În premieră la Digi World, documentarul “100 de baloane pentru România”

“Filmul realizat împreună cu organizatorii Maramureș Balloon Fiesta este unul dintre proiectele prin care Digi Documentare prezintă aspecte ale vieții sociale și culturale a României. Ne asumăm, cu bucurie, rolul de povestitori ai acestor fragmente din viețile noastre care ne aduc seninătate, împlinire, safisfacție. Descoperim, alături de partenerii noștri, muzee inedite, colecții speciale, secrete ale unora dintre cele mai cunoscute scene muzicale, teatrale, galerii din țară. Toamna aceasta vom mai oferi telespectatorilor cel puțin încă o surpriză din lumea artelor spectacolului. Colegii mei au petrecut aproape un an în culisele uneia dintre cele mai importante instituții de cultură românești. Vom reveni, în curând, cu mai multe detalii”, a declarat Bogdan Chirițoiu, manager Digi Documentare.

”Ne bucurăm pentru primul film documentar din România despre lumea baloanelor cu aer cald, realizat în cadrul festivalului nostru, Maramureș Balloon Fiesta. Este un film foarte reușit, vesel și plin de bucurie, dar și educativ. Reușește să împartă secretele și tainele acestor dragoni ai aerului, inofensivi și plini de magie și ale piloților care îi mânuiesc cu pricepere. Felicitări, Digi Documentare, pentru o poveste bine spusă.”, Loredana Hurley, organizator Maramureș Balloon Fiesta.

Invitați din Europa și localnici curioși au survolat Țara Lăpușului cinci zile la rând, suficient timp să ne dezvăluie legenda primul balon cu aer cald, secretul balonului care parcă zboară invers și impresiile primului zbor deasupra propriei case. Maramureșul istoric împânzit de baloane colorate și aventurile piloților veniți din Franța, Polonia, Republica Moldova sau Olanda pentru a cincea ediție a festivalului maramureșean se văd în premieră la Digi World, duminică, 1 septembrie 2019, de la ora 20:00.

Televiziunea Digi World este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile Digi Animal World și Digi Life și televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
Digi Documentare, Digi World, 100 de baloane pentru Romania, Maramures Balloon Fiesta


Comunicat publicat de: DIGI | RCS & RDS (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de DIGI | RCS & RDS

Digi FM lansează emisiunea „Săptămâna unu la unu” cu Robert Kiss și Cătălin Nunu

Digi FM devine unul dintre vestitorii primăverii și aduce ascultătorilor, începând din 19 martie, „Săptămâna unu la unu”, o nouă emisiune în grila sa de…

Digi24 lansează „Scenă deschisă”, singurul podcast televizat din România

Digi24 continuă seria lansărilor și invită telespectatorii să urmărească, în fiecare sâmbătă, de la ora 23:00, emisiunea „Scenă deschisă”, o nouă producție, tip podcast, moderată,…

Grupul DIGI, contribuție de 172 milioane de lei la bugetul de stat, în primele două luni ale anului

Grupul DIGI, prin operațiunile companiei de telecomunicații RCS & RDS S.A. și a tuturor entităților sale, care își desfășoară activitatea în România, a virat în…

Digi24 împlinește 10 ani de existență și își donează ziua prin campania „Împreună pentru libertate”, demarată în colaborare cu UNICEF România și Grupul DIGI

De 1 martie, Digi24 împlinește 10 ani de la prima emisie live. Sunt 10 ani în care Digi24 a promovat jurnalismul imparțial și a garantat…

DIGI COMMUNICATIONS N.V. ANUNȚĂ REZULTATELE FINANCIARE PRELIMINARE PENTRU ANUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2021

Performanță financiară susținută și rezultate de succes reflectate în venituri și EBITDA: Venituri totale consolidate ale Grupului în 2021, de 1,5 miliarde de EURO, în…
Vezi profilul DIGI | RCS & RDS