Disney Junior lansează "Aventurile Tinerilor Jedi" pe 4 mai, cu ocazia Zilei Războiului Stelelor

Aceasta este prima serie pentru preșcolari și elevi din clasele primare de la Lucasfilm

Un nou serial de animație „Războiul Stelelor: Aventurile Tinerilor Jedi” se lansează pe Disney Junior pe 4 mai, de Ziua Războiul Stelelor. Serialul se adresează copiilor cu vârste între 3-7 ani și prezintă povestea unor tineri Jedi care pornesc în aventuri distractive și captivante în timp ce explorează galaxia. Prietenia, simțul responsabilității sau loialitatea sunt doar câteva dintre valorile pe care personajele din serial, și odată cu ele cei mai tineri telespectatori, le vor învăța de la legendarul Maestru Yoda. Este primul serial pentru preșcolari de la Lucasfilm și debutează cu 2 episoade pe 4 mai la 19:30, urmând ca noi episoade să fie difuzate în fiecare weekend de la 9:30 la Disney Junior.

Noul serial le face cunoștință telespectatorilor cu tinerii Kai, Lys și Nubs, elevi ai școlii Jedi, care urmează un antrenament condus de Maestrul Yoda. Aceștia sunt însoțiți de prietenul lor Nash, care este pilotul navei „Crimson Hawk”. Împreună, eroii fac față provocărilor pe care le întâlnesc, amintindu-și tot ce au învățat în școala Jedi. În fiecare episod, grupul de prieteni ajută personajele pe care le întâlnesc și, în același timp, învață lecții importante despre valori precum prietenia, munca în echipă, responsabilitate, curaj și speranță. Serialul de animație pune în lumina reflectoarelor personaje care fac alegerile corecte, dar prezintă și pericolele pe care le presupune luarea unor decizii greșite. Serialul de 25 de episoade le va permite telespectatorilor să trăiască aventuri uimitoare și pozitive datorită poveștilor surprinzătoare și a elementelor vizuale atractive.

Generații la rând au crescut vizionând filmele și serialele Războiul Stelelor. Acum, serialul „Războiul Stelelor: Aventurile Tinerilor Jedi” le oferă și preșcolarilor șansa de a se îndrăgosti de această lume, iar părinților le oferă siguranța că acest univers cunoscut lor le va fi prezentat celor mici într-un mod interesant și adecvat vârstei lor.

Puteți vedea trailerul serialului aici.

Urmăriți „Războiul Stelelor: Aventurile Tinerilor Jedi” în fiecare sâmbătă și duminică la ora 9:30 pe Disney Junior.

 

Despre Disney Junior

Disney Junior reflectă legătura emoţională pe care multe generaţii o au cu poveştile şi personajele Disney, clasice sau contemporane. Programele Disney Junior îi invită pe părinţi să se alăture copiilor lor pentru a trăi experienţa Disney cu poveşti şi personaje magice, muzicale şi naturale, încorporând în acelaşi timp teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii cu vârste între 2 şi 7 ani. Serialele şi animaţiile Disney Junior combină inegalabilele poveşti Disney şi personajele îndrăgite de copii cu învăţarea, cuprinzând matematica, limbi străine, nutriţie şi stiluri de viaţă sănătoase, precum şi cu abilităţile sociale. Printre cele mai îndrăgite seriale de la Disney Junior se numără Bluey, Mickey Mouse: Aventuri Încurcate, Eroii în Pijama.

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

„Lacul lebedelor” revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, într-un omagiu emoționant adus lui Oleg Danovski

Pe 7 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța devine gazda unei seri de gală în care eleganța baletului…

Îți cade părul la menopauză? Cum îl speli, îl vopsești și îl coafezi fără să-l agresezi? Sfaturile speciliștilor și produsele care pot ajuta

Căderea părului, pierderea volumului și subțierea progresivă a firelor sunt printre schimbările care pot afecta încrederea femeilor aflate în perimenopauză sau menopauză.

Louisa Jacobson a purtat Calvin Klein Collection la conferința filmului „The Gilded Age” din New York

Actrița Louisa Jacobson a purtat Calvin Klein Collection la evenimentul de presă dedicat filmului „The Gilded Age” din New York City.

Ce se întâmplă dacă nu mai faci injecții pentru riduri? Dr. Amalia Anghel explică miturile despre cel mai popular tratament contra ridurilor de expresie

O frunte încruntată, ridurile dintre sprâncene și liniile fine din jurul ochilor pot schimba expresia feței, chiar și atunci când suntem relaxați sau bine dispuși.

De la preț la valoare: Secom® și Sonica Works aduc în prim-plan criteriile care fac diferența, prin noua platformă „Standardul Secom®”

Campania digital-first transformă criteriile de selecție, calitatea documentată, inovația și soluțiile integrate în argumente concrete de valoare, ilustrate prin produse și servicii din ecosistemul Secom®.
Vezi profilul Andrei Filip