Drumul spre libertate – Harry & Meghan. Odiseea unei Familii Regale moderne

Editura Publisol anunță apariția unuia dintre cele mai așteptate titluri ale anului 2021: Drumul spre libertate – Harry & Meghan. Odiseea unei Familii Regale moderne. Scrisă de Omid Scobie și Carolyn Durand, cartea este disponibilă pe site-ul booksaveur.com si in retelele de librarii din toata tara.

Drumul spre libertate – Harry & Meghan. Odiseea unei Familii Regale moderne este o biografie neoficială a Ducelui și Ducesei de Sussex, Harry și Meghan. Cartea ne introduce în viața celor doi protagoniști, începând cu primele întâlniri romantice și încheind cu perioada în care au decis să meargă pe calea libertății – la distanță de îndatoririle și constrângerile pe care le presupunea traiul la vârful Casei Regale.

Volumul este scris de doi jurnaliști cu acces privilegiat la Curte. Carolyn Durand și Omid Scobie au reușit să surprindă, în epica lor biografie, viața cuplului princiar, dincolo de luminile reflectoarelor.

„Povestea celor doi este un basm modern cu prinți și prințese, în care au fost folosite mereu „uneltele de tortură” ale acestei epoci, în care rețelele sociale și presa online te ridică și te coboară așa cum niciodată nu o va mai putea face presa tipărită.”

Elena Stoichiță, redactor-șef OK! Magazine

Cartea Drumul spre libertate ne prezintă, dincolo de titlurile tabloide și de articolele din presă, o familie care încearcă să se bucure de căsnicie și să gestioneze cu demnitate problemele mai mici sau mai mari cu care se confruntă, implicându-se totodată și în nenumărate proiecte caritabile sau ecologiste.

Plin de mărturii ale apropiaților cuplului regal, volumul reușește rara performanță de a povesti odiseea unei Familii Regale moderne și tinere pe care, fără contribuția autorilor, n-am fi cunoscut-o decât din relatările rău-voitoare ale presei de scandal.

„Lectură obligatorie pentru orice admirator al Familiei Regale.”

BuzzFeed.com

Omid Scobie este un scriitor stabilit în Londra, editor pentru Harper’s Bazaar, colaborator la ABC News, moderator al talkshowlui Good Morning America și gazda popularului podcast de pe ABC, „The Heir Pod”. Scobie a devenit o voce cu autoritate în prezentarea vieților și proiectelor caritabile ale membrilor mai tineri ai Familiei Regale.

„O carte esențială pentru cei care vor să afle povestea cuplului Harry și Meghan.”

TheCut.com

Carolyn Durand este producător și scriitor. A petrecut aproape două decenii lucrând în Londra, având strânse legături cu oficialități de la Palatul Buckingham, Palatul Kensington și Clarence House, participând totodată și la tot felul de evenimente internaționale de maximă importanță. În acea perioadă, ea a realizat mai multe interviuri cu membri ai Casei Regale britanice, inclusiv cu Prințul Harry. Contribuie la „O, The Oprah Magazine, la „Elle Magazine și la alte companii de știri americane și britanice.

Cartea Drumul spre libertate – Harry & Meghan. Odiseea unei Familii Regale moderne de Omid Scobie și Carolyn Durand are 352 pagini + 16 pagini cu fotografii color, intr-un format 15 x 23 cm si poate fi cumpărată de pe siteurile booksaveur.com,, libris.ro, librex.ro, emag.ro, librarie.net, bookzone.ro, elefant.ro, dar și din librariile din toată țara (Carturesti, Inmedio, CLB, Librarium, Alexandria, Octagon, Libraria Mihai Eminescu etc), la prețul de 65 lei.



Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Tommy Hilfiger o invită pe JISOO în lumea sa din New York și în The Plaza pentru toamna anului 2026

Ambasadoarea globală a brandului pășește în interiorul hotelului The Plaza, fosta reședință a lui Tommy Hilfiger și una dintre cele mai renumite adrese din oraș,…

Matcha în combinații surprinzătoare: Mixit lansează Granola din cuptor – Matcha & fructe

De la matcha latte și deserturi la creme, batoane și granola, matcha apare astăzi în tot mai multe forme.

Mediascope, premiată cu distincția Brand Experience Award în cadrul French Tech Bucharest

În fața a 250 de participanți VIP, la Ambasada Franței în București, în cadrul French Tech Bucharest, agenției de trade marketing Mediascope i-a fost oferită…

Calvin Klein Collection de Veronica Leoni. Colecția Spring 2027 - Prezentată în New York

Calvin Klein a prezentat astăzi colecția Calvin Klein Collection pentru sezonul Spring 2027, semnată de Directorul de Creație Veronica Leoni, în cadrul unei prezentări desfășurate…

Bergenbier lansează cea de-a șaptea ediție a Raportului de Sustenabilitate

În 2025, compania a redus consumul de apă cu 17% și a valorificat integral deșeurile generate
Vezi profilul Andrei Filip