De șapte ani, Junior Achievement România aduce gratuit educația financiară în școli și licee, cu susținerea Raiffeisen Bank

• Peste 27.000 de elevi au învățat să folosească inteligent instrumente financiare, de la începutul parteneriatului
• Peste 5.000 de elevi din clasele 0-IV și 1.500 de liceeni au beneficiat de programele de educație financiară în anul școlar 2016-2017

București, 15 iunie 2017 – De șapte ani, Junior Achievement (JA) România, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, desfășoară programul de educație financiară pentru liceeni, ABCdar bancar, cu scopul de a facilita înțelegerea unor noțiuni financiare de bază, prin metode learning by doing, precum: exersarea planificării financiare corecte, stabilirea elementelor unui buget personal adecvat vârstei, a principiilor economisirii, investiţiilor și creditării, precum și identificarea elementelor pentru siguranța plăților online.

În paralel, în cadrul parteneriatului a fost dezvoltat, începând cu 2012, un program de educaţie financiară pentru elevii din ciclul primar care prin intermediul căruia susținem  dezvoltarea competenţelor transversale precum spiritul civic, spiritul antreprenorial şi administrarea resurselor financiare.

Inițiativa s-a transformat treptat în singurul program care asigură continuitate în educarea financiară a elevilor, încă din primii ani de școală. În fiecare an, programul a fost extins către noi grupe de elevi, de la clasa pregătitoare la clasa a IV-a, prin dezvoltarea unor noi activități, adaptate fiecărui nivel educațional. Fiecare modul include și o componentă educațională pentru părinți. Prin completarea unui chestionar, aceștia pot evalua cât de mult discută cu copiii lor aspecte legate de administrarea banilor și primesc sugestii de întrebări pe care le pot aborda în discuțiile cu cei mici, precum: “De unde vin banii?” sau „Cum pot recompensa comportamentul chibzuit al copilului meu?”

Elevii și profesorii din ciclul primar, care participă în program, beneficiază gratuit de un kit cu materiale educaționale atractive și utile pentru desfășurarea orelor de educație financiare într-un mod atractiv și plăcut.

Desfășor de câțiva ani orele de educație financiară din programele Junior Achievement (…) și mi se pare extraordinar faptul că îi putem ajuta pe cei mici să se familiarizeze cu concepte de educație financiară de la vârste fragede. Elevii au fost puși în situația de a explica importanța cooperării cu ceilalți colegi, atunci când sunt la școală, cu familia sau prietenii, în timpul liber.  De asemenea, au avut oportunitatea de a discuta despre meseriile părinților și au putut simula deschidea propriei afaceri. – Karina Preotesoiu, profesor pentru învățământul primar, Colegiul Național Bănățean, Timișoara

Pe durata anului școlar care tocmai se încheie, peste 5.000 de elevi din ciclul primar și 1.500 de elevi de liceu, din peste 130 de școli și licee, au parcurs programele de educație financiară, sub îndrumarea a peste 250 de profesori și consultanți voluntari.

Pornind de la experiența profesională, aceștia au explicat pe înțelesul copiilor cum funcționează diferite instrumente financiar-bancare și au contribuit astfel la contextualizarea conceptului de economisire.

Raiffeisen Bank este compania care a făcut cea mai mare investiție în programele de învățământ primar JA în România, devenind, prin susținerea lor pe o durată de mai mulți ani, un model de sustenabilitate a unei investiții în educație.

 Despre Junior Achievement România

Junior Achievement (JA) România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 200.000 de elevi din 1.500 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri. Mai multe informații pe www.jaromania.org.

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank România este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse și servicii financiare clienților persoane fizice, IMM-uri sau corporații. Raiffeisen Bank deservește aproximativ 2 milioane de clienți persoane fizice, 96.000 de IMM-uri și 8.000 de companii. Rețeaua Raiffeisen Bank numără 478 de unități, peste 1.100 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de EPOS-uri și 131 de MFM (automate multifuncționale).

Pentru informații suplimentare: raiffeisen.comunitati@raiffeisen.ro.

 

Persoana de contact

Loredana Poenaru

Program Manager, Junior Achievement România

Telefon: 0730 330 884; E-mail: loredana.poenaru@jaromania.org

 


Alte comunicate publicate de Junior Achievement România

Echipa Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Pitești a obținut distincția „Mention for Quality of the Proposed Technological Solution”, la cea de-a doua ediție a Skills Upload Jr Challenge

A doua ediție a competiției internaționale Skills Upload Jr Challenge s-a încheiat cu rezultate remarcabile pentru România, demonstrând interesul crescut al elevilor pentru utilizarea responsabilă…

Eco-nomie pentru comunitatea ta: liceenii învață să devină consumatori responsabili și își ajută școala să obțină sprijin financiar în cadrul proiectului derulat de Raiffeisen Bank și JA România

Junior Achievement (JA) România lansează a treia ediție a proiectului „Eco-nomie pentru comunitatea ta”, o inițiativă dezvoltată în cadrul parteneriatului cu Raiffeisen Bank pentru educația…

A treia ediție a programului educațional ABCdar pentru viitorii profesioniști continuă pentru elevii din județele Argeș, Buzău și Vrancea

● Peste 200 de elevi din județele Argeș, Buzău și Vrancea vor participa și în acest an școlar la ateliere educaționale menite să dezvolte abilități…

O nouă ediție a proiectului educațional Ora de sănătate va implica peste 6.000 de elevi din țară în activități practice

• Rețeaua de sănătate REGINA MARIA și Junior Achievement (JA) România dau startul unei noi ediții a proiectului „Ora de sănătate”, prin care elevii din…
Vezi profilul Junior Achievement România