Cu Clarfon poți vorbi din nou

Neoplasmul laringian este o patologie ce prezintă o incidenţă cu o continuă creştere la nivelul întregului glob.

Anual sunt diagnosticați peste 135.000 de noi pacienți în întreaga lume. Acest număr, extrem de crescut se explică prin creşterea expunerii la diverși factori de risc. Printre principalii factori enumerându-se: fumatul, consumul cronic de etanol, infecţiile virale (în principal cu HPV) şi expunerea prin prisma profesiei la diverse tipuri de noxe dăunătoare pentru corpul pacientului.

Pacienţii care au fost diagnosticaţi cu cancer laringian prezintă o vulnerabilitate foarte crescută în ceea ce priveşte afectarea laturii psihologice şi emoţionale, precum şi în maniera de reintegrare socioprofesională, motiv pentru care aceştia au nevoie de servicii medicale complete și cât mai complexe pentru o recuperare perfectă.

Laringele este principalul organ afectat în urma apariției unui neoplasm ce trebuie îndepărtat. Laringele are rol în respirație prin deschiderea glotei (îndepărtarea corzilor vocale de linia mediană), mecanism conștient dar și reflex, ce depinde de schimburile gazoase pulmonare și de echilibrul acidobazic. De asemenea, are rol în fonație.

După îndepărtarea laringelui, viața pacientului se schimbă prin simplul fapt că nu mai poate vorbi.

Cu Clarfon există voce și după laringectomie.

Clarfon pune la dispoziția pacienților laringectomizați laringofonul. Acesta este un dispozitiv medical folosit de persoanele care au suferit o operatie de îndepărtare a corzilor vocale. Utilizarea acestuia este destul de simplă, pentru a facilita procesul de acomodare a pacientului. Laringofonul se pune în contact cu zona gâtului acolo unde nu există cicatrici vizibile ale operaţiei, identificându-se locul cel mai moale la palpare. Modalitatea de producere a vorbirii are loc datorită vibrațiilor sunetelor care se transmit în cavitatea faringelui, iar prin mișcarea mandibulei, sunetul emis va fi unul metalic, dar inteligibil.

Specialiștii Clarfon vor detalia procesul și vor comunica pacientului și membrilor familiei că prin anumite exerciții de respirație, procesul de vorbire, diferit de cel normal va reprezenta noua modalitate de integrare socială.

Laringofoanele distribuite de Clarfon au un design ergonomic și ușor iar în cabinete ai posibilitatea să găsești ultima generaţie tehnologică din domeniul protezelor fonatorii, oferindu-ţi multiple caracteristici pentru o mai bună calitate a vieții.

Galerie foto:


Cuvinte cheie:
clarfon, dispozitive medicale, laringectomie, laringofon, canule traheale


Comunicat publicat de: Adrian Codalb (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Adrian Codalb

Program CFO, o nouă ediţie - ianuarie 2026 pentru profesionistii din departamentele financiar-contabile si antreprenori

Ioana Arsenie, strateg financiar cu o experienţă de peste 20 ani în roluri de top te invită la o nouă grupă a Programului CFO –…

Pluriva este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show 2025

Pluriva, compania românească de software de afaceri tip ERP este partenerul inovaţiei la Karpatia Horse Show, cel mai important eveniment ecvestru din România, care a…

Barrier anunţă o cifră de afaceri de 39 de milioane de euro în 2024 şi astfel îşi consolidează poziția în primii 5 producători de tâmplărie termoizolantă din România

Într-un context economic marcat de scăderea accentuată a cererii rezidențiale de tâmplărie și de presiuni tot mai mari asupra costurilor și competitivității, Barrier lansează Barrier…

Trusted Advisor: 10 ani de soluţii finance integrate pentru IMM-urile româneşti

Trusted Advisor Strategy & Finance, companie de contabilitate şi strategie financiară, aniversează 10 ani de performanţă şi implicare activă în strategia financiară a companiilor din…
Vezi profilul Adrian Codalb