Digi Sport 1, lider de audiență în timpul meciului Simonei Halep din FED Cup

Partida dintre Simona Halep și Caroline Garcia, cea de-a treia confruntare la simplu din semifinalele Fed Cup între echipele naționale de tenis ale României și Franței, a fost cel mai urmărit program, la nivel național, duminică, 21 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 17:00.

În medie, 700.000 de telespectatori au fost alături de jucătoarea noastră în timpul meciului difuzat la Digi Sport 1, ieri după-amiază. Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o pe reprezentanta Franței, Caroline Garcia, locul 21 WTA, cu scorul de 6-7 (6), 6-3, 6-4, după o partidă încărcată de suspans, care a durat aproape trei ore.

Minutul de aur a fost înregistrat la ora 16:04, când 934.000 de telespectatori din întreaga țară au urmărit la Digi Sport 1 confruntarea din semifinalele FED Cup de la Rouen. Meciul, cu o miză uriașă pentru intrarea în finală, a fost caracterizat de Radu Paraschivescu drept un “montagne – russe”.

În primele luni ale anului 2019, Digi Sport 1 a înregistrat audiențe medii mai mari cu aproximativ 30% decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai urmărite transmisiuni au fost competițiile fotbalistice naționale și europene și turneele de tenis feminin.

Turneul WTA de la Stuttgart debutează mâine, în exclusivitate la Digi Sport 2

În această săptămână, Simona Halep va reveni pe teren pentru a  participa la turneul de la Stuttgart, competiție transmisă exclusiv de Digi Sport 2. Primul meci de la Stuttgart se va desfășura mâine, 23 aprilie, începând cu ora 12:30.

La turneul din Germania vor fi prezente și japoneza Naomi Osaka, lider la zi al clasamentului mondial, precum și alte șase jucătoare din primele zece: Angelique Kerber, Karolina Pliskova, Sloane Stephens, Petra Kvitova, Elina Svitolina și Kiki Bertens.

Nu vor lipsi nici Julia Goerges, câştigătoarea din 2011, Maria Șarapova, triplu victorioasă la Stuttgart în 2012, 2013 şi 2014, şi Laura Siegemund, învingătoarea din 2017. Printre alte sportive care vor evolua, în perioada 23 – 28 aprilie, în cadrul puternicului turneu indoor pe zgură se mai regăsesc Garbine Muguruza, Jelena Ostapenko, Daria Kasatkina și Caroline Garcia.

După înfrângerea suferită în semifinalele Fed Cup, echipa României nu va mai juca niciun meci în acest an. Simona Halep & Co. se vor reuni la începutul lui 2020, când vor lua parte la primul tur al Grupei Mondiale și vor juca direct din faza sferturilor de finală. La tragerea la sorți, România se va afla în urna favoritelor, alături de Australia, Belarus și Franța, iar printre posibilele adversare se numără reprezentativele Statelor Unite ale Americii, Spaniei, Cehiei și Germaniei.

Partidele din sferturile de finală ale Grupei Mondiale din Fed Cup vor avea loc în februarie 2020. Finala din acest an se va disputa în 9 – 10 noiembrie, între Australia și Franța, și va fi transmisă în direct la Digi Sport.

Din Grupul Digi | RCS&RDS mai fac parte posturile de televiziune Digi24, primul post TV ultra HD din România – Digi4K, televiziunea FilmNow (pay tv), televiziunile de documentare Digi World, Digi Animal World, Digi Life, televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music Channel, posturile de radio Pro FM, Digi FM, Chill FM și Dance FM și platforma DigiOnline.

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
digi sport 1, audienta, lider, simona halep, fed cup


Comunicat publicat de: DIGI | RCS & RDS (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de DIGI | RCS & RDS

Digi FM lansează emisiunea „Săptămâna unu la unu” cu Robert Kiss și Cătălin Nunu

Digi FM devine unul dintre vestitorii primăverii și aduce ascultătorilor, începând din 19 martie, „Săptămâna unu la unu”, o nouă emisiune în grila sa de…

Digi24 lansează „Scenă deschisă”, singurul podcast televizat din România

Digi24 continuă seria lansărilor și invită telespectatorii să urmărească, în fiecare sâmbătă, de la ora 23:00, emisiunea „Scenă deschisă”, o nouă producție, tip podcast, moderată,…

Grupul DIGI, contribuție de 172 milioane de lei la bugetul de stat, în primele două luni ale anului

Grupul DIGI, prin operațiunile companiei de telecomunicații RCS & RDS S.A. și a tuturor entităților sale, care își desfășoară activitatea în România, a virat în…

Digi24 împlinește 10 ani de existență și își donează ziua prin campania „Împreună pentru libertate”, demarată în colaborare cu UNICEF România și Grupul DIGI

De 1 martie, Digi24 împlinește 10 ani de la prima emisie live. Sunt 10 ani în care Digi24 a promovat jurnalismul imparțial și a garantat…

DIGI COMMUNICATIONS N.V. ANUNȚĂ REZULTATELE FINANCIARE PRELIMINARE PENTRU ANUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2021

Performanță financiară susținută și rezultate de succes reflectate în venituri și EBITDA: Venituri totale consolidate ale Grupului în 2021, de 1,5 miliarde de EURO, în…
Vezi profilul DIGI | RCS & RDS