DIGI FM adună, toamna, roadele performanței de peste an

Cu puțin înainte de împlinirea a patru ani de la prima emisie, Digi FM iese din nou în fața românilor din Capitală și marile orașe din țară cu o campanie de imagine originală, “La radio nu poți alege chiar orice”. În centrul campaniei se află echipa matinalului Digi FM, cei care dau ritmul zilei pentru ascultătorii stației. Alături de Miu și Striblea, “titularii” dimineților, sunt Beatrice Ghiciov și Bogdan Ciuclaru, zâmbetul și sarcasmul, sfertul cel mai bun la suflet și sfertul cel mai bun de glumă al programului.

”Digi FM a avut o evoluție remarcabilă în ultimul an, cu o audiență în creștere și o atitudine de brand matur, care face diferența pe o piață foarte fragmentată. Investiția în campania din această toamnă este una semnificativă. Noua campanie va consolida reputația Digi FM, un produs media care înseamnă: informație cu relevanță pentru un public eterogen, divertisment de calitate, o selecție muzicală energizantă, dezbateri cu substanță, o echipă care funcționează ca un ceas elvețian. Așadar, o rețetă care merită toată încrederea ascultătorilor”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi | RCS & RDS.

“Bogdan, Cătălin, Beatrice și iar Bogdan și-au făcut, într-un an, 137.600 de noi prieteni, în toată țara, conform celui mai recent Studiu al Audienței Radio (SAR). Cu o medie de aproape 840.000 de ascultători, Digi FM este în topul radiourilor naționale. Asta îi bucură și ne bucură și pe noi, colegii lor, foarte mult. Creșterea de la un studiu la altul, în cei aproape patru ani de la prima emisie a Digi FM, susține sloganul noii campanii – Pentru că la radio nu poți alege chiar orice, iar matinalii le mulțumesc ascultătorilor pentru fidelitate”, spune Cetin Rasit, coordonatorul de programe al Digi FM.

Prin această campanie, Digi | RCS & RDS continuă investiția în radioul privat cu cea mai mare acoperire teritorială din România, dovedind încredere în brand și în echipa care construiește, sezon după sezon, tot  ceea ce înseamnă Digi FM.

“La radio nu poți alege chiar orice” va fi vizibilă în perioada septembrie – decembrie 2019  pe autobuze și la metroul bucureștean și în orașe mari din România, în tranzit, pe ecrane LED, în spații partenere și în rețeaua Digi | RCS & RDS. Campania este realizată de echipa de marketing Digi FM, Alexandra Neagoie – Damian, brand manager, Ciprian Olaru, senior art, Bogdan Ciuclaru, copywriter, Cristian Andrei, fotograf și Cătălin Ivan, director Digi FM. Partenerii, United Media, Serigrafic Constanța, Phoenix Media și Aleea Media au ajutat la implementarea noii campanii Digi FM.

Ca să știi. Digi FM este combinația ideală de știri, dezbateri de substanță, interviuri cu “oameni de colecție” și cea mai bună muzică. Alături de Pro FM, cea mai longevivă stație radio din România, Dance FM și Chill FM, cele patru posturi fac parte din grupul Digi | RCS & RDS, care mai  deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World și televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.




Cuvinte cheie:
Digi FM, audiente Digi FM, campanie brand Digi FM, matinal Digi FM


Comunicat publicat de: DIGI | RCS & RDS (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de DIGI | RCS & RDS

Digi FM lansează emisiunea „Săptămâna unu la unu” cu Robert Kiss și Cătălin Nunu

Digi FM devine unul dintre vestitorii primăverii și aduce ascultătorilor, începând din 19 martie, „Săptămâna unu la unu”, o nouă emisiune în grila sa de…

Digi24 lansează „Scenă deschisă”, singurul podcast televizat din România

Digi24 continuă seria lansărilor și invită telespectatorii să urmărească, în fiecare sâmbătă, de la ora 23:00, emisiunea „Scenă deschisă”, o nouă producție, tip podcast, moderată,…

Grupul DIGI, contribuție de 172 milioane de lei la bugetul de stat, în primele două luni ale anului

Grupul DIGI, prin operațiunile companiei de telecomunicații RCS & RDS S.A. și a tuturor entităților sale, care își desfășoară activitatea în România, a virat în…

Digi24 împlinește 10 ani de existență și își donează ziua prin campania „Împreună pentru libertate”, demarată în colaborare cu UNICEF România și Grupul DIGI

De 1 martie, Digi24 împlinește 10 ani de la prima emisie live. Sunt 10 ani în care Digi24 a promovat jurnalismul imparțial și a garantat…

DIGI COMMUNICATIONS N.V. ANUNȚĂ REZULTATELE FINANCIARE PRELIMINARE PENTRU ANUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2021

Performanță financiară susținută și rezultate de succes reflectate în venituri și EBITDA: Venituri totale consolidate ale Grupului în 2021, de 1,5 miliarde de EURO, în…
Vezi profilul DIGI | RCS & RDS