De ce să optăm pentru implanturile mamare cu gaz

Odată cu începerea unei noi decade, trendurile în materie de frumusețe și modă se schimbă sau se reinventează.

Operațiile de augmentare mamară au devenit o procedura la ordinea zilei, însă cele mai importante aspecte precum tipul de implant și poziționarea acestora continuă să fie trecute cu vederea. De aceea, informarea și discuția cu medicul pot remedia aceste situații.

„Când o pacientă își dorește un bust mai generos, se prezintă în fața medicului specialist cu multe speranțe și așteptări. În cele mai multe cazuri, implantele se vor a fi cât mai mari, dar totuși să pară naturale, ceea ce deseori este un antagonism”, susține medicul specialist în chirurgie estetică, dr. Călin Doboș. „Doar că pacienta trebuie să știe că tipul, dar mai ales mărimea implantului pe care îl alege sunt determinate de mărimea toracelui, fizionomia corpului, cantitatea de țesut mamar și mărimea cupei pe care o vrea”.

Implanturile mamare cu gaz

Tehnologia evoluează, așa că acum au apărut implanturi care sunt mult mai ușoare și conțin particule de burosilicat care duc la o greutate cu o treime mai mică decât cele obsinuite. Asta face ca sânul să nu se mai lase”, a spus dr. Călin Doboș. „Volumul este același, dar greutatea este mult mai mică”, a mai adăugat acesta.

În acest sens, procedura de intervenție, fermitatea obținută a sânului și calitatea sunt similare cu a celorlate tipuri de implanturi cunoscute pe piață, datorită gelului coeziv siliconic din compoziție. Diferența majoră este dată de stabilitatea rezultatului, fiind cu o treime mai ușoară. Într-un implant clasic, sânul va tinde să coboare mai repede, iar dacă volumul este mare și siliconul este greu, există riscul ca organismul să vindece mai greu operația sau ca implantul să se rotească. În cazul implantului cu gaz s-a reușit ca aceste efecte să fie cu mult diminuate, mulțumită acestei compoziții revoluționare, fără efecte adverse.

Acest tip de implant este deja testat în multe țări din lume și este disponibil și în cabinetul dr. chirurg estetician Călin Dobos.

Pentru mai multe detalii și programări – http://drdoboscalin.ro

 



Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Kaia Gerber, îmbrăcată în Calvin Klein Collection la petrecerea Summer Uni Party

 Actrița și modelul Kaia Gerber a purtat Calvin Klein Collection în timpul petrecerii Summer Uni Party din Los Angeles, California.

Experiență medicală din Franța adusă în România: Centrul Medical Siloși inaugurează al treilea centru la Craiova

Centrul Medical Siloși a inaugurat cel de-al treilea centru medical din Craiova, un spațiu de aproximativ 300 de metri pătrați care redefinește conceptul de medicină…

Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice

Hankook lansează în România gama iON și devine primul brand la nivel mondial care deține o linie completă, dezvoltată exclusiv pentru vehicule electrice și plug-in…

El Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou

După mai bine de două decenii în care a construit una dintre cele mai puternice rețele de saloane de înfrumusețare din Capitală, El Studio face…

Matthew Broome a purtat Calvin Klein Collection la premiera filmului „Your Fault: London”

Actorul Matthew Broome a fost îmbrăcat în Calvin Klein Collection în timpul premierei din Marea Britanie a filmului „Your Fault: London” ce a avut loc la Cineworld Leicester…
Vezi profilul Andrei Filip