a existat dintotdeauna, motiv pentru care foarte multe descoperiri arheologice au constat în diferite tipuri de bijuterii, ele fiind realizate din materiale extrem de diverse.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au descoperit materiale și metode de prelucrare a acestora, realizând bijuterii din oase de pește, scoici, chihlimbar, ceramică și metale feroase și neferoase – cupru, bronz, aur, argint. Una dintre cele mai vechi bijuterii descoperite era realizată din gheare de vultur. 

Care este cea mai veche bijuterie descoperită? 

Conform unor surse istorice, cea mai veche bijuterie a fost descoperită într-un sit arheologic din Croația, reprezentând un colier realizat din gheare de vultur, care ar avea o vechime de 130.000 de ani, ea aparținând omului neanderthal. 

În ceea ce privește bijuteriile din aur, acestea au apărut în Mesopotamia, în anul 2600 î.e.n., deși există informații conform cărora în Egiptul Antic a fost utilizat pentru prima dată, aurul pentru bijuterii și decorarea piramidelor faraonilor. Ulterior, artizanii au perfecționat metode de prelucrare a aurului și de realizare a bijuteriilor, astfel că modelele de bijuterii de aur au devenit mai complexe cu trecerea timpului.

Evoluția bijuteriilor până în prezent 

Într-adevăr, cele mai cunoscute bijuterii și obiecte din aur sunt cele din Egiptul Antic, fiind specifice faraonilor, cum ar fi masca funerară a lui Tutankhamon. Dar civilizația sumeriană se pare că a fost cea care a utilizat, mai întâi, bijuteriile din aur pentru a decora mormântul unei regine, regina Puabi. 

Ulterior, în epoca bronzului, tehnicile de prelucrare a metalelor au cunoscut o dezvoltare semnificativă, motiv pentru care ornamentele din aur descoperite erau mult mai complexe, reprezentând fructe, flori, semiluna sau chiar forma unui cap de taur. 

În schimb, Grecia Antică a fost cea care a dus prelucrarea aurului la rang de artă, aceasta fiind caracterizată de aurul filigranat. Grecii aveau un simț estetic foarte bine dezvoltat, motiv pentru care bijuteriile din aur erau sofisticate și foarte elegante. 

Dacă grecii utilizau preponderent aurul pentru a realiza bijuterii, aurarii din Roma Antică au inclus și pietrele prețioase în decorarea acestora. Datorită faptului că Roma era principalul punct comercial, unde se regăseau produse din întreaga lume, accesul facil la toate resursele au determinat ca bijuteriile să nu mai fie purtate numai de nobili, ci și de oamenii de rând sau chiar de soldați. 

Începând cu Evul Mediu au apărut diferențe în ceea ce privește bijuteriile purtate de femei și cele de bărbați, dar perioada renascentistă a fost cea care a avut un impact puternic asupra evoluției bijuteriilor, mai ales în Europa. O mare popularitate au cunoscut-o, în aceea perioadă, bijuteriile cu pietre prețioase. 

Ulterior, creativitatea bijutierilor a devenit nelimitată, astfel că, în prezent există numeroase modele și tipuri de bijuterii, realizate atât din aur, cât și din alte metale prețioase. 



Comunicat publicat de: Digital x (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Digital x

Ce poate face o companie inovativa si dinamica pentru a trece intr-o noua etapa?

Demararea unei afaceri si conducerea acesteia pentru dezvoltare si atingerea unui anumit prag, considerat a fi unul de succes, presupune foarte multa munca, dedicare si…

Care sunt cele mai bune efecte speciale pentru evenimentele sportive?

Pentru unii oameni, sportul reprezinta un simplu hobby, in timp ce pentru altii, un stil de viata sau chiar o cariera. Printre cele mai populare…

Tu ai aflat secretul din spatele proiectelor de succes?

Orice proiect are nevoie de o persoana care sa gestioneze activitatile din interiorul lui, pentru ca doar asa cei implicati se pot asigura ca vor…

Cele mai bune geci de vanatoare

Se pare ca tot mai multi oameni devin vanatori, deoarece isi doresc activitati in aer liber pentru a-si imbunatati calitatea vietii. In acelasi timp, piata…

Cum pot firmele să abordeze un management sigur al deșeurilor în contextul economiei circulare?

Decizia societăților economice de a crea și implementa un model de business sustenabil implică o nouă etapă de dezvoltare, acest lucru influențând pozitiv imaginea lor…
Vezi profilul Digital x