Gala Onelife România – 5 noiembrie 2017

Pe data de 5.11.2017 avut loc la World Trade Center Pullman București un eveniment deosebit, cu impact major în România prin semnificația lui în domeniul criptomonedelor. Ținând cont de faptul că discutăm despre noțiuni cvasinecunoscute pe piața economică românească, este necesar să punem în evidență evoluția pozitivă a conceptului și posibilitățile de extindere viitoare.

Din punct de vedere economic, criptomonedele reprezintă viitorul financiar al banilor. Compania Onelife a creat moneda digitală Onecoin care este folosită în prezent de mai mult de 3.000.000 de persoane fizice și juridice din întreaga lume, însă în România sunt puțini cei care au auzit de ea și mai puțini cei care o utilizează deja. Potențialul de creștere este unul exponențial deoarece în prezent nu mai există nici un tip de afacere care să-ți poată aduce în mod legal posibilitatea de a dubla randamentul tau pe termen scurt.

Cu toții știm că dobânzile bancare au scăzut sub 2% pe an atât în lei, cât și în euro, iar dacă mai există persoane care au iluzia că păstrarea banilor în bănci este un mijloc de economisire, aceștia vor fi viitorii dezamăgiți de rezultat. Nu numai că nu vor economisi, dar banii păstrați în acest mod își vor pierde substanțial din puterea de cumpărare. Monedele digitale, în special Onecoin oferă posibilitatea de economisire, dar și de investiție pe termen lung deoarece valoarea lor crește într-un timp relativ scurt, iar peste câteva luni poți cumpăra mai multe produse și servicii cu aceeași sumă de monede comparativ cu banii fiat.

Gala Onelife a pus în evidență modul de evoluție a monedei digitale Onecoin în ultimii 2 ani în România și în lume, la acest eveniment participând peste 300 de persoană din țară și din străinătate. Liderii din România, Cristi Călina, Marian Grigore și Violeta Spânu au împărtășit auditoriului din experiența lor, din provocările pe care le-au întâlnit și cărora le-au făcut față cu succes, precum și experiențele, călătoriile și cunoștințele noi pe care le-au realizat în acești ani. Comercianții înscriși pe platforma Dealshaker.com au vorbit despre felul în care și-au extins afacerile, iar cumpărătorii interesați au putut vedea produsele și serviciile comercializate pe platformă.

Gala Onelife a avut invitați din toate domeniile de activitate, iar momentul a fost marcat prin interviuri cu toți cei care au avut realizări importante de la intrarea în rețea și până în prezent. Evenimentul este unic în România și foarte interesant prin prisma faptului că aduce în prim plan un concept revoluționar despre care se vorbește tot mai mult în lume. Este foarte vizibilă evoluția criptomonedelor în 2017 prin creșterea continuă și accentuată, dar va fi și mai interesantă în anul 2018 când vor pătrunde și mai mult în mainstream.

Compania Onelife, creatoarea și dezvoltatoare monedei digitale Onecoin dorește să realizeze un pionierat în facilitarea activităților de comerț și plăți prin introducerea acestui sistem descentralizat de utilizare a banilor online, direct între vânzător și cumpărător, fără intermediari. Câștigul este atât financiar prin eliminarea comisioanelor, cât și de timp, transferurile de valoare realizându-se instantaneu.

In ceea ce privește evenimentele viitoare, compania Onelife va organiza astfel de întâlniri cu publicul larg periodic, pentru informare și prezentarea rezultatelor deja obținute, pentru încurajarea a cât mai multe persoane de a se alătura acestui concept de viitor și de a profita de șansa existentă.


Alte comunicate publicate de Centrul de Formare Iasi

Curs/simpozion international pentru profesori in Management educational european - Ungaria, 24.02.2018

Stimati domni profesori! Va invitam la cursul si simpozionul de Management educational european care va avea lor in Ungaria pe 24.02.2018!

Educație financiară cu sprijinul Onelife – Onecoin

Compania Onelife – creatoare a monedei digitale Onecoin se implică în mod activ în viața societății prin programele de educație financiară finanțate. În România nu…

Curs Autocad 2D si 3D autorizat ANC, Galati, MAI 2017

Cursul se adreseaza inginerilor, dar si persoanelor fara studii de specialitate si se sustine la un inalt standard calitativ de catre lectori autorizati ANC. Fiecare…

NOU LA IASI!!! Curs de CONSILIER VOCATIONAL autorizat ANC in luna februarie 2017!

Esti parinte sau profesor si vrei sa descoperi talentele copiilor? Vrei sa lucrezi mai usor cu elevii si sa obtii rezultate mai bune la clasa?…
Vezi profilul Centrul de Formare Iasi