Descopera beneficiile unui implant dentar

Tratamentele si solutiile stomatologice au avansat foarte mult in ultimii ani.Prin urmare, chiar si acele situatii care in trecut nu aveau rezolvare, precum pierderea unuia sau mai multor dinti, au astazi o rezolvare eficienta.

Solutia in aceste situatii o reprezinta un implant dentar, iar atunci cand ai nevoie de implant dentar Alexandria cea mai inspirata solutie poarta numele Modent Clinic.

Despre implantul dentar

Desi termenul de „implant dentar” poate parea foarte tehnic, trebuie spus ca de fapt acesta se refera la o radacina artificiala pentru dinte avand rolul de a inlocui pe arcada dintele natural care lipseste.Radacina oricarui implant dentar este realizata din materiale perfect compatibile cu gingia si care nu au efecte adverse. Cel mai adesea materialul folosit este titanul, iar acesta este un material biocompatibil astfel incat nu exista niciun risc la adresa sanatatii cavitatii bucale.

Complexitata implantului dentar difera de la caz la caz, de la pacient la pacient, iar pentru ca intreaga interventie sa se desfasoare in conditii optime procedura poate dura intre 3 si 9 luni.Exista o serie de proceduri preliminare implantului propriu-zis astfel incat sa nu existe probleme aparute ulterior implantului.

Aceste proceduri preliminare include de obicei realizarea unor analize pentru pacient, iar in al doilea rand o serie de tratamente premergatoare pentru pacientii care necesita aceste tratamente inainte de realizarea implantului.

Beneficiile unui implant dentar

Daca esti in situatia in care suferi de lipsa unui dinte sau a mai multor dinti, atunci cu siguranta ca cea mai eficienta solutie o reprezinta un implant dentar.Exista mai multe beneficii pe care implantul dentar le ofera acelor pacienti care sufera de pierderea dintilor.

Primul mare avantaj se refera la imbunatatirea masticatiei in urma apelarii la un implant dentar Alexandria la clinica Modent. Mai mult decat atat, un implant dentar aduce o foarte buna imbunatatire si la nivelul estetic al danturii. In acest fel pacientul care sufera de lipsa unui dinte poate sa isi recastige increderea de sine si sa zambeasca mai des.

Un al treilea beneficiu de care putem vorbi in cazul unui implant dentar se refera la durata mare de viata pentru radacina dentara artificiala, aceasta avand undeva intre 10 si 15 ani durata de viata.

Si poate cel mai mare beneficiu atunci cand optezi pentru un implant dentar Alexandria apeland la serviciile celor de la Modent Clinic se refera la senzatia de dinte natural in orice moment.

Alege Modent Clinic pentru implant dentar Alexandria

Chiar daca la prima vedere poate parea o interventie foarte complicata, procedura de implant dentar nu este deloc complicata mai ales daca alegi clinica ideala pentru o astfel de interventie.Modent Clinic este formata dintr-o echipa specializata in diverse servicii de medicina dentara si beneficiaza de dotari moderne.

Prin urmare, atunci cand ai nevoie de un implant dentar Alexandria nu ezita sa alegi Modent Clinic. Pe langa acest tip de procedura stomatologica, la Modent Clinic poti beneficia si de alte proceduri stomatologice precum cosmetica dentara, protetica, ortodontie, parodontologie sau chirurgie orala. Toate serviciile oferite de Modent Clinic pot fi gasite pe www.modent.ro.


Alte comunicate publicate de Atelierul de Creatii Digitale SRL

Top tendințe în sloturi online: ce preferă jucătorii români în 2025

Sloturi online și-au câștigat un loc distinct prin simplitatea accesibilă și varietatea spectaculoasă de teme și mecanici. Departe de a fi doar jocuri de noroc,…

5 secrete ale jocului de poker

Pokerul este un joc de cărți captivant, care îmbină șansa cu strategia, abilitatea de a citi adversarii și o doză sănătoasă de curaj. În spatele…

Rolul influencerilor și streamerilor în promovarea cazinourilor online

Marketingul online a luat avânt odată cu expansiunea rapidă a internetului. Metodele clasice de promovare au fost înlocuite de altele mai inovative și implicit mai…

Scurtă recenzie a aplicației Mr Bit

În mediul online, jocurile de noroc au reușit să atingă un nou nivel în dezvoltare și accesibilitate. Tehnologia a oferit un potențial uriaș de avans…

Cele mai user-friendly site-uri de jocuri

Industria jocurilor online crește rapid, cu jocuri noi și interesante, grafică mai avansată și povești mai complexe, produse în fiecare zi. Și, pe măsură ce…
Vezi profilul Atelierul de Creatii Digitale SRL
 

Stiri din Teleorman

#Teleormanul - PNRR / Bani la Bujoru, Ciolănești și Zimnicea 16

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat miercuri, 14 octombrie, lucrări în valoare totală de…
12374823

#Teleormanul - ANUNŢ PREALABIL PRIVIND AFIŞAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI 15

Unitatea administrativ-teritorială CREVENICU din judeţul Teleorman anunţă publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele…
12374822

#Teleormanul - Percheziții domiciliare la Băbăița, la persoane bănuite de braconaj cinegetic 13

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă…
12374821

#Teleormanul - Schemele de ajutor de stat pentru crescătorii de suine și bovine – modificări și clarificări, adoptate în Parlament 44

Parlamentul României a adoptat modificările aduse Legii nr. 175/2026 și măsurile de clarificare a aplicării Legii nr. 176/2026 privind schemele…
12372394

#Teleormanul - Anunt public privind depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu 36

SC APA SERV SA anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ,,Reabilitare conducte…
12372393

#Teleormanul - INFORMARE 41

Această informare este efectuată de: Primăria Comunei Orbeasca, cu sediul în localitatea Orbeasca de Sus, șoseaua Alexandriei, nr. 124, comuna…
12370653

#Teleormanul - Anunţ public privind decizia etapei de încadrare 36

SC FGA MAT CONSTRUCT SRL, titular al proiectului “Bazin piscicol cu exploatare de agregate minerale, Comuna Nenciulești, jud. Teleorman, propus a…
12370652

#Teleormanul - Rezultate excelente pentru sportivii CSM Alexandria Karate la SKDUN ROMANIAN OPEN 48

În data de 12 septembrie 2026, 27 de sportivi ai CSM Alexandria, aflați sub îndrumarea prof./antrenor Caracaleanu Sorin Gabriel, au participat cu…
12370651

#Teleormanul - 17 incendii de vegetație în doar trei zile. Pompierii fac din nou apel la responsabilitate 52

În ultimele 72 de ore, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină la numeroase situații de urgență produse la nivelul…
12370650

#Teleormanul - Anunț public privind decizia etapei de încadrare 25

Comuna Orbeasca, reprezentată prin Necșuțu Ilie Marian – primar, titular al proiectului Înființare sistem de distribuție gaze naturale,…
12370649
Vezi toate stirile din Teleorman