Comunicat post eveniment - Conferință lansare proiect “COVID19-CARE - Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș''

În data de 08.12.2020, începând cu orele 08.30, a avut loc conferința de lansare a proiectului “COVID19-CARE – Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, COD SMIS: 2014+ 138080, proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Evenimentul a avut loc la sediul Institutului National de Boli Infectioase „Prof.Dr. Matei Balș”.  Au susținut alocuțiuni reprezentantul legal al Beneficiarului – Acad. Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel împreună cu Dna Dobrescu Cătălina Mihaela, Manager proiect Unitate de Implementare Proiect.

A fost prezentat contextul implementării acestui proiect, obiectivele sale, precum și date tehnice cu privire la echipamentele ce urmează a fi achiziționate prin proiect. Printre participanții la eveniment s-au numărat medici si asistenți medicali, membri ai echipei de proiect precum și reprezentanți ai conducerii Institutului National de Boli Infectioase „Prof.Dr. Matei Balș”, beneficiar al proiectului.

Proiectul este implementat de Institutul National de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș”, in calitate de beneficiar si se derulează in intervalul 06.08.2020 – 30.04.2021.

Obiectivul general al proiectului este de protejare a sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 și de obținere a unui răspuns în timp util și eficient al sistemului medical public la criza provocată de SARS-CoV-2.

Obiectivele specifice ale proiectului:

OS 1 – Îmbunătățirea capacității de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS-CoV-2 prin dotarea adecvată a Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.

OS 2 – Asigurarea unui act medical de înaltă calitate în gestionarea crizei sanitare provocate de COVID-19 prin dotarea crespunzătoare cu echipamente medicale și de protecție a Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.

OS 3 – 2000 de pacienți influențați pozitiv prin creșterea capacității de gestionare a cazurilor de infecție cu virusul SARS-CoV-2 a Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.

OS 4 – 1200 de specialiști din cadrul instituției Solicitantului influențați pozitiv/sprijiniți în livrarea unui act medical de înaltă calitate prin dotarea Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș cu echipamente medicale și de protecție adecvate crizei sanitare provocate de COVID-19.

Grupul țintă aferent proiectului vizează populația României ținând cont de faptul că spitalul deservește pacienți de pe întreg teritoriul țării.

Principalele rezultate preconizate în cadrul proiectului sunt:

  • 1.1 Achizitionarea echipamentelor, aparaturii si tuturor dispozitivelor necesare pentru tratamentul pacientilor cu infecție COVID-19
  • 2.1 Managementul general si financiar al proiectului
  • 3.1 Campanie de informare si promovare a proiectului.
  • 4.1 Auditul finanaciar al proiectului

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 46.503.042,97 lei, contribuția aferentă fondurilor UE fiind de 100%.

Proiectul este finanțat din Fondul European de DezvoltareRegionala prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Date de contact:

Dobrescu Catalina Mihaela

Manager proiect

Telefon: 021/2010980

E-mail: mateibalsproiecte@yahoo.com

 

 

 

 

Date de contact:
Pentru a avea acces la datele de contact ale acestui comunicat, te invitam sa iti inscrii un cont aici.


Galerie foto:


Cuvinte cheie:
COVID-19, echipamente, aparatura medicala, conferinta


Comunicat publicat de: Lanira Advertising SRL (click pentru a vizualiza profilul)

Alte comunicate publicate de Lanira Advertising SRL

BULETIN INFORMATIV NR. 2 - Creșterea eficienței energetice a Grădiniței Nr. 1, orașul Ștefănești, județul Botoșani, Cod SMIS: 342970

ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI, în calitate de beneficiar, implementează proiectului Creșterea eficienței energetice a Grădiniței Nr. 1, orașul Ștefănești, județul Botoșani, Cod SMIS: 342970, proiect cofinanțat de…

COMUNICAT DE PRESĂ Stadiul de implementare a proiectului „Promovarea incluziunii socio-economice si imbunatatirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifunctional pentru copii in Orasul Stefanesti, judetul Botosani”

ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI implementează în calitate de beneficiar proiectul „Promovarea incluziunii socio-economice si imbunatatirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifunctional pentru copii…

Comunicat de presă – Demararea proiectului privind operaționalizarea unui centru de îngrijiri paliative în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș

INSTITUTUL NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE ”PROF. DR. MATEI BALȘ”, anunță demararea proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală prin operaționalizarea unui centru de îngrijiri paliative în…

Demararea proiectului „Promovarea incluziunii socio-economice și îmbunătățirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifuncțional pentru copii în Orașul Flămânzi, județul Botoșani”, Cod proiect: 336871

ORAȘUL FLĂMÂNZI, în calitate de beneficiar, anunță demararea proiectului „Promovarea incluziunii socio-economice și îmbunătățirea accesului la servicii de calitate prin construirea unui Centru Multifuncțional pentru…
Vezi profilul Lanira Advertising SRL