Copiii din Daneș pot numi acasă școala renovată de un ONG cultural

Acum copiii care învață la Școala Gimnazială ”Cornel Regman” din Daneș (jud Mureș) pot numi ”acasă” școala recent renovată de către Asociația BookLand, partenerii săi și autoritățile locale. Împreună au investit și au schimbat condițiile în care învățau copiii, influențând în bine destinele a mii de copii care-i vor trece pragul de acum încolo.

 

Prin programul asociației de ”Renovare școli în mediul rural”, sub motto-ul Împreună CONSTRUIM oameni, în 2020-2022, 67 de școli din satele României au devenit locuri în care peste 15.000 de copii merg cu plăcere să învețe. Iar anul acesta pe lista de renovare au fost adăugate încă 9 școli situate în ultimele 8 județe rămase neacoperite (Alba, Bihor, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Satu Mare, Sălaj și Timiș). BookLand a reușit acest lucru fără granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994), dar și motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice. Astfel se vede puterea și determinarea mediului de afaceri privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient în ceea ce privește cheltuielile.

„Sunt directorul acestei școli din anul 2013 și am încercat mereu să aduc în școală starea de bine pentru elevii noștri. Dacă elevii se simt bine la școală și vin cu plăcere, munca noastră este mai ușoară. Școala este pentru copil a doua casă, este locul unde își petrece o mare parte a zilei și, așa cum acasă ne dorim să avem cele mai bune condiții, și la școală ne dorim pentru elevii noștri condiții cât mai bune! Uneori visele devin realitate, iar la noi în școală au devenit realitate datorită Asociației BookLand. Acum copiii știu că la școală se pot bucura de un loc primitor, curat și călduros. Dacă pentru fiecare vis ar exista cineva ca BookLand, nu ar mai fi vise neîndeplinite, școli fără condiții, copii nemulțumiți… Iar școala ar putea fi numita acasă!” – Minodora Răileanu, Director Școala Gimnazială ”Cornel Regman” din Daneș.

„Dacă marele Cornel Regman ar mai fi fost în viață azi, credem că i-ar fi plăcut și lui ce-am realizat ÎMPREUNĂ cu comunitatea lui dragă! Școala arată acum impecabil atât la interior, cât și la exterior. În luna octombrie am început șantierul: am reparat și tencuit soclul școlii, apoi am trecut la rașchetat și lăcuit nouă săli de clasă, căci nu puteam să nu-i dăm o șansă parchetului din lemn masiv… acum arată ca nou! Iar la final, am trecut la holul și toaleta școlii. La suprafață se văd gresia și faianța nouă, obiectele și accesoriile sanitare noi, însă s-a intervenit și asupra instalației (țevi, coturi, mufe, robineți etc) și pereților. Ne-a plăcut remarca doamnei învățătoare Medeșan: ‚Toaleta zici că-i de hotel!’. Am dotat sălile de clasă cu mobilier nou, iar sala de sport, cu care se mândreau și înainte de sosirea noastră, a primit și ea cadou un set de articole sportive cu care elevii să-și accesorizeze orele de educație fizică.” – Mădălina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociația BookLand

Transformarea Școlii Gimnaziale Cornel Regman a fost posibilă în principal datorită Primăriei Daneș care a contribuit la renovarea acestei școli prin acoperirea integrală a costurilor de manoperă. Autorității locale i s-au alăturat companii care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație: Sykes România (Partenerul principal în renovarea acestei școli), Cesarom, Sanotechnik, Instal Impex, Porta Doors, Lotus Impex, Decathlon, Policolor, Sipex Company, Turbo-Trans, Masterplast, Atip Design, Misavan, Marvicon. Asociația BookLand le mulțumește și partenerilor loiali care susțin necondiționat întregul demers educațional: Unicredit Consumer Financing, Leroy Merlin România, Titan Machinery România, Turbomecanica, Arkema, Profi, Viva Credit, Rehau România, Arcomedia.

În România secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnați să învețe în spații insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea sau chiar viața în pericol atât lor, cât și profesorilor. Iar acolo unde autoritățile nu pot sau nu vor să facă ceva în acest sens, norocul vine din partea Asociației BookLand care militează pentru dreptul la educație al copiilor renovându-le școlile. Și pentru că BookLand își dorește să vină cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metodă de predare și conținut), începând din această toamnă se va concentra și pe construcția primului Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda după o curriculă comparabilă cu cea occidentală. O școală 100% modernă (cu cantină, bibliotecă, laboratoare, ateliere de lucru, sală spectacole, facilități sportive, spații relaxare, livadă, dar și solar în care vor fi crescute propriile legume) pusă GRATUIT la dispoziția copiilor din satele și comunele României, asigurându-le la final un loc de muncă în cadrul companiilor cu care se vor derula programe de învățământ profesional dual.

Toți cei care le împărtășesc viziunea se pot alătura demersului Asociației BookLand completând Formularul 230, donând 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.

De 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution care facilitează tinerilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand care le oferă un mix echilibrat de activități educaționale & distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor, inițiativă care acordă copiilor defavorizați din mediul rural o șansă reală la o educație de calitate! Adio igrasie și mucegai, băncuțe rupte, uși/ferestre/pardoseli deteriorate, acoperișuri și tavane prin care plouă, curți pline de noroi, sobe în sălile de clasă și WC în spatele școlii! Cu 67 școli renovate și încă 9 în plan, Asociația BookLand se pregătește de cel mai amplu proiect educațional în mediul rural: primul Campus Preuniversitar în sistem Dual, inaugurabil în 2024, cu scopul de a forma specialiștii de care România are atâta nevoie în producție și servicii.

 

Galerie foto:


Comunicat publicat de: Andrei Filip (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Andrei Filip

Ce se întâmplă dacă nu mai faci injecții pentru riduri? Dr. Amalia Anghel explică miturile despre cel mai popular tratament contra ridurilor de expresie

O frunte încruntată, ridurile dintre sprâncene și liniile fine din jurul ochilor pot schimba expresia feței, chiar și atunci când suntem relaxați sau bine dispuși.

De la preț la valoare: Secom® și Sonica Works aduc în prim-plan criteriile care fac diferența, prin noua platformă „Standardul Secom®”

Campania digital-first transformă criteriile de selecție, calitatea documentată, inovația și soluțiile integrate în argumente concrete de valoare, ilustrate prin produse și servicii din ecosistemul Secom®.

HEINNER Electrocasnice: 15 ani de acasă, 15 ani de povești împreună

Acasă înseamnă mirosul unei mese pregătite pentru cei dragi, emoția primelor începuturi și bucuria de a avea cu cine sărbători.

Joseph Zada, îmbrăcat în Calvin Klein Collection, la conferința de presă dedicată filmului „The Hunger Games: Sunrise on the Reaping”, desfășurată la New York

Actorul Joseph Zada a purtat o ținută Calvin Klein Collection în timpul conferinței de presă dedicată filmului „The Hunger Games: Sunrise on the Reaping”, ce…

Manichiura sezonului rece: nuanțe intense și finisaje care transformă unghiile în accesorii

  Manichiura sezonului rece aduce din nou nuanțe profunde, finisaje sofisticate și detalii care transformă unghiile într-un adevărat accesoriu. De la roșu intens și maro…
Vezi profilul Andrei Filip
 

Stiri din Mures

#Glasul Vailor - 2298 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Mureș 18

În primele nouă luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM…
12376462

#Punctul - Wizz Air renunță la două rute de pe Aeroportul Târgu Mureș. Zborurile spre Bergamo și Larnaca, eliminate 57

Wizz Air pregătește reducerea numărului de destinații operate de pe Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș. Compania aeriană…
12369527
Zborurile directe Cluj–Tel Aviv revin din 7 septembrie

#Punctul - Zborurile directe Cluj–Tel Aviv revin din 7 septembrie 80

Zborurile directe dintre Cluj-Napoca și Tel Aviv vor fi reluate începând din 7 septembrie 2026, după o pauză de aproximativ șase luni. Cursele…
12369526
SC ADMINISTRATOR IMOBILE ŞI PIEŢE SRL scoate la licitaţie publică cu strigare , în vederea închirierii, următoarele spaţii comerciale în pieţele publice :

#Punctul - SC ADMINISTRATOR IMOBILE ŞI PIEŢE SRL scoate la licitaţie publică cu strigare , în vederea închirierii, următoarele spaţii comerciale în pieţele publice : 73

spațiu cu destinația comerț/depozit, identificat în Piața Cuza Vodă, hală agroalimentară etaj, în suprafață de 477 mp ; spaţiu cu…
12369525
Prima ediţie a September Fest, la Băile Tuşnad, cu meşteşuguri, muzică şi activităţi pentru întreaga comunitate

#Punctul - Prima ediţie a September Fest, la Băile Tuşnad, cu meşteşuguri, muzică şi activităţi pentru întreaga comunitate 84

Prima ediţie a evenimentului comunitar September Fest (Szeptember Feszt Tuşnad-ESZEFTÉ!) are loc sâmbătă, 5 septembrie, în staţiunea Băile…
12369524
Peste 1.600 de proiecte, scoase din PNRR. Mureșul pierde 583 de milioane de lei

#Punctul - Peste 1.600 de proiecte, scoase din PNRR. Mureșul pierde 583 de milioane de lei 84

O investigație jurnalistică amplă, realizată de redacțiile Info Sud-Est, Context.ro, Átlátszó Erdély și Monitorul de Botoșani, arată…
12369523
Zacusca de Artă anunță programul ediției 2026

#Punctul - Zacusca de Artă anunță programul ediției 2026 87

Între 4 și 6 septembrie, Zacusca de Artă revine în Cetatea Medievală din Târgu Mureș cu trei zile de muzică live, arte vizuale, teatru,…
12369522
Campusul Omega Nazna își deschide porțile odată cu debutul noului an școlar

#Punctul - Campusul Omega Nazna își deschide porțile odată cu debutul noului an școlar 96

Campusul Omega Nazna își deschide oficial porțile astăzi, 7 septembrie 2026, odată cu începutul noului an școlar. Inaugurarea marchează o…
12369521
Spartan Race revine la Sovata pe 19 septembrie. Trei curse pentru adulți și copii

#Punctul - Spartan Race revine la Sovata pe 19 septembrie. Trei curse pentru adulți și copii 81

Sovata va găzdui, pe 19 septembrie, o nouă ediție Spartan Race, competiție adresată atât sportivilor experimentați, cât și celor care vor…
12369520
Peste 41 de milioane de euro, disponibile prin PTJ pentru dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în judeţ

#Punctul - Peste 41 de milioane de euro, disponibile prin PTJ pentru dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în judeţ 80

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a anunţat, joi, la Târgu Mureş, lansarea a două noi apeluri de proiecte în cadrul…
12369519
Vezi toate stirile din Mures