Industrie Mică Prahova SA derulează în premieră un proiect de siguranță rutieră pentru copiii cu nevoi speciale sub denumirea „Săptămâna copiilor – pentru călătorii în siguranță”

În perioada 2-6 iunie, Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță derulează proiectul „Săptămâna copiilor – pentru călătorii în siguranță,” un program unic de siguranță rutieră dedicat copiilor cu nevoi speciale.

Ploiești 29 mai, 2025 – În perioada 2-6 iunie, Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță derulează proiectul „Săptămâna copiilor – pentru călătorii în siguranță,” un program unic de siguranță rutieră dedicat copiilor cu nevoi speciale. Din ce în ce mai mulți copii sunt diagnosticați cu ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate), autism sau dispraxie, condiții care influențează modul în care aceștia percep și se raportează la mediul înconjurător, dar și la instrucțiunile și sfaturile primite din partea adulților. Integrarea și evoluția acestora depind foarte mult de modul în care familia și cei din jur le înțeleg abordarea și necesitățile, precum și de coordonarea atentă a specialiștilor.

În egală măsură, deplasarea acestora pe șosea poate reprezenta o provocare atât pentru ei cât și pentru însoțitorii lor. Cercetările arată că acești copii diagnosticați fie cu dificultăți de învățare sau cu anumite tulburări sau dizabilități sunt mai susceptibili de a fi victime ale accidentelor rutiere.

De obicei, copiii învață abilitățile necesare pentru a fi protejați relativ repede. Cu toate acestea, copiii cu nevoi suplimentare se pot confrunta cu provocări mai mari atunci când vine vorba de educația privind siguranța rutieră. De exemplu, copiii cu autism pot să nu fie conștienți de pericole sau să devină ușor distrași pe șosea. Astfel, părinții și supraveghetorii copiilor cu nevoi suplimentare pot fi îngrijorați în privința dificultăților cu care se pot confrunta aceștia în învățarea abilităților vitale de siguranță rutieră.

„Prin acest demers intenționăm să ne apropiem de nevoile unei categorii vulnerabile și foarte rar luate în considerare în educația privind siguranța rutieră. Acești copii și însoțitorii lor au nevoie de îndrumare în deplasările lor, iar soluțiile oferite prin proiectul derulat în această săptămână reprezintă un prim pas în acest sens”, a declarat cu acest prilej Iulia-Mihaela Matreș, director general adjunct, Industrie Mică Prahova SA. „Cu toate acestea, informațiile prezentate privind simptomele copiilor diagnosticați cu ADHD, autism sau dispraxie, deși relevante pentru proiect, nu reprezintă o listă completă a simptomelor și comportamentelor afișate sau a dificultăților întâmpinate de acești copii și nu se substituie evaluării medicale”, a adăugat aceasta.

Este bine de știut că atât părintele cât și îngrijitorul joacă un rol vital în învățarea abilităților de siguranță rutieră a copilului. Copiii imită adesea comportamentul părinților sau al celor care îi îngrijesc și, prin urmare, este important ca acest comportament să fie unul adecvat pe drum, ca pieton, biciclist sau șofer, cu atitudini pozitive față de siguranța rutieră. O consecință firească a acestui lucru este stabilirea unei relații mai bune cu copilul și, prin urmare, asigurarea că abilitățile de siguranță rutieră sunt practicate și consolidate continuu.[1]

Industrie Mică Prahova SA împlinește în acest an 35 de ani de activitate pe piața marcajelor și indicatoarelor rutiere din România. Pe parcursul evoluției sale a demonstrat un interes constant pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România, atât prin semnarea Cartei Europene a Siguranţei Rutiere şi lansarea primului blog de companie în domeniul siguranţei rutiere din România, Drumul în siguranţă, în urmă cu peste zece ani, dar și prin numeroasele campanii dezvoltate cu scopul diminuării numărului accidentelor rutiere.

[1] ROSPA. (2021) – Teaching road safety skills to children with additional needs



Comunicat publicat de: Industrie Mica Prahova (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Industrie Mica Prahova

Industrie Mică Prahova SA publică un raport privind siguranța șoferilor tineri ca parte a angajamentului din cadrul Decadei Națiunilor Unite pentru Transport Durabil

Ca parte a angajamentului asumat în cadrul Decadei Națiunilor Unite pentru Transport Durabil lansată în luna decembrie a anului trecut, Industrie Mică Prahova SA continuă…

Industrie Mică Prahova SA, pe lista susținătorilor internaționali ai Deceniului Națiunilor Unite privind Transportul Durabil

Ploiești, 15 decembrie 2025 – Prin acțiunile sale recente în domeniul siguranței rutiere, Industrie Mică Prahova SA sprijină Deceniul ONU privind Transportul Durabil (2026-2035), un…

„Șoferii tineri și siguranța pe șosea,” campanie de siguranță rutieră inițiată de Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță pentru susținerea Protect Young Drivers

Ploiești, 11 noiembrie, 2025 – Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță anunță lansarea campaniei „Șoferii tineri și siguranța pe șosea,” ce urmează…

„Săptămâna fără evenimente rutiere” are loc și anul acesta cu prilejul Zilelor Siguranței Roadpol 2025

ROADPOL Safety Days (Zilele Siguranței ROADPOL), campania anuală emblematică a European Roads Policing Network (Rețeaua Europeană de Poliție a Drumurilor), derulată în fiecare an în…

Industrie Mică Prahova SA susține cea de-a 8-a ediție a Săptămânii Globale ONU a Siguranței Rutiere, derulată în perioada 12-18 mai 2025

Ploiești, 7 mai 2025 – Industrie Mică Prahova SA susține a opta ediție a Săptămânii Globale ONU a Siguranței Rutiere, campanie ce va fi derulată…
Vezi profilul Industrie Mica Prahova
 

Stiri din Prahova

#Prahova Business - Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice: tineți minte cât de prețiosi sunt bunii noștri? România seniorilor: cum arată populația de peste 60 de ani în Prahova și în țară? 44

Azi e 1 Octombrie. Și… NU e doar Ziua Internațională a Muzicii! Azi e și Ziua Bunicilor- Ziua Persoanelor Vârstnice. Uitate și anul ăsta la…
12373871

#Prahova Business - Când muzica vorbește, sufletul ascultă: Ziua Internațională a Muzicii 34

Merita stiut: Astazi sarbatorim Muzica! Si merita stiut acest lucru! Evenimentul proclamat de UNESCO in anul 1975 pentru a sustine promovarea acestei…
12373870

#Prahova Business - 7 funcții care contribuie la confortul și siguranța unui SUV modern 40

Un SUV modern nu înseamnă doar gardă la sol mai mare și portbagaj generos. Tu cauți un model care te ajută activ în trafic, care îți reduce…
12373869

#Prahova Business - La 80 de ani începe o altă poveste: seniorii longevității din Prahova 39

Prahova îmbătrânește, iar cifrele demografice spun o poveste despre o generație care a traversat războaie, schimbări de regim, transformări…
12373868

#Prahova Business - A.N.A.F. lansează acțiuni de verificare asupra companiilor care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement fără justificare economică 37

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã va desfãșura, în perioada urmãtoare, acțiuni de verificãri punctuale asupra societãților care…
12373867

#Prahova Business - Karpatia Horse Show 2026: călăreții români au dominat podiumul la 2*, iar Turcia a câștigat Cupa Balcanică pe echipe 38

După trei zile de competiție și trei probe pline de adrenalină — dresaj, cross-country și sărituri peste obstacole — cea de-a XI-a ediție…
12373866

#Prahova Business - Cristian Nica, fost arbitru internațional FIFA, preia conducerea CS alPHa. CJ Prahova vrea programe gratuite pentru copii și sprijin pentru Academia Petrolul 39

Cristian Nica, fost arbitru internațional de fotbal, este, începând de joi, 1 octombrie, noul director al CS alPHa, clubul sportiv aflat în…
12373865

#Prahova Business - CCI Prahova și Primăria Câmpina își unesc eforturile în sprijinul comunității de afaceri 43

O delegație a Conducerii Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Prahova s-a aflat astăzi in vizită de lucru la sediul Primăriei Municipiului…
12373864

#Ziarul Incomod - Ieșirea din Ploiești spre Stejnicu se mărește la 4 benzi VIDEO Cum va arăta 46

Drumul de ieșire din Ploiești spre Strejnicu va fi mărit la patru benzi, iar Consiliul Județean Prahova a lansat licitația în acest sens.…
12372328

#Ziarul Incomod - Alertă! Dronă prăbușită în România, în județul Suceava 51

O dronă a intrat joi dimineață în spațiul aerian al României, prin nordul județului Botoșani. Autoritățile au emis mesaje RO Alert atât…
12372327
Vezi toate stirile din Prahova